Rămâi conectat
Nicolae Ciucă - 2024

Curier Județean

O nouă specie de dinozaur şi cuiburi cu ouă de păsări preistorice descoperite la Sebeş!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Prezidențiale 2024

    O echipă de cercetători din care face parte şi paleontologul clujean Matei Vremir a făcut câteva descoperiri senzaţionale în zona Sebeş, Alba, informează Agerpres. Printre descoperirile echipei de cercetători se numără o specie nouă de dinozaur erbivor şi, mai important, ouăle şi cuibul unor păsări preistorice care au trăit în urmă cu 68 de milioane de ani. „S-au continuat cercetările în cazul unei descoperiri de senzaţie reprezentată prin cuiburi cu ouă şi oase de păsări primitive (enantiornithes), acoperite de malul unei viituri de acum 68 milioane de ani. Este prima dovadă că acest grup de păsări primitive cuibăreau în masă pe malul cursurilor de apă, asemănător unor specii actuale (flamingo etc). Descoperirea va fi prezentată public la Congresul Internaţional de Paleontologie din Las Vegas (USA)”, a precizat Matei Vremir. Paleontologul clujean a adăugat că o altă descoperire importantă o reprezintă resturile de la „o nouă specie de dinozaur erbivor, încă în curs de preparare şi cercetare”.
De asemenea, a fost descoperit un mic schelet de mamifer multituberculat care s-a păstrat parţial în umplutura unei vizuini. În plus, au fost descoperite resturi de la cel mai mare pterosaur (reptilă zburătoare), cu oase de la aripă având dimensiuni cu 25% mai mari decât cele mai mari descoperite până acum, în Statele Unite (Quatzatcoatlus northropi). Matei Vremir spune că anvergura aripilor specimenului de la Sebeş depăşea 13 m, cu 2-3 m peste limita calculată pentru capacitatea de a zbura. Matei Vremir explică cum dimensiunea aripilor pune problema eventualei existenţe a unei specii gigantice care îşi pierduse capacitatea de zbor şi care trăia în izolare pe luxurianta insulă Haţeg, fără a avea duşmani pe măsură „şi cu hrană din belşug, ca într-un hypermarket fără plată, asemănător giganticelor păsări nezburătoare din Madagascar (Aepyornis)”.
Paleontologul clujean a precizat că „cele câteva zeci de descoperiri recente sunt încă în prelucrare” şi că rezultatele cercetărilor vor fi făcute publice probabil în cursul anului viitor. „Totuşi, rezultatele de până acum indică faptul că în zona Sebeşului trăiau o serie de specii comune şi în Bazinul Haţeg, dar şi forme care încă nu s-au descoperit acolo, şi asta nu atât datorită izolării geografice, cât mai ales condiţiilor de fosilizare diferite şi diferenţelor temporale dintre diferite situri şi straturi geologice”, a completat Matei Vremir.
Din expediţia internaţională care a făcut recentele descoperiri de la Sebeş fac parte cercetători din Anglia (Gareth Dyke -Southampton şi Darren Neish – Porthsmouth), SUA (Steve Brusatte – New York) şi România (Zoltan Csiki – Bucureşti, Radu Totoianu – Sebeş, Matei Vremir – Cluj).
Matei Vremir este cel care a descoperit, în urmă cu un an, scheletul „Balaurului bondoc” – cel mai complet schelet de dinozaur carnivor din Europa. Fosila descoperită la Sebeş are o vechime de 70 de milioane de ani şi aparţine unei noi specii de theropod. Potrivit specialiştilor, „Balaurul bondoc” este o rudă apropiată, dar „aberantă”, a bine-cunoscutului Velociraptor descoperit în Cretacicul Mongoliei, care însă seamănă mai degrabă cu un hibrid între un curcan supradimensionat şi un câine pitbull. Tot Matei Vremir a descoperit anul trecut o vertebră a celui mai mare dinozaur zburător (pterosaurian) din lume. (A.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Sute de persoane și autoturisme verificate de polițiștii din Alba, prin intermediul aplicației eDAC: Amenzi de peste 20.000 de lei

Bera Larisa

Publicat

în

Sute de persoane și autoturisme verificate de polițiștii din Alba, prin intermediul aplicației eDAC: Amenzi de peste 20.000 de lei În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea