Ouăle costă în România mai mult decât în vest. Care este motivul
În supermarketuri, 10 ouă costă peste 10 lei, adică doi euro. În Germania, preţul de-abia depăşeşte un euro. Chiar dacă producătorii spun că au redus preţul ouălelor la jumătate, schimbarea nu este vizibilă şi în magazine.
Dacă anul trecut furnizorii se bucurau de creşterea preţului ouălor, acum se văd nevoiţi să îl scadă: „Din fermele noastre oul pleacă cu un preţ de 32 – 33 de bani. Iar în noiembrie anul trecut preţul acestora era 55 – 60 de bani chiar”, spune Teodor Neculiţă, medic veterinar.
Scăderea costurilor de producţie nu se vede, însă, şi pe raftul magazinului. Preţul a rămas neschimbat: „Le creşti cu 40, 50 %… este prea mult! Au profitat de acest lucru şi bineînţeles, la raft, au mai adăugat un 5-10 la sută. După cum vedeţi, şi rafturile sunt pline. Nu cumpără nimeni”, spune un client.
„Cam mult pentru un ou pentru că nici un copil nu se satură dintr-un ou. Mi se pare exagerat”, adaugă o altă cumpărătoare.
Sunt ceva mai ieftine doar cele care se apropie de ieşirea din termen.
„Puteţi merge să vedeţi acolo că ei pot să aibă ouă la 40 de bani şi acelaşi ou să îl aibă la 80 de bani. Numai că ăsta care e la 40 de bani expiră peste trei zile şi îl găsiţi peste trei zile într-un coş în parcare. Și ăla care mai are 28 de zile s-ar putea să fie 80 de bani”, explică un comerciant.
„În Germania, un cofraj cu zece ouă costă un euro şi 9 cenţi. În comparaţie cu România sunt mult, mult mai mici, nu numai la ouă, ci la toate produsele”, a declarat o româncă mutată în Germania.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Județul Alba pe primul loc în România în ceea ce privește confiscarea de material lemnos: Care este valoarea lemnului confiscat în primele 5 luni din 2025
Județul Alba pe primul loc în România în ceea ce privește confiscarea de material lemnos: Care este valoarea lemnului confiscat în primele 5 luni din 2025 Garda Forestieră Alba a confiscat, în primele 5 luni ale anului 2025, peste 2.600 metri cubi de material lemnos, cu o valoare de aproximativ două milioane de lei, ceea […]
Bogdan Glăvan: „Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor. Deci, cine plătește? Ați ghicit, cetățenii”
Bogdan Glăvan: „Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor. Deci, cine plătește? Ați ghicit, cetățenii” Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor, așa cum a avut și supra-taxa pe bănci, adică supra-taxa introdusă deja și va fi plătită tot de cetățeni, spune profesorul de economie Bogdan Glăvan. ”Supra-supra-taxa pe […]
Admitere liceu 2025: Cum se calculează media de admitere la liceele militare, tehnologice și vocaționale
Admitere liceu 2025: Cum se calculează media de admitere la liceele militare, tehnologice și vocaționale Admiterea la liceu în 2025 se face pe baza rezultatelor obținute la Evaluarea Națională, iar media de admitere este, în majoritatea cazurilor, echivalentă cu media de la examenele naționale. Primele rezultate la Evaluarea Națională 2025 se afișează pe 3 iulie, […]