Rămâi conectat

Ştirea zilei

O nouă materie pentru elevii de liceu, începând cu anul școlar 2023-2024. Școlarii vor învăța să-și recunoască emoțiile

BONTEA Alexandru

Publicat

în

O nouă materie pentru elevii de liceu, începând cu anul școlar 2023-2024. Școlarii vor învăța să-și recunoască emoțiile

Elevii români vor putea alege, începând cu anul viitor, să studieze disciplina „Managementul emoțiilor”, arată programa publicată în Monitorul Oficial.

Astfel, elevii vor învăța să-și recunoască emoțiile pornind de la imagini foto sau filme artistice, folosind storytelling, teatru de umbre sau strategia creativă Disney, se arată în textul programei.

Deja școlile au început să facă selecția opționalelor pentru anul viitor, conform cu prevederile transmise de inspectorate printr-o notă.

Astfel, potrivit documentului, în perioada octombrie-noiembrie 2022 se elaborează propuneri de opționale la nivel de profesori și clasă, urmând ca apoi, în ianuarie 2023, lista opționalelor din școli să fie aprobate în consiliul profesoral și transmise către consiliul de administrație.

Liceele pot include disciplina „Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România” în oferta de opționale pentru curriculum la decizia școlii pentru anul școlar 2023-2024, chiar dacă deja se lucrează la listele cu opționale, spune Florian Lixandru, secretar de stat în ministerul Educației, potrivit edupedu.ro.

Disciplina „Managementul emoțiilor” valorifică experiența fiecărui elev, modul său particular de a simți, interpreta și aprecia, precum și învățarea între egali — explorarea unor cazuri/situații de viață.

Aceasta nu urmărește acumularea de cunoștințe academice, teoretice, ci formarea de competențe de autocunoaștere și autocontrol, de interacțiune socială pozitivă. Este un opțional integrat, care poate fi corelat cu disciplinele socioumane, cu cele din aria Consiliere și orientare și cu alte discipline — de exemplu, Biologia sau Educația fizică.

Sursa: antena3.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Crima șocantă din Sibiu, cu victimă omul de afaceri Adrian Kreiner: Inculpații vor achitare pentru omor calificat pentru că „nu există probe”. Procurorul nu a cerut închisoare pe viață

Ziarul Unirea

Publicat

în

Crima șocantă din Sibiu, cu victimă omul de afaceri Adrian Kreiner: Inculpații vor achitare pentru omor calificat pentru că „nu există probe”. Procurorul nu a cerut închisoare pe viață Tribunalul Alba a finalizat vineri, 27 iunie 2025, procesul pe fond al crimei din Sibiu, cu victimă omul de afaceri Adrian Kreiner. Cei trei inculpați trimiși […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Gala”Omul Potrivit la Locul Potrivit”,la Alba Iulia: Oamenii de excepție ai județului, premiați de Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European

Ziarul Unirea

Publicat

în

Gala”Omul Potrivit la Locul Potrivit”,la Alba Iulia: Oamenii de excepție ai județului, premiați de Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European Centrul Multicultural Gheorghe Șincai din Alba Iulia a găzduit duminică, 6 iulie 2025, Gala”Omul Potrivit la Locul Potrivit”, organizată de vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu. În cadrul evenimentului au fost acordate zeci de premii, dar nu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Alexandra Panțiru, din Grupul Skepsis, admisă la una dintre cele mai performante facultăți de teatru la nivel mondial: East 15 Acting School, din cadrul Universității Essex din Londra, acceptă doar 13 elevi la fiecare specializare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Alexandra Panțiru, din Grupul Skepsis, admisă la una dintre cele mai performante facultăți de teatru la nivel mondial: East 15 Acting School, din cadrul Universității Essex din Londra, acceptă doar 13 elevi la fiecare specializare Alexandra Panțiru, din Grupul Skepsis, a fost admisă la una dintre cele mai performante facultăți de teatru la nivel mondial. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea