O singură primărie din Alba nu are contract de deszăpezire și nu poate încheia din cauza problemelor financiare
O singură primărie din cele 78 din județul Alba nu are contract de deszăpezire și nu poate încheia din cauza problemelor financiare. Este vorba de comuna Ceru Băcăinți, una dintre cele mai depopulate din țară, în care locuiesc 270 de persoane, majoritatea vârstnici.
Prefectul județului Alba, Dănuț Hălălai, a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, că a primit asigurări de la Consiliul Județean Alba că oamenii din Ceru Băcăinți nu vor suferi din cauza ninsorilor.
”La momentul de față, o singură primărie, și este vorba de Ceru Băcăinți, nu are contract pentru deszăpezire. După cum știți acolo sunt niște probleme legate de partea financiară, fiind una dintre cele mai mici comune din țară cu un număr redus de locuitori, bugetul nu permite acest lucru. Am avut o discuție cu Consiliul Județean Alba și am primit asigurări că tot ceea ce se va întâmpla în această iarnă va fi sprijinit în așa fel încât locuitorii să nu sufere. Totodată, mai avem două localități, Poiana Vadului și Doștat, care sunt la momentul de față în evaluarea procedurii de achiziție. În rest, toate primăriile de la nivelul județului, municipii, orașe, comune, sunt pregătite pentru iarnă”, a spus Dănuț Hălălai.
Prefectul de Alba adăugat că a cerut, alături de reprezentanții IPJ, ca toți primarii să fie foarte atenți la problemele care apar în această iarnă.
”Vom aplica peste tot legea și nu vom fi de acord sub nicio formă ca locuitorii orașelor și satelor, acolo unde primăria are obligația legală să se ocupe de deszăpezire să sufere pentru că unii dintre primari nu o să-și facă treaba”, a mai spus Dănuț Hălălai.
De asemenea, deszăpezirea drumurilor județene din Alba va fi efectuată de către S.C. Drumuri și Poduri Locale Alba, societate la care unic acționar este Consiliul Județean Alba. Suma pentru care a fost adjudecat contractul este 4,63 milioane de lei, fără TVA.
Societatea va asigura servicii de combatere a poleiului, curățarea zăpezii, revizia drumurilor, semnalizarea rutieră pe timp de iarnă. Durata contractului este de 4 luni de la data semnării documentelor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
ANGAJĂRI la STAT 2025: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 6 IULIE 2025. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS
ANGAJĂRI la STAT 2025: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 6 IULIE 2025. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS Mai multe instituţii publice din Alba anunță posturi vacante la data de 6 iulie 2025 și organizează concursuri în următoarea perioadă. Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind […]
Prezența unui URS, semnalată la Oiejdea, pe DN1. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru persoanele aflate în zonă
Prezența unui URS, semnalată la Oiejdea, pe DN1. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru persoanele aflate în zonă Prezența unui urs a fost semnalată la Oiejdea, pe DN1, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1.30. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru cei aflați în zonă. ”A fost semnalata prezenta unui urs în […]
Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani
Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 21.30, la Cenade. Un copilaș de 2 ani s-ar afla în stare de inconștiență după ce ar […]