Rămâi conectat

Actualitate

O nouă lovitură pentru Holzindustrie Schweighofer: Ce a anunțat Ministerul Apelor și Pădurilor?

Ziarul Unirea

Publicat

în

Activitatea Holzindustrie Schweighofer va fi supravegheată de Ministerul Apelor și Pădurilor, alături de Gărzile Forestiere, pentru a vedea dacă suspiciunile invocate de către experții Forest Stewardship Council (FSC) la adresa companiei austriece nu au consecințe de natură legală, potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, postat marți pe propria pagină de Internet.

”Ministerul Apelor și Pădurilor (MAP) a luat act de decizia organizației internaționale Forest Stewardship Council (FSC), de a retrage certificarea pentru lemnul procesat de grupul austriac Schweighofer, având ca motivație principală ‘o posibilă încălcare a legislației privind standardele de măsurare a materialului lemnos’. Dat fiind faptul că vorbim despre cel mai mare procesator de material lemnos din România, retragerea certificării FSC presupune, din partea autorității publice centrale din domeniul silviculturii, o atenție mai mare. În acest sens, în perioada următoare, MAP împreună cu Gărzile Forestiere vor supraveghea foarte atent activitatea companiei, astfel încât să ne asigurăm că suspiciunile invocate de experții FSC nu au consecințe de natură legală privind aplicarea legislației silvice specifice. Totodată, MAP speră că societatea Schweighofer Holzindustrie va depune toate eforturile pentru a clarifica aspectele invocate care au dus la retragerea certificării FSC”, se notează în comunicatul citat.

Organizația internațională Forest Stewardship Council (FSC) a anunțat, în data de 17 februarie, că retrage definitiv certificarea pentru lemnul procesat de grupul austriac Schweighofer, după ce activiști din trei țări (Germania, Austria și România) au înmânat o petiție semnată de peste 250.000 de cetățeni directorilor FSC.

În urma acestei decizii, lemnul tăiat ilegal din pădurile României nu va mai fi certificat ca fiind sustenabil și nu va mai putea fi vândut sub marca FSC pe piețele internaționale. FSC a considerat că prelungirea perioadei de probă pentru Schweighofer este inacceptabilă în condițiile în care compania nu respectă standardele de sustenabilitate.

În replică, austriecii de la Holzindustrie Schweighofer au precizat, într-un comunicat de presă, transmis în aceeași zi AGERPRES, că vor continua să deruleze „planul de acțiuni pentru o procesare sustenabilă a lemnului în România” și se vor angaja într-un dialog constructiv cu Forest Stewardship Council pentru a defini planul de reasociere.

Grupul austriac a menționat totodată că a efectuat investiții de aproximativ un milion de euro „pentru a îmbunătăți siguranța arhitecturii lanțului de aprovizionare în România anului 2017” și continuă să sprijine introducerea standardelor FSC în lanțul de aprovizionare din România.

Holzindustrie Schweighofer a deschis prima fabrică de cherestea în România în anul 2003, la Sebeș. În prezent, compania operează pe plan local alte două fabrici de cherestea — la Rădăuți și Reci, o fabrică de panouri încleiate din lemn masiv la Siret și una de panel la Comănești, generând aproape 3.000 de locuri de muncă direct în aceste locații și mai mult de 10.000 de locuri de muncă indirect, în industrii conexe.

Din octombrie 2015, din grupul Schweighofer face parte și o fabrică de cherestea în Germania.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții  riști să rămâi repetent

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții  riști să rămâi repetent În perioada 7-18 iulie 2025, potrivit unei adrese trimise inspectoratelor şcolare de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, vor avea loc examenele de corigenţă pentru elevii […]

Citește mai mult

Actualitate

Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare Vremurile vor fi mai grele decât ne aşteptam. Premierul Ilie Bolojan a anunţat oficial măsurile de austeritate: vom avea două cote de TVA, ambele mai mari […]

Citește mai mult

Actualitate

ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat?

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat? Guvernul României propune modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), prevăzute în Codul fiscal. În urma acestor modificări, unii români […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea