Rămâi conectat

Actualitate

O comună din județul Alba, în PERICOL de a trece de incidența de 10 la mie. MĂSURI ce pot fi luate de autorități

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

O comună din județul Alba, în PERICOL de a trece de incidența de 10 la mie. MĂSURI ce pot fi luate de autorități

Comuna Ohaba din județul Alba a înregistrat, potrivit datelor puse la dispoziție de Direcția de Sănătate Publică Alba, cea mai ridicată incidență de infectare din județul nostru.

Astfel, conform reprezentanților DSP, incidența în comuna care numără puțin peste 600 de locuitori a ajuns la 9,97 și nu dă semne că va scădea în viitorul apropriat.

Pe locul al doilea în acest clasament negru se află comuna Sâncel, cu o populație de 2602 persoane, care a înregistrat o incidență de 6,53 cazuri/1000 locuitori.

Măsuri în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori

1. Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20,00—5,00, cu următoarele excepții:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;
2. Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil;
3. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil;
4. Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura;
5. Pentru deplasarea la centrele de vaccinare sau cabinete medicale, motivul menționat pe declarația pe proprie răspundere, va fi „deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente”;
6. Operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, își vor organiza și desfășura activitatea în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 5,00—18,00. Prin excepție în intervalul orar 18,00—5,00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu;
7. Prin excepție de la prevederile art. 2 lit.F pct.6, unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane și rutier de mărfuri își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară;
8. Se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness;
9. Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt interzise;
10. Se interzic activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber;
11. Se interzice organizarea de evenimente private;
12. Se interzice organizarea de mitinguri și demonstrații;
13. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este interzisă;
14. Măsurile prevăzute la pct. 13 se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
15. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;
16. Activitatea în baruri, cluburi și discoteci este interzisă;
17. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă;
18. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este interzisă;
19. În situația în care, pe durata celor 14 zile de valabilitate a măsurilor stabilite prin hotărâri ale CJSU Alba, rata de incidență cumulată la 14 zile scade sub 3,5 cazuri la 1000 de locuitori, nu se vor mai aplica măsurile prevăzute la pct.1-6, iar durată de valabilitate a celorlalte măsuri, rămânea cea prevăzută inițial, fără a mai fi nevoie de o nouă hotărâre în acest sens.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Pensii 2024 | Când intră pensiile pe card și prin poștă în luna mai 

Bogdan Ilea

Publicat

în

Pensii 2024 | Când intră pensiile pe card și prin poștă în luna mai Cei aproape cinci milioane de pensionari care așteptau anunțul privind pensiile au primit răspunsul. Directorul Poștei Române a anunțat că încearcă ca toți seniorii să primească la timp pensia, cu toate că recunoaște că este o provocare și pentru ei. Potrivit […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea