Rămâi conectat

Ştirea zilei

O mică afacere dintr-o veche pasiune: Un profesor din Blaj a început să crească albine, după ce a văzut că în învățământ nu curge lapte și miere

Dragoş Suciu

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Tiberiu Biriș din Blaj a renunțat la meseria de profesor în anul 1995, când a simțit că ceea ce se întâmplă în învățământul românesc nu îi oferă suficiente motive de a continua, și s-a apucat de creșterea albinelor, o mai veche pasiune a sa. A ajuns în prezent să dețină 120 de familii de albine pe care le crește și le hrănește în condiții bio, iar acestea produc mai multe tipuri de miere. Faptul că în astfel reușește să îmbine utilul cu plăcutul și că pasiunea a prins treptat conturul unei mici afaceri demonstrează că Tiberiu Biriș a câștigat pariul pus cu sine însuși în urmă cu mulți ani.

”Am renunțat la învățământ în anul 1995. Sunt profesor de fizică, dar am ales să mă ocup de albine. Nu poți lucra cu albinele decât dacă te atrag, dacă ai o pasiune pentru ele. Fără pasiune nu poți face. De fapt cred că în nicio meserie nu poți obține rezultate dacă nu pui și suflet. Viața de stupar e grea. Nu beneficiem de subvenții cum se întâmplă în alte domenii din agricultură. Avem noi un program național apicol care ne mai sprijină, dar și multe interdicții. Spre exemplu, producătorii de miere bio, nu au voie cu albinele la culturile care se stropesc. Învățământul românesc m-a dezamăgit, iar ceea ce este la ora actuală îmi dă dreptate. Mi-am dat seama că nu merge pe un drum. Dovadă este ziua de astăzi”, a spus, pentru ziarulunirea.ro, Tiberiu Biriș, președinte al Asociației Produselor Tradiționale și Ecologice Alba și al Asociației Apis Târnave de Apicultură.

El are 120 de familii bio care produc mai multe tipuri de miere certificată, precum polifloră, de salcâm, de tei sau de mană. Mierea de mană sau de pădure, așa cum i se mai spune, este de culoare închisă, aproape neagră, fiind bogată în minerale și deopotrivă în vitamine.

”Mierea de mană se produce nu din nectar de flori. Există niște păduchi, numite afide, care atacă pădurile când e secetă. Afidele lasă un suc dulce, numit mană, pe care albina îl ia și îl transformă în miere. Mierea aceasta are o proprietate deosebită, o caută mulți în străinătate, are peste 24 de minerale. Un om în vârstă care nu are minerale în corp și căruia i se prescriu tablete de magneziu sau fier, poate renunța la acestea dacă mănâncă miere de mană”, a explicat Tiberiu Biriș.

Acest sortiment de miere se produce în cantități mai mari când este secetă. În acest an este mai scumpă, deoarece au fost multe zile ploioase.

Tiberiu Biriș a explicat că în România se produc foarte greu unele tipuri de miere, deoarece nu avem anumite culturi pe suprafețe extinse, cum este cea de lavandă.

”În acest an, producția a fost bună în zona județului Alba și pe Mureș spre Arad. Am obținut salcâm, mai mult decât anul trecut, dar în schimb cantități mai mici la polifloră și mană. La salcâm, spre exemplu, am făcut 30 de kilograme de miere bio pe familie”, a declarat Tiberiu Biriș.

Un kilogram de miere de salcâm variază între 30 și 35 de lei, însă dacă este certificată bio poate ajunge la 40 de lei.

”Dacă te ocupi de albine și ai un număr mare de familii poți trăi bine fără un alt salariu, însă trebuie ținut cont că și costurile de producție nu sunt mici. Spre exemplu, pe producător îl costă, din calcule scurte, în jur de 8 lei un kilogram. Într-un an bun se poate ajunge la 50 de kilograme de miere per familie”, a afirmat apicultorul.

El consideră că mierea ar trebui promovată mai mult ca aliment, deoarece în momentul de față este considerată de foarte mulți ”un bun medicament”.

”Într-adevăr în stup există un medicament pentru multe afecțiuni, dar nu medicamentul acela, <îl iau o săptămână și m-am vindecat>. Trebuie să-l iei ca orice produs naturist o perioadă îndelungată să ai rezultate. Mierea este cel mai bun îndulcitor. Este un aliment de bază. Dacă nu e pasiune nu poți să faci, albinele înțeapă, iar înțepăturile dor. Dacă am renunțat la tot pentru albine îți dai seama că am prins un pic de pasiune. Sper să îmbătrânesc mai tare decât atât, iar când nu mai pot lucra, o familie – două tot țin, acolo, să mă uit la ele”, a susținut Tiberiu Biriș.

În afară de târguri, piața de desfacere sunt și unitățile care achiziționează angro, producătorul Apidava fiind principalul cumpărător.

”Apidava ajută apicultorii foarte mult, să știți. Sunt serioși, plătesc la timp, sprijină stuparii. Este o firmă deosebită”, a conchis Tiberiu Biriș.

Întrebat, de asemenea, dacă este o afacere profitabilă, apicultorul a răspuns că dacă ai multe familii poți să te descurci bine, fără un alt salariu, însă depinzi foarte mult de vreme – dacă plouă mult, dacă e frig sau arșiță nu e bine –, dar și de agricultură.

Mierea, practic, se produce din luna mai până în august, iar în restul anului stuparul este cel care trebuie să ”hrănească” albinele.

Potrivit acestuia, românii nu sunt mari consumatori de miere – circa 500-600 de grame pe an –, spre deosebire deosebire de alte țări din Uniunea Europeană, în care se consumă de câteva ori mai mult.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Femeie-samsar de mașini, trimisă în judecată pentru evaziune fiscală. De ce a fost retrimis dosarul la procuror?

Unirea Ziarul

Publicat

în

Femeie-samsar de mașini, trimisă în judecată pentru evaziune fiscală. De ce a fost retrimis dosarul la procuror? Tribunalul Alba a remis procurorilor un dosar penal deschis pe numele unei femei din Sebeș, care a fost trimisă în judecată pentru evaziune fiscală. Femeia era samsar de mașini și este acuzată că a produs un prejudiciu la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea