Rămâi conectat

Economie

Olli Rehn: Grecia va intra imediat în incapacitate de plată dacă Parlamentul nu aprobă programul de austeritate

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Grecia va intra imediat în incapacitate de plată dacă Parlamentul nu aprobă programul de austeritate elaborat de guvern, a declarat Olli Rehn, comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, citat de Reuters. „Singurul mod de a evita un default este ca Parlamentul să aprobe programul economic. Acesta trebuie aprobat pentru ca următoarea tranşă din ajutorul financiar să fie eliberată. Pentru cei care speculează în legătură cu alte opţiuni, voi spune clar: nu există un plan B pentru evitarea intrării în incapacitate de plată”, a spus Rehn. Un oficial UE, sub acoperirea anonimatului, a declarat pentru AFP, că zona euro lucrează la un „plan B” pentru a evita falimentul Greciei în cazul în care programul de austeritate ar fi respins de către Parlament. În cazul în care programul de austeritate nu va fi adoptat, Grecia va intra în incapacitate de plată, iar unda de şoc pe care ar provoca-o la nivel mondial este considerată, de către unii analişti, mai puternică pentru pieţe decât falimentul băncii americane Lehman Brothers, în septembrie 2008. (M.F.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Economie

Economie

Comunicat finalizare proiect – Construire clădire Liceu Tehnologic Sebeș (01.07.2025)

Andreea Ștefan

Publicat

în

Comunicat finalizare proiect – Construire clădire Liceu Tehnologic Sebeș (01.07.2025) Scopul proiectului: Îmbunătățirea infrastructurii de educație la nivelul Municipiului Sebeș Beneficiar: municipiul Sebeș Perioada de implementare: 30.05.2019 – 12.07.2025 Valoarea totală a proiectului: 53.333.560,13 lei Valoarea cofinanțării UE : 2014 – 2020: 20.975.260,80 lei 2021 – 2027: 2.710.291,93 lei Rezumat proiect și activități: Implementarea acestui […]

Citește mai mult

Economie

Comunicat finalizare proiect – CONSTRUIRE CLĂDIRE LICEU TEHNOLOGIC SEBEȘ (30.06.2025)

Andreea Ștefan

Publicat

în

Comunicat finalizare proiect – 30.06.2025 Scopul proiectului: Îmbunătățirea infrastructurii de educație la nivelul Municipiului Sebeș Beneficiar: municipiul Sebeș Perioada de implementare: 30.05.2019 – 12.07.2025 Valoarea totală a proiectului: 53.333.560,13 lei Valoarea cofinanțării UE : 2014 – 2020: 20.975.260,80 lei 2021 – 2027: 2.710.291,93 lei Rezumat proiect și activități: Implementarea acestui proiect a creat condiții pentru […]

Citește mai mult

Economie

Ce trebuie să știi despre încetarea plafonării prețurilor la energia electrică începând cu 1 iulie 2025? Ghid esențial pentru consumatori (P)

Andreea Ștefan

Publicat

în

Ce trebuie să știi despre încetarea plafonării prețurilor la energia electrică începând cu 1 iulie 2025? Ghid esențial pentru consumatori Începând cu data de 1 iulie 2025, schema de sprijin pentru energie electrică prevăzută de OUG nr. 6/2025 încetează, iar prețurile finale plafonate de care ai beneficiat conform reglementărilor în vigoare nu vor mai fi […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea