OFICIAL| Primele cazuri de infectare cu varianta braziliană COVID-19 în România au fost CONFIRMATE
Vești proaste în mijlocul combaterii pandemiei. Primele două cazuri de infectare cu varianta braziliană a coronavirusului au fost confirmate în România. Este vorba despre doi bărbați din București, de 38 și 57 de ani, anunță Institutul Național de Sănătate Publică.
„Institutul Național de Sănătate Publică – Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile a fost informat, de către laboratorul INBI Balș, că în România au fost confirmate două cazuri de infectare cu SARS-COV-2, cu varianta braziliană P.1. a SARS-CoV-2”, se arată într-un comunicat al INSP.
Conform sursei citate, unul dintre cazuri este un bărbat în vârstă de 38 de ani, din București, simptomatic, având condiții medicale preexistente, fără istoric de călătorie și fără contact cunoscut cu caz confirmat cu COVID 19. „Sursa nu poate fi precizată”, menționează INSP.
Al doilea caz este un bărbat, în vârstă de 57 de ani, tot din București, simptomatic, având condiții medicale preexistente și care ar proveni dintr-un focar de colectivitate cu 3 cazuri, sursa posibilă fiind unul dintre colegi.
Ancheta epidemiologică pentru cele două cazuri este în desfășurare.
În urmă cu 3 zile, au fost anunțate și primele două cazuri din România confirmate cu varianta sud-africană a coronavirusului.
De asemenea, până în prezent au fost depistate în România 272 de infectări cu tulpina britanică.
Varianta braziliană a coronavirusului are unele caracteristici comune cu mutaţiile foarte contagioase depistate pentru prima oară în Marea Britanie şi Africa de Sud. Cele trei mutații sunt mult mai contagioase decât varianta inițială a Sars-CoV-2.
De altfel, de circa 10 zile numărul cazurilor de COVID-19 a început să crească din nou în România.
Sursa: g4media.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Codul rutier 2024: Regula puțin cunoscută de către șoferii cu permis categoria B. Amenda este peste 10.000 lei
Codul rutier 2024: Regula puțin cunoscută de către șoferii cu permis categoria B. Amenda este peste 10.000 lei Legislația rutieră devine tot mai riguroasă, iar Poliția Rutieră a început să monitorizeze mai atent comportamentul conducătorilor auto pe șosele, în special în perioadele cu trafic intens, cum ar fi sărbătorile. Un detaliu frecvent ignorat de șoferii […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 2 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale
-
Actualitateacum 3 zile
Superstiții în Vinerea Mare: Ce NU ai voie să faci în această zi