Actualitate

OMV-Petrom AMENDATĂ de ANPC pentru inducerea în eroare a consumatorilor

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

OMV-Petrom, AMENDATĂ de ANPC pentru inducerea în eroare a consumatorilor

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au amendat cu 172.000 de lei mai mulţi operatori economici din diferite domenii de activitate, pentru nereguli privind legislaţia în vigoare, informează ANPC, conform Agerpres.

„În ultima perioadă, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat acţiuni de control la operatori economici importanţi din diferite domenii de activitate. Dintre aceştia îi menţionăm pe SC Hervis Sports and Fashion SRL, Agrana România SRL şi SC OMV Petrom Marketing SRL, pentru a verifica modul în care aceştia respectă legislaţia în vigoare, în domeniu, în timpul actului comercial.

Pentru neregulile constatate, comisarii ANPC au aplicat diverse sancţiuni, după cum urmează: amenzi contravenţionale în valoare totală de 172.000 lei, două avertismente, oprirea definitive de la comercializarea a produselor neconforme (măsură în care este inclusă şi interzicerea introducerii pe piaţă şi a comercializării jucăriilor neconforme), propunerea şi emiterea de decizii de încetare a practicii comerciale incorecte”, se menţionează în comunicatul ANPC.

Dintre abaterile înregistrate în timpul controlului, reprezentanţii ANPC au menţionat: lipsa traducerii în limba română a diverselor informaţii de pe eticheta produselor, indicarea echivocă a preţurilor suplimentelor alimentare comercializate, nerespectarea informărilor caracteristice promoţiilor, respectiv neprecizarea tipului de reducere şi a perioadei de desfăşurare a acesteia, existenţa unor practici comerciale incorecte.

De asemenea, s-a constatat încălcarea diligenţelor profesionale în cazul Hervis Sports and Fashion SRL şi practici incorecte identificate în cadrul campaniilor de marketing, iar la OMV Petrom Marketing SRL, prin inducerea în eroare a consumatorilor referitor la achiziţia de carburanţi.

La Agrana SRL, comisarii au constatat practica înşelătoare de ambala zahărul în pungi de hârtie sau de polietilenă de 1 kg, pe ambalaje fiind inscripţionată menţiunea „Origine din UE şi din afara UE”, fără a fi declarat ingredientul primar din care este obţinut zahărul – sfeclă de zahăr şi/sau trestie de zahăr.

Conform legislaţiei UE, este obligatorie indicarea ţării de origine sau locului de provenienţă al ingredientului primar, atunci când acesta diferă de ţara de origine sau locul de provenienţă al produsului alimentar.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ministrul Sănătății solicită raportarea infecţiilor nosocomiale din spitalele din România: ,,Nu este o ruşine, nu este o stigmă. Trebuie să fim oneşti şi transparenţi”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Sănătății solicită raportarea infecţiilor nosocomiale din spitalele din România: ,,Nu este o ruşine, nu este o stigmă. Trebuie să fim oneşti şi transparenţi” Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le cere public managerilor spitalelor din România să raporteze infecţiile nosocomiale. Acesta susține că „nu este o ruşine, nu este o stigmă, nu înseamnă că spitalul e […]

Citește mai mult

Actualitate

Sâmbăta lui Lazăr. Obiceiuri și tradiții cu o zi înainte de Florii: Se fac plăcinte cu mere și se dau de pomană

Ioana Oprean

Publicat

în

Sâmbăta lui Lazăr. Obiceiuri și tradiţii în sâmbăta Floriilor – se fac plăcinte cu mere şi se dau de pomană • Istoricul sărbătorii „Moșii de Florii” Sâmbăta lui Lazăr este sărbătorită de creștini-ortodocși cu o zi înainte de Duminica Intrării lui Hristos în Ierusalim (Duminica Floriilor) și reprezintă puntea de legătură între Postul Paștelui și […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi VREMEA în România de FLORII și PAȘTE 2026: Temperaturi mai scăzute decât cele obișnuite. Prognoza meteo până în 4 mai 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în România de FLORII și PAȘTE 2026: Temperaturi mai scăzute decât cele obișnuite. Prognoza meteo până în 4 mai 2026 Valorile termice vor fi uşor mai coborâte decât cele obişnuite, în cea mai mare parte a ţării de Florii și în perioada sărbătorilor de Paşte 2026, au anunțat vineri, 3 aprilie […]

Citește mai mult