Ovidiu Jidveian se judecă cu Statul într-un proces vechi de 3 ani
Liderul PSD Alba Iulia, Ovidiu Jidveian, se judecă din anul 2009 cu instituțiile Statului care, odată cu formarea Guvernului condus de Emil Boc, au refuzat să-i recunoască statutul de înalt funcționar public și l-au schimbat din funcția de subprefect al județului Alba.
Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Alba Iulia în data de 21 decembrie 2009 iar soluția dată de magistrați, în luna septembrie 2012 a fost de respingere a acțiunii formulate de reclamant. Preşedintele PSD Alba Iulia a formulat recurs, care se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României la un termen fixat în data de 3 iunie 2014.
În dosarul înregistrat la instanța supremă apar ca pârâți Guvernul României – reprezentat prin primul ministru; Institutia Prefectului Județul Alba; Ministerul Administrației și Internelor și primul ministru al Guvernului României.
Potrivit social-democratului albaiulian nemulțumirea sa este că deși a susţinut examenul în 2009 nu apare în lista înalţilor funcţionari publici ai Guvernului.
”Nu sunt interesat să ajung subprefect. Singura miză a procesului este să mi se recunoască statutul de înalt funcționar public”, a declarat Jidveian pentru ziarulunirea.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
VIDEO | 66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice la Blaj: Contract pentru montare semnat la sediul primăriei
66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice la Blaj: Contract pentru montare semnat la sediul primăriei Contractul pentru montarea a 66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice pe raza municipiului a fost semnat, marți, 1 iulie 2025 la sediul Primăriei Blaj. Valoarea contractului este de aproximativ 3,5 milioane de […]
Decizie CCR: Fostul președinte Traian Băsescu își primește înapoi privilegiile de fost președinte, pierdute pentru că a colaborat cu Securitatea
Decizie CCR: Fostul președinte Traian Băsescu își primește înapoi privilegiile de fost președinte, pierdute pentru că a colaborat cu Securitatea Fostul președinte Traian Băsescu își primește înapoi privilegiile de fost președinte, pierdute pentru că a colaborat cu Securitatea, a decis CCR marți, 1 iulie 2025. Curtea Constituțională a decis, marți, 1 iulie, că modificarea legislativă […]
Mai multe tronsoane de drumuri din comuna Câlnic vor fi modernizate: Licitația de peste 4,5 milioane lei, lansată în SEAP
Mai multe tronsoane de drumuri din comuna Câlnic vor fi modernizate: Licitația de peste 4,5 milioane lei, lansată în SEAP Primăria Câlnic a lansat luni, 30 iunie 2025, în SEAP, procedura de atribuire a contractului de achiziții publice pentru modernizarea infrastructurii rutiere din comună. Valoarea contractului este de peste 4,5 milioane lei, iar data limită […]