Rămâi conectat

Ştirea zilei

O şoferiţă din județul Alba a obținut daune de la primărie după ce și-a distrus mașina într-o groapă din asfalt

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

O femeie din municipiul Aiud a obţinut în instanţă daune de peste 1.100 de lei din partea primăriei după ce şi-a avariat serios automobilul din cauza unor denivelări în asflat, pe o stradă din oraş. Hotărârea Judecătoriei Aiud a fost pronunţată la sfărşitul anului 2020 şi a fost contestată, atât de reclamantă, cât şi de pârâtă, urmând ca dosarul să ajungă la Tribunalul Alba.

Femeia a solicitat, în contradictoriu cu Primăria Aiud şi Serviciul Public Administraţia Patrimoniului Local, să fie obligaţi pârâţii să îi achite suma de 1.176,35 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat autoturismului proprietate personală, ca urmare a deteriorării părţilor componente ale autoturismului, în urma izbirii acestor părţi inferioare ale autoturismului cu denivelările pronunţate din asfalt situate pe strada 1 Decembrie 1918, lipsei întreţinerii şi reparaţiei acestui segment de drum.

Reclamanta a susţinut că la data de 25 iulie 2019 se afla în autoturism împreună cu fiul ei şi un prieten al acestuia şi se deplasau spre casă din centrul oraşului. La capătul străzii 1 Decembrie 1918, la intersecţie cu strada Simion Bărnuţiu, a trecut peste un postament de fier plasat peste o scurgere, iar acest postament s-a dezechilibrat, întrucât era prost fixat, lovind partea inferioară a autoturismului şi cauzând o deteriorare a acestuia.

”A apreciat că întrucât drumul aparţine domeniului public de interes local al Municipiului Aiud şi este administrat de către Serviciul Public Administraţia Parimoniului Local, constatând proasta între ţinere a acestuia de natură a produce prejudicii autoturismelor aflate în trecere, implică incidenţa art. 1376 C.civ. care prevede în mod expres obligaţia reparării prejudiciului cauzat de lucrul aflat sub paza sa de către titularul dreptului de proprietate independent de orice culpă”, se arată în acţiunea civilă depusă la instanţă.

Primăria aruncă vina pe conducătoarea auto

De celalată parte, Primăria Aiud a solicitat respingerea acţiunii ca fiind netemeinică şi nefondată . ”(…) Din evaluarea cercetată la faţa locului de reprezentanţii acestuia, a rezultat că porţiunea de drum în discuţie nu afectează traficul în zonă. Chiar dacă reclamanta a depus la dosar acte doveditoare privind valoarea prejudiciului, suma reprezentând contravaloarea manoperei şi a materialelor necesare, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii, deoarece prejudiciul nu a fost produs de un lucru, ci de o persoană care conducea autoturismul şi nu a respectat regulile de circulaţie, respectiv limita de viteză corespunzătoare pentru circulaţia pe drumurile publice în interiorul localităţii”, s-a precizat în întâmpinarea depusă de administraţia locală.

S-a mai susţinut că răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri este o formă de răspundere indirectă, obiectivă, bazată pe ideea de garanţie şi nu se aplică în situaţiile în care lucrul este un simplu instrument al omului în cauzarea prejudiciului. ”Atunci când conducătorul auto nu respectă regulile de circulaţie, fapta ilicită este săvârşită de către această persoană, fiind aplicabile regulile de la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie. La momentul la care reclamanta susţine că s-a produs avarierea autoturismului, aceasta nu a chemat nicio autoritate competentă care să constate împrejurările avarierii”, au mai transmis cei de la Primărie.

S-a făcut şi o deplasare în teren şi s-a constat că există un şanţ acoperit cu elemente din beton şi care într-un punct, în vecinătatea punctului de refulare spre Valea Aiudului, are o gură de vizitare care este acoperită cu un capac metalic, iar acel obiect este integru, nu prezintă defecte majore sau de dezechilibru, capacul de fier fiind amplasat de foarte mult timp şi nu au existat alte sesizări privind posibilitatea de a afecta traficul în zonă. Ultimele lucrări de întreţinere pe acel segment de drum au avut loc la nivelul lunilor octombrie şi noiembrie 2018, iar ulterior sesizării reclamantei, s-a procedat la efectuarea unor lucrări de consolidare suplimentară a elementelor sistemului rutier din zonă.

Instanţa dă dreptate reclamantei

”Urmare a vizualizării planşelor foto cu intersecţia în care a avut loc avarierea vehiculului, instanţa reţine că se poate observa o stradă reabilitată şi asfaltată, iar în capătul acesteia se află amplasat un canal, existând o diferenţă de nivel, iar capacul metalic ce acoperă canalul nu se observă să fie fixat în elemente stabile. Din înregistrările video depuse la dosar, instanţa reţine că zona în care este amplasat canalul este denivelată, prezentând deteriorări în jurul acestui canal, iar capacul de tablă de deasupra nu este fixat, chiar şi la călcarea cu piciorul ridicându-se în aer, prezentând pericol pentru trecători şi pentru autoturismele care circulă în proximitate.

Instanţa reţine că a avut loc un prejudiciu produs de lucruri, prejudiciu constând în avarierea vehiculului proprietatea reclamantei, care s-a datorat neîntreţinerii corespunzătoare a drumurilor şi a elementelor de canalizare amplasate pe acestea, respectiv de lăsarea pe drumul public a unui capac de tablă care acoperea un canal fără a fi fixat în mod corespunzător, astfel că la trecerea vehiculului, acesta s-a ridicat şi a cauzat avarii la partea inferioară a autoturismului”, se precizează în hotărârea Judecătoriei Aiud.

Judecătorul a respins susţinerea prin care se afirmă că prejudiciul a fost cauzat din culpa conducătorului auto, deoarece acea bucată de fier era amplasată pe carosabil, pe banda de circulaţie, astfel că şoferul nu avea obligaţia de a evita să treacă cu maşina peste aceasta.

”(…) Şi dacă ar fi existat o culpă a conducătorului auto, aceasta nu era una exclusivă a acestuia, astfel că pârâţii nu erau exoneraţi de răspunderea civilă delictuală. Un alt indiciu care denotă neglijenţa pârâţilor în întreţinerea drumului este dat şi de faptul că ulterior reclamaţiei scrise venite din partea proprietarei autovehiculului, au fost efectuate lucrări de consolidare a acelei bucăţi metalice care acoperea canalul, ori dacă porţiunea de drum era conformă şi fără a exista pericol de accidentare, nu s-ar fi procedat la efectuarea altor lucrări suplimentare”, a mai susţinut magistratul care a judecat plângerea şoferiţei din Aiud.

Foto: arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO FOTO: Antrenament de „parkour” pe drumul roman Via Principalis din cetate. Bărbat filmat în timp ce sărea pe monumentele istorice

Unirea Ziarul

Publicat

în

VIDEO FOTO: Antrenament de „parkour” pe drumul roman Via Principalis din cetate. Bărbat filmat în timp ce sărea pe monumentele istorice Un bărbat a fost filmat în dimineața zilei de 20 aprilie în timp ce își perfecționa săriturile, chiar pe monumentele istorice, mai exact drumul roman Via Principalis, din cetatea Alba Iulia. În filmare se […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea