Rămâi conectat

Cultură Educație

Ocolul Silvic „Sâpcea” Cugir ales să gestioneze fondul de vânătoare „Canciu”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Într-o recentă reuniune, Consiliul local Cugir a aprobat asocierea oraşului Cugir cu comunele Pianu, Săsciori, Asociaţia Forestieră Vinerea şi alţi proprietari de terenuri persoane fizice şi juridice, în vederea constituirii „Asociaţiei proprietarilor de terenuri din fondul de vânătoare Canciu”. Scopul acestui demers, potrivit documentaţiilor existente, este alegerea şi propunerea ca gestionar al fondului de vânătoare „Canciu” a Ocolului Silvic „Sâpcea” RA Cugir. Suprafaţa de teren adusă în asociaţie de oraşul Cugir este de 1855 hectare pădure şi 1140 hectare păşune şi gol de munte. În cadrul aceleiaşi reuniuni a fost aprobat Actul Constitutiv şi Statutul Asociaţiei, contribuţia Cugirului la patrimoniul iniţial (200 de lei) precum şi cotizaţia oraşului pe 2011 în vederea susţinerii activităţii asociaţiei în sumă de 20 de lei. Legislativul local l-a desemnat ca reprezentant al Cugirului în Adunarea Generală a Asociaţiei proprietarilor de terenuri din fondul de vânătoare „Canciu” pe consilierul Romulus Micu. (C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

31 iulie – 8 august 2025 | Workshop „Restaurarea și conservarea bunurilor culturale confecționate din piatră” în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” din Sebeș: Înscrieri până în 18 iulie

Ziarul Unirea

Publicat

în

31 iulie – 8 august 2025 | Workshop „Restaurarea și conservarea bunurilor culturale confecționate din piatră” în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” din Sebeș: Înscrieri până în 18 iulie Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, prin Muzeul Municipal „Ioan Raica”, în parteneriat cu Muzeul Național al Unirii Alba Iulia și cu Universitatea „1 Decembrie 1918″ din […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Absolvenții merituoși din Câmpeni, premiați și în acest an de profesorul Tiberiu Virgil Drăgoiu. Cum au luat naștere premiile „Gheorghe Drăgoiu” și „Viorica Drăgoiu”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Absolvenții merituoși din Câmpeni, premiați și în acest an de profesorul Tiberiu Virgil Drăgoiu. Cum au luat naștere premiile „Gheorghe Drăgoiu” și „Viorica Drăgoiu” Începând din anul 2006, profesorul Tiberiu Virgil Drăgoiu, originar din „Capitala Țării Moților”, oferă premii în bani elevilor merituoși, absolvenți de clasa a XII-a de la Colegiul Național „Avram Iancu”, iar […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Grupa Mică „Ciupercuțe”, de la Grădinița cu program prelungit Scufița Roșie – Alba Iulia – Exploratori ai Naturii în Proiectul eTwinning „STEAM for the Ecosystem”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Grupa Mică „Ciupercuțe”, de la Grădinița cu program prelungit Scufița Roșie – Alba Iulia – Exploratori ai Naturii în Proiectul eTwinning „STEAM for the Ecosystem” Steam for the Ecosystem este un proiect Etwinning, desfășurat la grupa mica Ciupercuțe de la Gădinița cu program prelungit Scufița Roșia – Alba Iulia, în perioada februarie – iunie 2025. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea