Rămâi conectat

Economie

Obligaţii fiscale în luna ianuarie

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Conform calendarului stabilit de ANAF, contribuabilii au de îndeplinit în luna ianuarie mai multe obligaţii fiscale. l 17 ianuarie a fost termenul limită pentru depunerea Declaraţiei privind venitul estimat, Formular 220, pentru anul în curs, de persoanele fizice care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor prin derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere sau subînchiriere; depunerea Declaraţiei privind producţia de vinuri liniştite realizată şi comercializată în calitate de mic producător, aferentă sem. II 2009, de micii producători de vinuri liniştite care au obligaţia ca în fiecare an să depună semestrial, până la data de 15 inclusiv a lunii imediat următoare semestrului, la autoritatea vamală teritorială, o declaraţie privind cantitatea de vinuri liniştite produsă, precum şi cantităţile de vinuri comercializate în perioada de raportare; depunerea situaţiei privind achiziţia şi utilizarea produselor energetice în regim de scutire de accize, aferentă trim. IV 2010, de operatorii economici care deţin autorizaţii de utilizator final; depunerea Declaraţiei pe propria răspundere privind capacităţile de producţie de bere pentru anul 2010, de antrepozitarii autorizaţi ca mici producători de bere; depunerea situaţiei privind achiziţia şi utilizarea alcoolului etilic şi a produselor alcoolice în regim de scutire de accize, pentru luna precendentă, de operatorii economici care deţin autorizaţie de utilizator final; depunerea Situaţiei livrărilor de ţigarete pentru luna precedentă, de antrepozitarii autorizaţi, operatorii înregistraţi/destinatarii înregistraţi şi importatorii autorizaţi pentru astfel de produse; depunerea jurnalelor privind achiziţiile/livrările de combustibil destinat utilizării exclusiv pentru aviaţie/ navigaţie, pentru luna precedentă, de antrepozitarii autorizaţi pentru depozitare; depunerea Situaţiei centralizatoare privind achiziţiile şi livrările de produse accizabile pentru luna precendentă, de operatorii înregistraţi şi neînregistraţi, precum şi reprezentanţii fiscali; depunerea Situaţiei centralizatoare privind achiziţiile şi livrările de produse energetice pentru luna precedentă, de operatorii economici care deţin autorizaţii de utilizator final; depunerea Situaţiei privind operaţiunile desfăşurate în antrepozitul fiscal de producţie de alcool şi băuturi spirtoase, de antrepozitarii autorizaţi pentru producţie şi pentru depozitare (se transmite on-line la autoritatea vamală teritorială); depunerea Evidenţei achiziţionării, utilizării şi returnării marcajelor pentru luna precedentă, de antrepozitarii autorizaţi, operatorii înregistraţi şi importatorii autorizaţi pentru produse supuse marcării; transmiterea on-line a situaţiei cu privire la produsele accizabile, la autoritatea vamală teritorială, de antrepozitarii autorizaţi pentru producţie şi pentru depozitare produse accizabile, precum şi terminalul petrolier cu ieşire în port autorizat ca antrepozit fiscal pentru operaţiunile desfăşurate în incinta acestuia; depunerea situaţiei privind modul de valorificare a alcoolului şi distilatelor pentru luna precedentă, de antrepozitarii autorizaţi pentru producţie şi importatorii de alcool şi de distilate; depunerea Declaraţiei recapitulative privind livrările/achiziţiile intracomunitare de bunuri VIES Formular 390, de persoanele înregistrate în scopuri de TVA care au efectuat livrări, achiziţii sau prestări de servicii în ţările membre ale UE sau în cadrul unei operaţiuni triunghiulare, astfel cum sunt definite în titlul VI din Codul fiscal. l 25 ianuarie – termen limită pentru: depunerea Declaraţiei privind cifra de afaceri în cazul persoanelor impozabile pentru care perioada fiscală este trimestrul calendaristic şi care nu au efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri în anul precedent, Formular 094, de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, care au utilizat trimestrul ca perioadă fiscală în anul precedent, care nu au efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri şi care nu au depăşit plafonul de 100.000 euro, al cărui echivalent în lei se calculează conform normelor; comunicarea pro-ratei provizorii care se va aplica în 2011 şi a modului de determinare a acesteia de către persoanele impozabile cu regim mixt pentru care ponderea operaţiunilor cu drept de deducere în totalul operaţiunilor se modifică în anul curent faţă de anul precedent; trebuie să comunice organului fiscal competent, la începutul fiecărui an fiscal, cel mai târziu până la data de 25 ianuarie inclusiv, pro-rata provizorie care va fi aplicată în anul respectiv, precum şi modul de determinare a acesteia; solicitarea pro-ratei speciale, de persoana impozabilă cu regim mixt – în situaţii speciale solicită MFP aprobarea aplicării unei pro-rate; comunicarea deciziei de renunţare la aplicarea pro-ratei speciale aprobate anterior, de contribuabilii cu regim mixt din punct de vedere al TVA; reţinerea, declararea şi plata impozitului pe dividende, de persoana juridică română care plăteşte dividende către o persoană juridică română, în cazul în care dividendele distribuite nu au fost plătite până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale; depunerea Declaraţiei privind veniturile sub formă de salarii din străinătate, obţinute de persoane fizice care desfăşoară activitate în România şi de persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România, Formular 224, pentru luna precedentă, de persoanele fizice care obţin salarii din străinătate pentru activităţi în România şi persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România; depunerea situaţiei centralizatoare privind achiziţiile şi livrările intracomunitare de produse accizabile, de destinatarii înregistraţi şi reprezentanţii fiscali pentru achiziţiile şi livrările intracomunitare de produse accizabile; depunerea Declaraţiei privind accizele, Formular 103, de orice plătitor de accize armonizate şi alte produse accizabile; depunerea Decontului de taxă pe valoarea adăugată, Formular 300, de persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de TVA conform art. 153; lunar, trimestrial, pentru persoana impozabilă care în cursul anului calendaristic precedent a realizat o cifră de afaceri din operaţiuni taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere şi/sau neimpozabile în România, conform art. 132 si art. 133, dar care dau drept de deducere conform art. 145 alin.(2) lit.b), care nu a depăşit plafonul de 100.000 euro, cu excepţia celei care a efectuat în cursul anului calendaristic precedent una sau mai multe achiziţii intracomunitare de bunuri; semestrial, conform aprobării (dacă efectuează operaţiuni impozabile pe maximum 3 luni calendaristice dintr-un semestru); anual, conform aprobării (dacă efectuează operaţiuni impozabile pe maximum 6 luni calendaristice dintr-un an); depunerea Decontului special de taxă pe valoarea adăugată, Formular 301; depunerea Declaraţiei privind taxele de organizare şi exploatare a jocurilor de noroc, Formular 105, de organizatorii de jocuri de noroc; depunerea Declaraţiei privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, Formular 100, privind calcularea şi virarea impozitului pe venitul persoanelor fizice pentru luna precedentă, de contribuabilii persoane juridice sau fizice care reţin la sursă impozitul pe venit. Se declară şi impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi; calcularea, virarea şi declararea impozitului aferent veniturilor din salarii, precum şi impozitul reţinut la sursă potrivit art. 52 alin. (1) lit. d), pentru trim. IV 2010, de asocierile fără personalitate juridică dintre persoane fizice, precum şi de persoanele fizice care au calitatea de angajator; calcularea şi virarea impozitului pentru trim. IV 2010, de plătitorii de venituri pentru venitul obţinut de o persoană fizică rezidentă sau nerezidentă, dintr-o asociere fără personalitate juridică cu o microîntreprindere; calcularea şi virarea impozitului pe profit pe trim. IV 2010, de asocierile fără personalitate juridică; calcularea, virarea şi declararea impozitului aferent veniturilor din salarii, precum şi impozitul reţinut la sursă, pentru semestrul II 2010, de asociaţii, fundaţii sau alte entităţi fără scop patrimonial, cu excepţia instituţiilor publice; depunerea Declaraţiei privind obligaţiile de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale, Formular 102 – pentru luna precedentă, de plătitorii de contribuţii cărora le revin obligaţii de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale, cu excepţia celor care au obligaţii fiscale trimestrial sau semestrial; pentru trim. IV 2010, asocierile fără personalitate juridică constituite între persoane fizice, precum şi de persoanele fizice care au calitatea de angajator; pentru semestrul II 2010, de asociaţii, fundaţii sau alte entităţi fără scop patrimonial, cu excepţia instituţiilor publice; depunerea Declaraţiei informative privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, Formular 208, aferente sem. II 2010, de notarii publici; depunerea Declaraţiei informative privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional, aferente sem. II 2010, Formular 394, de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, pentru toate livrările de bunuri, prestările de servicii şi achiziţiile de bunuri şi servicii realizate pe teritoriul ţării, către/de la alte persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România; depunerea Declaraţiei privind distribuirea între asociaţi a veniturilor şi cheltuielilor aferente trim. IV 2010, Formular 104, de persoanele juridice constituite între contribuabilii prevăzuţi la art. 13 lit. c) si e) din C.F. De asemenea, prin Ordinul ANAF 13/2010 a fost aprobat şi Formularul (096) „Declaraţie de menţiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA în cazul persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, care în cursul unui an calendaristic nu depăşesc plafonul de scutire prevăzut la art. 152 din Codul fiscal” se depun la organul fiscal competent până la data de 20 ianuarie inclusiv. Totodată, persoanele juridice române care optează pentru plata impozitului pe veniturile microîntreprinderii îşi pot comunica opţiunea cel mai târziu la data de 31 ianuarie 2011. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Economie

Economie

GAL Asociația Țara Secașelor Alba-Sibiu anunță prelungirea sesiunilor de cereri pentru proiecte LEADER pentru MĂSURA M2/2A și MĂSURA M6/3A

Andreea Ștefan

Publicat

în

Anunț   GRUPUL  DE ACŢIUNE LOCALĂ ASOCIAŢIA ŢARA SECAŞELOR ALBA-SIBIU anunță public prelungirea sesiunilor de cereri de proiecte LEADER  aferentă măsurilor:  I.MĂSURA M2/2A  – ,,Soluţii inovative pentru o agricultură/industrie alimentară competitivă în microregiunea Țara Secașelor” Număr de referință al sesiunii cererii de proiecte: M19.2-M2/2A-09/08.02.2024-20.02.2024 Data limită pentru depunerea proiectelor: 15 aprilie 2024; II.MĂSURA M6/3A –,,Promovarea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea