Actualitate

Onorariile pentru anumite acte ce țin de divorț și succesiune pot fi negociate între notar și client

Ioana Oprean

Publicat

în

Potrivit unui act normativ elaborat de Ministerul Justiţiei și publicat recent în Monitorul Oficial, onorariile notarilor pentru diverse acte ce țin de autentificări, succesiune şi divorţ pot fi stabilite liber între notari şi clienţii lor.

Petrecerea Divorțaților

Printre altele, negocierea onorariilor este posibilă pentru autentificarea contractelor de logodnă, fiducie, administrare, comodat sau închiriere, precum și pentru întocmirea acordului parental în procedura divorțului, a încheierii de respingere la cererea de divorţ, a certificatului de executor testamentar sau a lichidării pasivului succesoral.

Ordinul Ministerului Justiției nr. 3.926/C/2018 pentru modificarea şi completarea Normelor privind tarifele de onorarii pentru serviciile prestate de notarii publici, aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr. 46/C/2011 a fost publicat chiar astăzi în Monitorul Oficial.

Concret, acest act normativ reglementează procedurile şi serviciile pentru care notarii şi solicitanţii pot stabili liber valoarea onorariilor, după cum urmează:

Procedura autentificării:

a) alegerea regimului matrimonial prin convenţie matrimonială;
b) actul de lichidare la schimbarea regimului matrimonial;
c) modificarea regimului matrimonial prin convenţie matrimonială;
d) mandatul de incapacitate;
e) actul de desemnare a tutorelui din timpul vieţii;
f) renunțarea la dreptul de proprietate;
g) contractul de logodnă;
h) contractul de fiducie;
i) contractul de administrare;
î) constatarea amiabilă a unui act nul sau anulabil;
j) pactul de opţiune de vânzare;
k) pactul de opţiune de cumpărare;
l) contractul de vânzare având ca obiect o moştenire;
m) retractarea revocării testamentului;
n) încheierea de respingere;
o) contractul de comodat;
p) contractul de închiriere;
q) promisiunea de vânzare;
r) actele şi procedurile care au ca obiect bunuri mobile.

Procedura succesorală:

a) certificat de executor testamentar;
b) lichidarea pasivului succesoral;
c) intervenţia creditorului în cadrul procedurii succesorale pentru valorificarea creanţei;
d) actul de lichidare între soţul supravieţuitor şi moştenitori;
e) proces-verbal de constatare a stării materiale a testamentului olograf;
f) proces-verbal de validare a testamentului olograf;
g) citarea succesibililor cu domiciliul în străinătate şi dovezile de comunicare a acesteia;
h) încheierea de respingere.

Procedura divorţului:

a) acordul parental în procedura divorţului;
b) actul de lichidare între foştii soţi;
c) încheierea de respingere la cererea de divorţ.

Nu în ultimul rând, onorariile pot fi liber stabilite între notar şi client pentru actele de dare de dată certă înscrisurilor, precum şi pentru consultațiile juridice în materie notarială, altele decât cele care sunt urmate de încheierea unui act la notarul public respectiv.

La stabilirea onorariului pentru actele enumerate mai sus, se au în vedere cheltuielile aferente activităţilor şi serviciilor efectiv prestate de către notar, printre care activitatea de consultație și informare pentru culegerea datelor necesare de la părți, tehnoredactarea şi multiplicarea actului, arhivarea și păstrarea actului în arhiva notarului public, legalizarea de semnătură etc.

Sursa: avocatnet.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ai pus cauciucurile de iarnă? Riști amendă chiar dacă nu a venit încă zăpada?

Ioana Oprean

Publicat

în

Ai pus cauciucurile de iarnă? Riști amendă chiar dacă nu a venit încă zăpada? Odată cu instalarea sezonului rece, șoferii trebuie să acorde o atenție sporită echipării autoturismelor cu anvelope corespunzătoare condițiilor meteo. Dincolo de siguranța în trafic, neglijarea acestei obligații poate atrage sancțiuni contravenționale consistente. În România, legislația nu stabilește o dată calendaristică fixă […]

Citește mai mult

Actualitate

Gigantul rutier care va lega două autostrăzi prinde contur lângă Sibiu: Cel mai complex nod rutier din România va avea 10 bretele, pasaje pe trei niveluri și viaducte 

Ioana Oprean

Publicat

în

Gigantul rutier care va lega două autostrăzi prinde contur lângă Sibiu: Cel mai complex nod rutier din România va avea 10 bretele, pasaje pe trei niveluri și viaducte Gigantul rutier care va lega două autostrăzi, unul dintre cele mai ambițioase proiecte de infrastructură rutieră din România, începe să prindă contur în apropiere de Sibiu. Constructorii […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii calculate greșit? Cum verifici dacă statul îți datorează bani în plus

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii calculate greșit? Cum verifici dacă statul îți datorează bani în plus O decizie de pensionare nu trebuie acceptată fără verificări. Chiar dacă documentul emis de Casa de Pensii pare corect, suma înscrisă în el poate ascunde erori privind vechimea în muncă, veniturile realizate, sporurile, perioadele asimilate sau punctajul acumulat de-a lungul anilor. Pentru pensionari, […]

Citește mai mult