Rămâi conectat

Cultură Educație

Omagiu adus de elevii Şcolii Gimnaziale ,,Singidava’’ Cugir geniului poeziei româneşti

Ziarul Unirea

Publicat

în

La împlinirea a 165 de ani de la naşterea marelui poet Mihai Eminescu, elevii şi profesorii Şcolii Gimnaziale ,,Singidava” din Cugir au desfăşurat multiple activităţi prin care să celebreze acest eveniment.

eminescu-singidava,,Sub semnul lui Eminescu” a fost una dintre acestea. Astfel, într-un moment literar-artistic s-au recitat poezii din creaţia eminesciană şi s-au cântat melodii inspirate de versurile eminesciene.

Sub genericul ,,Mari prieteni, mari prietenii” s-au desfăşurat diverse activităţi care au evidenţiat legătura aparte dintre Mihai Eminescu şi un alt mare clasic al literaturii române, Ioan Slavici, al cărui debut literar s-a plasat sub tutela ,, poetului nepereche”. S-au aniversat astfel şi 167 de ani de la naşterea prozatorului ardelean, născut la 18 ianuarie 1848. În acest sens elevii au descoperit momentul întâlnirii celor două personalităţi, mărturisirile unuia despre celălalt, au lecturat câteva epistole semnate de Eminescu şi Slavici şi au remarcat beneficiile literare produse de această epocală întâlnire.

În paralel s-a organizat o expoziţie de desene şi caricaturi inspirate de creaţia marelui poet naţional, iar elevii s-au întrecut în redactarea unor scrisori adresate ,,Luceafărului” poeziei româneşti sau unui prieten deosebit, care le-a influenţat în mod similar existenţa.

Pe durata lunii ianuarie, expoziţia de carte, reunind titluri eminesciene, a putut fi observată şi consultată la Centrul de Documentare şi Informare al şcolii.

Coordonatorii acestor activităţi au fost profesorii catedrei de limbă şi comunicare: Bogdana Sabău, Gabriela Păştină, Nicoleta Văsuţi, Florina Bran-Koller, Delia Niculaş, Eugenia Bălteanu, Oana Horciu, Dan Moldovan şi profesorul documentarist, Florica Adam.

Nota solemnă a fost dată şi de participarea la aceste activităţi a directorului Rozalia Mihu şi directorului adjunct Gabriela Lupu.

Constantin PREDESCU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

6 iulie 2025 | Etapa a III-a ”Cultură pentru cultură”: Caravana tradiției ajunge în Poiana cu Salcâmi din Ceru-Băcăinți, loc de liniște, frumusețe și istorie

Ziarul Unirea

Publicat

în

6 iulie 2025 | Etapa a III-a ”Cultură pentru cultură”: Caravana tradiției ajunge în Poiana cu Salcâmi din Ceru-Băcăinți, loc de liniște, frumusețe și istorie Într-o vară în care satele din județul Alba își spun din nou poveștile prin cântec, joc și obicei, Festivalul-Concurs de Tradiții și Obiceiuri „Cultură pentru Cultură” își continuă drumul prin […]

Citește mai mult

Cultură Educație

31 iulie – 8 august 2025 | Workshop „Restaurarea și conservarea bunurilor culturale confecționate din piatră” în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” din Sebeș: Înscrieri până în 18 iulie

Ziarul Unirea

Publicat

în

31 iulie – 8 august 2025 | Workshop „Restaurarea și conservarea bunurilor culturale confecționate din piatră” în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” din Sebeș: Înscrieri până în 18 iulie Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, prin Muzeul Municipal „Ioan Raica”, în parteneriat cu Muzeul Național al Unirii Alba Iulia și cu Universitatea „1 Decembrie 1918″ din […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Absolvenții merituoși din Câmpeni, premiați și în acest an de profesorul Tiberiu Virgil Drăgoiu. Cum au luat naștere premiile „Gheorghe Drăgoiu” și „Viorica Drăgoiu”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Absolvenții merituoși din Câmpeni, premiați și în acest an de profesorul Tiberiu Virgil Drăgoiu. Cum au luat naștere premiile „Gheorghe Drăgoiu” și „Viorica Drăgoiu” Începând din anul 2006, profesorul Tiberiu Virgil Drăgoiu, originar din „Capitala Țării Moților”, oferă premii în bani elevilor merituoși, absolvenți de clasa a XII-a de la Colegiul Național „Avram Iancu”, iar […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea