Oamenii, rugați de OMS să poarte masca și în CASĂ de sărbători. Reuniunile de familie nu sunt indicate
Purtarea măștii de protecție la reuniunile în familie de Crăciun şi la sărbătorile de la sfârşitul anului – în Europa -, a fost recomandată miercuri de Organizația Mondială a Sănătăţii (OMS), și se avertizeză la un ”risc mare” de intensificare a pandemiei la începutul lui 2021, în contextul în care mai multe ţări din Europa se confruntă cu o intensificare a contaminărilor cu câteva zile înainte de sfârşitul anului, relatează AFP, conform Mediafax.
Având în vedere evoluţia pandemiei covid-19 în Europa, ”există un risc mare al unei noi intensificări în primele săptămâni şi luni ale lui 2021”, avertizează într-un comunicat filiala europeană a OMS.
OMS Europa îndeamnă la ”purtarea măştii de protecţie şi la distanţare socială” în timpul sărbătorilor de la sfârşitul anului.
”Poate părea incomod să se poarte o mască şi să se practice distanţarea fizică în prezenţa unor prieteni şi membri ai familiei, însă acest lucru contribuie în mare parte la garantarea faptului că toată lumea rămâne în siguranţă şi sănătoasă”, dă asigurări organizaţia.
În măsura în care este posibil, adunările este necesar să aibă loc afară, recomandă OMS.
În cazul în care au loc în interior, este importantă o limitare a numărului invitaţilor şi de o ventilare bună, în vederea limitării riscurilor, sfătuieşte organizaţia.
Regiunea Europa a OMS – din care fac parte 53 de ţări, inclusiv Rusia, a înregistrat peste 22 de milioane de cazuri şi aproape 500.000 de morţi din cauza covid-19 de la începutul pandemiei, potrivit organizaţiei.
În ultimele şapte zile, aproape 1,7 milioane de cazuri noi au fost înregistrate şi peste 34.500 de morţi.
Odată cu apropierea Crăciunului, noi ”baterii” de restricţiiintră în vigoare, miercuri, în mai multe ţări europene, în vederea opririi unui nivel de contaminare cu covid-19 considerat îngrijorător – Germania închide magazinele considerate neesenţiale, iar Regatul Unit închide puburile şi restaurantele.
Sursă: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Județul Alba pe primul loc în România în ceea ce privește confiscarea de material lemnos: Care este valoarea lemnului confiscat în primele 5 luni din 2025
Județul Alba pe primul loc în România în ceea ce privește confiscarea de material lemnos: Care este valoarea lemnului confiscat în primele 5 luni din 2025 Garda Forestieră Alba a confiscat, în primele 5 luni ale anului 2025, peste 2.600 metri cubi de material lemnos, cu o valoare de aproximativ două milioane de lei, ceea […]
Bogdan Glăvan: „Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor. Deci, cine plătește? Ați ghicit, cetățenii”
Bogdan Glăvan: „Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor. Deci, cine plătește? Ați ghicit, cetățenii” Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor, așa cum a avut și supra-taxa pe bănci, adică supra-taxa introdusă deja și va fi plătită tot de cetățeni, spune profesorul de economie Bogdan Glăvan. ”Supra-supra-taxa pe […]
Admitere liceu 2025: Cum se calculează media de admitere la liceele militare, tehnologice și vocaționale
Admitere liceu 2025: Cum se calculează media de admitere la liceele militare, tehnologice și vocaționale Admiterea la liceu în 2025 se face pe baza rezultatelor obținute la Evaluarea Națională, iar media de admitere este, în majoritatea cazurilor, echivalentă cu media de la examenele naționale. Primele rezultate la Evaluarea Națională 2025 se afișează pe 3 iulie, […]