Ştirea zilei
Olar, un simplu PDL-ist rătăcit prin Parlament!
Mi-ar fi plăcut să am contracandidat la funcţia de deputat al Ţării Moţilor şi zonei Teiuşului un demn reprezentant a lui Horea, aşa cum se laudă şi se crede pedelistul Olar. Din păcate, mi-am dat seama că el este un demn urmaş al vânzătorului lui Horea. Spun aceasta aflând cum şi-a însuşit, prin aşa-zise acte de vânzare-cumpărare, cea mai mare firmă din Câmpeni, fostul UFET. Poate le arată Olar moţilor prin ce act a vândut clădirile UFET Câmpeni, chiar dacă nu avea împuternicire să facă asta. A întocmit facturi de vânzare a sediului UFET Câmpeni şi a sectorului de exploatare a lemnului din Gârda, de la ForestSib, către propriile firme „Olaris”. Poate îşi face timp să le prezinte moţilor un act de plată emis de „Olaris” către ForestSib, act care la ForestSib nu există. Poate le arată şi actele prin care ar fi virat bani către ForestSib, pentru utilajele vândute; se pare că ar fi vorba de foarte puţini bani sau chiar deloc. Iată că Olar se pricepe foarte bine la vânzări în interes propriu; poate pentru că, în ceea ce-l priveşte, interesul propriu e mereu mai presus de cel al oamenilor care l-au trimis în Parlament. Spre deosebire de Olar, eu am ajutat mai mult zona Apuseni-Teiuş şi am, pe viitor, proiecte concrete, nu vorbe. Ca director al DSV Alba, în perioada 2001-2004, am avizat şi susţinut zeci de firme din zonă. Mai mult, acum am sprijinit amenajarea unui punct de sacrificare a animalelor în Apuseni, care s-a deschis recent la Câmpeni. Spre deosebire de contracandidatul meu de la PDL, nu trăiesc de 20 de ani din politică şi am creat peste 2.000 de locuri de muncă în Alba. Oamenii din zonă ştiu acest lucru, fie că vorbim de primarii USL din Apuseni sau de prieteni apropiaţi ca Virgil Nariţa, Cristian Paşca, Nicolae Furdui Iancu, Ioan Rus şi mulţi alţii. Faptul că în mandatul meu de preşedinte al PSD Alba, organizaţia judeţeană a nominalizat specialişti din zonă în funcţii de conducere demonstrează acest lucru: Gheorghe Lazea – din Gârda, ca director la Direcţia Agricolă Alba, Mihaela Mih-Dehelean – din Câmpeni, ca director la APM Alba, Ioan Paşca – din Lupşa, ca director la DS Alba, Dănuţ Hălălai – din Teiuş, ca şef la Garda de Mediu Alba şi Lidia Bogdan – din Câmpeni, ca director adjunct la APIA. Nu vreau să mă plâng, cum face Olar, că nu am făcut una sau alta după 4 ani de mandat, ci să le arăt oamenilor din zona Apuseni-Teiuş ce am făcut pentru ei după un mandat de deputat. Am puterea să fac ceva pentru zonă pentru că prin funcţia de copreşedinte al USL Alba am forţa să deschid uşile viitorului Guvern USL, iar funcţia de deputat va întări contactele pe care le am deja. Priorităţile mele sunt clare: mai multe locuri de muncă pentru zonă, acces la spitale performante şi servicii SMURD în fiecare localitate, sprijinirea agricultorilor prin subvenţii mai mari şi îmbunătăţirea infrastructurii (drumuri, apă, canal). Mă întreb ce a făcut fostul deputat PDL Olar în 20 de ani de politică, pentru oamenii din Apuseni? De ce trece doar acum, după mai bine de 4 ani de mandat, prin fiecare localitate? Eu voi deschide un birou parlamentar în fiecare localitate, Olar a… rătăcit un birou parlamentar la el acasă, aşa cum a fost el, pierdut prin Parlament. Unde era reprezentantul PDL Olar când a fost spânzurat Avram Iancu de separatistul maghiar Csibi Barna? Rătăcit în Parlament? Unde era reprezentantul PDL Olar când a votat pentru predarea în limba maghiară? Rătăcit în Parlament? Unde era reprezentantul PDL Olar când a tăiat pensiile şi salariile oamenilor? Rătăcit în Parlament? Unde era reprezentantul PDL Olar când a votat pentru închiderea spitalelor şi au fost desfiinţate spitalul din Baia de Arieş şi Centrul de expertiză medicală pentru pensionari din Câmpeni? Rătăcit în Parlament? Unde era reprezentantul PDL Olar când a fost desfiinţat Ocolul Silvic Baia de Arieş? Rătăcit în Parlament? Unde era reprezentantul PDL Olar când a votat tăierea indemnizaţiilor pentru mame? Rătăcit în Parlament? Ce a făcut Olar din 2008, când a promis reabilitarea drumurilor naţionale Turda-Câmpeni şi Alba Iulia-Câmpeni-Arieşeni? A rătăcit prin Parlament? Unde sunt locurile de muncă promise oamenilor, în 2008, de PDL-istul Corneliu Olar? Rătăcite în Parlament? Domnule Olar, pentru mine sunteţi un simplu PDL-ist disperat că fără funcţii politice plătite din bani publici nu o să vă mai puteţi desfăşura propriile afaceri. Până şi taraful cu care aţi colindat Apusenii în campania din 2008 nu vă mai susţine, a dispărut. Acum 4 ani, intraţi călare pe cal în fiecare localitate, acum veniţi cu maşina de lux şi nu mai coborâţi, aveţi mare grijă să nu vă murdăriţi pantofii şi ţinuta de mii de euro, pe care o afişaţi cu nonşalanţă. Aţi promis, în 2008, că deschideţi uşile Parlamentului României cu ţapina, iar acum vă plângeţi că nu aţi fost băgat în seamă. Cred că aţi reuşit, în ultimii 4 ani, doar să vă umpleţi portofelul, devenind parlamentarul de Alba care s-a îmbogăţit cel mai mult, în timp ce moţii au tot sărăcit. Sunt hotărât ca după 9 decembrie, când voi fi deputatul zonei Apuseni-Teiuş, cu voia moţilor şi a locuitorilor din zona Teiuş, să îndrept toate relele făcute de pedelişti şi să le asigur oamenilor din zonă o voce puternică în viitorul Parlament al României, o voce ascultată de viitorul Guvern al USL.
Ioan DÎRZU, candidatul USL la Camera Deputaţilor în Colegiul Apuseni-Teiuş

Ştirea zilei
Cum a dat un samsar de mașini din Alba „țepe” de zeci de mii de euro. Ce au decis magistrații
Cum a dat un samsar de mașini din Alba „țepe” de zeci de mii de euro. Ce au decis magistrații
Un bărbat din Alba a fost condamnat de magistrații Judecătoriei Alba Iulia la pedeapsa de 1 an şi 5 luni închisoare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
În actul de sesizare s-a arătat, în esență, că în cursul lunii februarie, anul 2018, inculpatul a indus în eroare pe reprezentantul unei firme cu privire la intenția de a intermedia achiziționarea a trei autovehicule din Germania, în scopul de a obține un folos patrimonial injust, cauzând astfel persoanei vătămate un prejudiciu în cuantum de 41.705,88 euro.
Totodată în cursul lunii februarie, anul 2019 a indus în eroare persoana vătămată, cu care a încheiat o convenție având ca obiect achiziţionarea unui autoturism marca Opel, primind prin intermediul inculpatei suma de 1.500 de euro, iar ulterior nu a mai livrat autoturismul și nici nu a rambursat persoanei vătămate suma de 1.500 de euro.
Fiind audiat în cursul urmăririi penale, administratorul firmei, a declarat că, în cursul lunii februarie, anul 2018, a convenit cu inculpatul ca acesta să intermedieze achiziționarea de către societate a trei autoturisme marca Skoda din Germania. Administratorul persoanei vătămate a primit prin intermediul aplicației WhatsApp trei contracte de vânzare-cumpărare completate și semnate de inculpat, pentru trei autoturisme marca Skoda, în schimbul prețurilor de 16.000 euro, 16.000 euro și 9,705,88 euro, cu indicarea seriilor de șasiu. În baza acestor documente, persoana vătămată a achitat inculpatului prin viramente bancare la datele de 23.02.2018 și 01.03.2018 suma totală de 41.705,88 euro.
De asemenea, reprezentantul persoanei vătămate a mai declarat că, la data de 12.03.2018, inculpatul a trimis din Germania cu o platformă, un autoturism marca Skoda, însă persoana vătămată a refuzat recepționarea autoturismului având în vedere faptul că acesta era defect și seria de șasiu nu corespundea cu niciuna din seriile de șasiu din contractele pe care acesta le primise de la inculpat. Ulterior, inculpatul nu a mai livrat niciun autoturism și nici nu a mai putut fi contactat de persoana vătămată.
Reprezentantul legal al persoanei vătămate şi-a menţinut declaraţiile în faţa instanţei, sens în care a arătat că l-a cunoscut pe inculpat prin intermediul soţiei acestuia, iar după ce inculpatul i-a arătat poze cu mai multe maşini, i-a spus că poate să îi aducă orice maşină îşi doreşte. În acest context, persoana vătămată i-a solicitat inculpatului să îi aducă trei maşini, dintre care două noi şi una second, iar acesta a fost de acord, sens în care i-a trimis ofertele pentru autoturisme, iar ulterior au încheiat contractele de vânzare cumpărare. Pe baza contractului, persoana vătămată a luat un credit bancar şi i-a dat inculpatului suma de 40.000 euro, spunându-i că într-o lună jumătate va aduce autoturismele. Ulterior, inculpatul a adus un maşină pe platformă, care a fost refuzată de către persoana vătămată întrucât seria de şasiu a acesteia nu corespundea cu cea inserată în cuprinsul contractului încheiat între părţi. Persoana vătămată a refuzat să ridice autoturismul respectiv, iar din acel moment, nici inculpatul şi nici soţia acestuia nu au mai răspuns la telefon.
Reprezentantul legal al persoanei vătămate declară că a mers acasă la inculpat de nenumărate ori pentru a-i cere explicaţii, dar acesta refuza să iasă din casă sau se prefăcea că nu este acasă. După ceva timp, inculpatul i-a comunicat că şi el a fost înşelat şi că atunci când îşi va recupera banii, îi va restitui. Reprezentantul legal al persoanei vătămate mai declară că ulterior a mai încercat să îl mai contacteze pe inculpat şi pe soţia acestuia, dar nu a mai reuşit.
Sentința nu este definitivă, putând fi atacată cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii pentru părţi și pentru procuror.
Ştirea zilei
FOTO| Gest de omenie făcut de un polițist originar din Alba: Și-a oferit geaca unor femei pentru a le feri de ploaie, la Mănăstirea Nicula
FOTO| Gest de omenie făcut de un polițist originar din Alba: Și-a oferit geaca unor femei pentru a le feri de ploaie, la Mănăstirea Nicula
Două femei surprinse de ploaia torențială de ieri, la slujba de Sfânta Maria de la Mănăstirea Nicula, au fost ajutate de un polițist clujean, originar din Ocna Mureș, care le-a oferit jacheta pe post de umbrelă.
„Începuse codul roșu de furtuni și vijelii. Ploua torențial și la un moment dat unul dintre corturile care adăposteau enoriașii a fost luat de vânt.
Mihai, colegul nostru, le-a pus la dispoziție autospeciala de poliție unor bunicuțe pentru a se adăposti. Au refuzat elegant spunând că sunt murdare cu noroi pe încălțăminte.
În cele din urmă, Mihai și-a scos geaca reflectorizantă și le-a așezat-o deasupra capului pentru a încerca să le protejeze de ploaia torențială.Ne înclinăm în fața lui Mihai Lazăr pentru gestul său!”, au scris reprezentanții sindicatului Europol pe Facebook.
Ştirea zilei
VIDEO| ACCIDENT rutier MORTAL pe șoseaua Geoagiu – Orăștie: Doi bărbați și-au pierdut viața după ce au intrat cu mașina într-o autoutilitară
VIDEO| ACCIDENT rutier MORTAL pe șoseaua Geoagiu – Orăștie: Doi bărbați și-au pierdut viața după ce au intrat cu mașina într-o autoutilitară
Un accident rutier extrem de grav a avut loc în cursul zilei de marți, 16 august, pe șoseaua Geoagiu – Orăștie.
Două persoane au decedat, astăz, după ce mașina în care se aflau a derapat și a intrat pe contrasens, pe drumul dintre Geoagiu și Orăștie. Mașina s-a lovit de o autoutilitară care circula din sens opus.
Potrivit Poliției Hunedoara, un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Geoagiu, în timp ce conducea mașina dinspre Geoagiu spre Orăştie a pierdut controlul volanului, a intrat în derapaj şi a pătruns pe sensul opus de mers și a lovit frontal o autoutilitară condusă de un bărbat de 42 de ani, din Orăștie.
În urma accidentului rutier șoferul de 38 de ani a murit. De asemenea, medicii au constatat și decesul pasagerului de pe locul din dreapta – față al autoturismului, respectiv un bărbat în vârstă de de 45 de ani, din municipiul Petroșani.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Video: Facebook – INFO TRAFIC ROMANIA
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
Mesaje de SFANTA MARIA 2022. Urări şi felicitări pe care le poţi transmite persoanelor care îşi serbează onomastica
-
Ştirea zileiacum 20 de ore
VIDEO| Urs de dimensiuni impresionante, filmat pe străzile unei localități din Alba: Alerga pe lângă casele oamenilor
-
Ştirea zileiacum 12 ore
VIDEO| ACCIDENT rutier MORTAL pe șoseaua Geoagiu – Orăștie: Doi bărbați și-au pierdut viața după ce au intrat cu mașina într-o autoutilitară
-
Ştirea zileiacum 12 ore
FOTO| Gest de omenie făcut de un polițist originar din Alba: Și-a oferit geaca unor femei pentru a le feri de ploaie, la Mănăstirea Nicula
-
Sportacum 14 ore
AFC Unirea 1924 Alba Iulia achită datoriile către Al. Giurgiu și Bicheși, în speranța că scapă de depunctare!
-
Actualitateacum 13 ore
Modificarea Legii Pensiilor: Ce spune ministrul Muncii despre o nouă formulă de calcul
-
Ştirea zileiacum 15 ore
FOTO| Revedere emoționantă după 30 de ani: Cum și-a regăsit un tânăr originar din Alba fratele abandonat, cu ajutorul polițiștilor
-
Ştirea zileiacum 11 ore
Cum a dat un samsar de mașini din Alba „țepe” de zeci de mii de euro. Ce au decis magistrații