Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Noul codul fiscal: Modificările afectează contribuțiile la fondul de pensii

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Noul codul fiscal: Modificările afectează contribuțiile la fondul de pensii

Una dintre cele mai importante modificări le Codului fiscal prin Ordonanța Guvernului 16/2022 vizează și contribuțiile la fondul de pensii (CAS) este aceea că se majorează contribuțiile la contractele part-time, CAS-ul pentru astfel de contracte ajungând să fie cât pentru contractele pentru programul de opt ore.

Modificarea adusă Codului fiscal prevede că orice venit sub salariul minim brut pe țară garantat în plată, va fi impozitat având ca bază lunară de calcul chiar salariul minim, nu venitul realizat, ca până acum.

Așadar, începând cu 1 august 2022, contribuţia la asigurări sociale datorată de către persoanele fizice care obţin venituri din salarii sau asimilate salariilor, în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă sau cu timp parţial, nu va putea fi mai mică decât nivelul contribuţiei de asigurări sociale calculate prin aplicarea cotei standard (25%) sau a celei pentru domeniul construcțiilor ori pentru sectorul agricol, după caz, asupra salariului de bază minim brut pe ţară în vigoare în luna pentru care se datorează contribuţia de asigurări sociale, scrie Avocatnet.

Atunci când vine vorba despre persoanele fizice care realizează venituri din salarii în baza unor contracte individuale de muncă încheiate cu angajatori ce activează în construcții, agricultură sau industria alimentară, cota contribuției de asigurări sociale se reduce, până la data de 31 decembrie 2028, la 21,25% (de la 25%).

Altfel spus, în cazul angajaților cu contracte part-time, începând cu veniturile aferente lunii august 2022, venitul la care se vor calcula contribuțiile va fi salariul brut aferent unei norme întregi, nu venitul efectiv realizat de salariat, așa cum era până la apariția OG 16/2022.

În ce cazuri nu se aplică noile prevederi

Noile prevederi nu se aplică în cazul:

– elevilor sau studenţilor cu vârsta până la 26 de ani, ce urmează o formă de şcolarizare;

– ucenicilor în vârstă de până la 18 de ani;

– persoanelor cu dizabilităţi sau altor categorii de persoane cărora prin lege li se recunoaşte posibilitatea de a lucra mai puţin de opt ore pe zi;

– pensionarilor pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii, cu excepţia pensionarilor pentru limită de vârstă care beneficiază de pensii de serviciu în baza unor legi/ statute speciale, precum şi a celor care cumulează pensia pentru limită de vârstă din sistemul public de pensii cu pensia stabilită în unul dintre sistemele de pensii neintegrate sistemului public de pensii;

– celor care realizează în cursul aceleiaşi luni venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă, iar baza lunară de calcul cumulată aferentă acestora este cel puţin egală cu salariul de bază minim brut pe ţară.

Argumentul oficialilor pentru aceste măsuri este că se dorește descurajarea angajatorilor care, în încercarea de a reduce sarcina fiscală, încheie contracte de muncă cu timp parțial în situații în care activitatea desfășurată ar presupune un program normal de muncă.

Contractele pe drepturi de autor nu scapă nici ele

Noua modificare adusă Codului fiscal vizează și baza anuală de calcul a CAS în cazul celor care realizează venituri din activităţi independente și/ sau venituri din drepturi de proprietate intelectuală, din una sau mai multe surse şi/ sau categorii de venituri, a căror valoare cumulată este cel puţin egală cu 12 salarii minime brute pe ţară în vigoare la termenul de depunere a declarației unice.

Nou modificare din Codul fiscal prevede că începând cu veniturile aferente anului 2023, baza anuală de calcul al contribuţiei de asigurări sociale o reprezintă venitul ales de contribuabil, care nu va putea fi mai mic decât:

– nivelul de 12 salarii minime brute pe ţară, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 și 24 salarii minime brute pe ţară;

– nivelul de 24 salarii minime brute pe ţară, în cazul veniturilor realizate de peste 24 salarii minime brute pe ţară.

Totodată se clarifică prevederile referitoare la obligația depunerii declaraţiei unice până la termenul de 25 mai, inclusiv, a anului următor celui pentru care se stabilește contribuția datorată, în cazul contribuabililor care realizează veniturile de mai sus, dacă suma acestora trece peste plafonul de 12 sau 24 salarii minime brute pe ţară.

În situația în care persoanele fizice estimează, începând cu veniturile aferente anului 2023, un venit net anual cumulat din venituri provenite din activități independente ori din drepturi de proprietate intelectuală, din una sau mai multe surse și/ sau categorii de venituri, mai mic decât nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, iar venitul net anual cumulat realizat este cel puțin egal cu nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, ele datorează contribuția de asigurări sociale la o bază de calcul stabilită potrivit regulilor de mai sus și au obligația depunerii declarației unice până la data de 25 mai (inclusiv) a anului următor celui de realizare a veniturilor.

Apoi, începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2023, nu se vor cuprinde în baza lunară de calcul al contribuțiilor de asigurări sociale următoarele venituri cumulate lunar, în limita plafonului lunar de cel mult 33% din salariul de bază:

– prestațiile suplimentare primite de salariați în baza clauzei de mobilitate, în limita a 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizația de delegare/detașare;

– contravaloarea hranei acordate de către angajator (nu se aplică angajaților care beneficiază de tichete de masă);

– cazarea și contravaloarea chiriei pentru spațiile de cazare/de locuit puse de către angajatori la dispoziția angajaților proprii, în limita unui plafon lunar de 20% din salariul de bază minim brut pe țară;

– contravaloarea serviciilor turistice și/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului;

– contribuțiile la un fond de pensii facultative suportate de angajator pentru angajații proprii, în limita a 400 euro anual pentru fiecare persoană;

– primele de asigurare voluntară de sănătate, precum și serviciile medicale furnizate sub formă de abonament, suportate de angajator pentru angajații proprii (echivalentul în lei al sumei de 400 euro);

– sumele acordate angajaților care desfășoară activități în regim de telemuncă, pentru partea care depășește plafonul lunar de 400 de lei corespunzător numărului de zile din luna în care persoana fizică desfășoară activitate în regim de telemuncă.

Sursa: dcbusiness.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice: Cum funcționează noul concept de plată cu tichete și cum poate fi accesată platforma

Ziarul Unirea

Publicat

în

Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice: Cum funcționează noul concept de plată cu tichete și cum poate fi accesată platforma O noutate pe piaţa muncii a fost anunţată marţi, 23 aprilie, de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice, iar […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea