Rămâi conectat

Actualitate

Numărul autoturismelor înmatriculate în luna martie a scăzut în Europa: România, printre puținele piețe în creștere

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024
Numărul autoturismelor înmatriculate în luna martie a scăzut în Europa: România, printre puținele piețe în creștere

În luna martie, în Europa, au scăzut numărul autoturismelor înmatriculate pentru a noua lună consecutiv, însă România este printre puținele piețe care au înregistrat creșteri ale înmatriculărilor, în comparație cu luna martie a anului 2021, arată Asociația Constructorilor Europeni de Automobile.

Potrivit sursei citate, 1,127 milioane de autoturisme au fost înmatriculate în luna martie 2022 în Uniunea Europeană, Marea Britanie şi ţările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia), în scădere cu 18,8% comparativ cu 1,387 milioane de unităţi în luna martie 2021. Toate marile pieţe auto din UE (Germania, Franţa, Spania şi Italia) au înregistrat scăderi de două cifre, variind de la un declin de 17,5% în Germania şi până la unul de 30,2% în Spania.

În schimb, în România înmatriculările de autoturisme au crescut cu 40,2% în ritm anual, până la 11.025 de unităţi în luna martie, o creştere procentuală mai mare în rândul ţărilor din Europa fiind înregistrată doar în Irlanda (40,4%).

De asemenea, în primul trimestru al acestui an, piaţa auto din România a avut cea mai mare creştere din Europa, cu un avans de 39,6% până la 28.978 autoturisme, în timp ce în Europa, vânzările de autoturisme au scăzut cu 10,6% până la 2,753 de autoturisme.

În ceea ce priveşte marii producători auto, în luna martie, majoritatea producătorilor auto generalişti au înregistrat scăderi de două cifre, în frunte cu Stellantis (minus 32,9%), Volkswagen (minus 24,3%), BMW (minus 20,5%) şi Renault (minus 14,1%).

În ceea ce priveşte grupul francez, vânzările de autoturisme marca Renault au scăzut cu 28,3% în luna martie însă vânzările de autoturisme Dacia au crescut cu 15,6%, un număr de 36.331 de autoturisme Dacia fiind înmatriculate în luna martie în Europa. În consecinţă, cota de piaţă a Dacia a crescut până la 4,3% în luna martie 2022, de la 3% în luna martie 2021.

În primul trimestru al acestui an, înmatriculările de autoturisme marca Dacia în Uniunea Europeană, Marea Britanie şi ţările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia) au crescut cu 15,2% în ritm anual până la 96.641 de unităţi.

În ceea ce priveşte România, datele publicate anterior de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), care citează datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV), arată că un număr de 10.902 autoturisme noi au fost înmatriculate în România în luna martie, în creştere cu 40,6% faţă de cele 7.753 de maşini înmatriculate în luna similară din 2021.

Conform sursei citate, după evoluţia importantă a primelor două luni, martie 2022 vine cu o creştere de 34,9% a înmatriculărilor de autovehicule faţă de anul precedent, creşteri înregistrate după 4 luni de scădere de la sfârşitul anului precedent.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Fenomenele El Nino și La Nina fac prăpăd în România și în Europa: vreme extremă cum NU s-a mai văzut de multă timp primăvara

Unirea Ziarul

Publicat

în

Fenomenele El Nino și La Nina fac prăpăd în România și în Europa: vreme extremă cum NU s-a mai văzut de multă timp primăvara Variațiile termice și climatice devin din ce în ce mai extreme, iar în mai multe regiuni europene pătrund valuri de căldură și valuri de frig polar. Încălzirea globală și efectele meteorologice […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea