Rămâi conectat

Actualitate

Numărul de pensionari a scăzut cu 75.000 de persoane, în cursul anului 2022. Datele INS

BONTEA Alexandru

Publicat

în

Numărul de pensionari a scăzut cu 75.000 de persoane, în cursul anului 2022. Datele INS

În anul 2022, numărul ediu de pensionari a fost de 5,004 milioane de persoane, în scădere cu 75.000 de persoane comparativ cu anul precedent, devremece pensia medie lunară a crescut cu 11,3% până la valoarea de 1.855 de lei, conform datelor Institutului Național de Statistică.

Citește și: PENSII 2023: Un fost magistrat din ALBA, cu cea mai mare pensie specială din țară, va suporta tăieri de peste 30% din bani. Cât ar urma să încaseze

Anul trecut, numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4,607 milioane de persoane, în scădere cu 47.000 de persoane faţă de anul precedent.

Pensia medie lunară de asigurări sociale de stat a fost de 1.775 lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 51,6%, comparativ cu 53% în anul precedent.

Potrivit INS, indicele pensiei medii reale a pensionarilor de asigurări sociale de stat, calculat ca raport între indicele pensiei nominale nete pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum, a fost de 96,6%.

Citește și: Reforma pensiilor 2023: Nici o pensie să nu fie mai mare decât salariul la momentul pensionării

În anul 2022 comparativ cu anul 2021, numărul mediu de pensionari a scăzut cu 75.000 de persoane, iar cel al categoriei aparţinând asigurărilor sociale de stat cu 47.000. Pensia medie lunară şi pensia medie lunară de asigurări sociale de stat au crescut comparativ cu acelaşi an, cu 11,3%, respectiv cu 10,8%.

Anul trecut, pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,98%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 92,08% în totalul celor de asigurări sociale. Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (79,6%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale. Pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii – anticipată şi anticipată parţial – au reprezentat 2,2%.

Datele INS arată că raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 8 la 10. Acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 4 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Ilfov, la 13 pensionari la 10 salariaţi în judeţele Botoşani, Caraş-Severin, Călăraşi, Giurgiu, Mehedinţi şi Neamţ, 14 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Vaslui şi la 15 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Teleorman.

Citește și: Impozitarea progresivă a tuturor pensiilor, „legată” de cele speciale. Care sunt schimbările propuse de Coaliție

Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 948 lei (1.409 lei în judeţul Botoşani, 1.419 lei în judeţul Giurgiu, 1.426 lei în judeţul Vrancea, faţă de 2.357 lei în judeţul Hunedoara, 2.250 lei în Municipiul Bucureşti şi 2.085 lei în judeţul Braşov).

Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (în prezent – indemnizaţie socială) , în anul 2022, a fost de 1,175 milioane persoane, din care: 1,025 milioane persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 22,3% din totalul pensionarilor din această categorie; 124.800 persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 64,4% din totalul acestora; 24.900 persoane din sistemul militar, reprezentând 3,2% din totalul acestei categorii.

Pensia medie lunară a fost determinată luând în calcul sumele pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari – de asigurări sociale, invaliditate, urmaş etc. – plătite de casele de pensii.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții  riști să rămâi repetent

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții  riști să rămâi repetent În perioada 7-18 iulie 2025, potrivit unei adrese trimise inspectoratelor şcolare de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, vor avea loc examenele de corigenţă pentru elevii […]

Citește mai mult

Actualitate

Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare Vremurile vor fi mai grele decât ne aşteptam. Premierul Ilie Bolojan a anunţat oficial măsurile de austeritate: vom avea două cote de TVA, ambele mai mari […]

Citește mai mult

Actualitate

ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat?

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat? Guvernul României propune modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), prevăzute în Codul fiscal. În urma acestor modificări, unii români […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea