Noua lege a pensiilor 2024: Indicele de corecție, eliminat din noua formulă de calcul a pensiilor
PENSII 2024: Indicele de corecție, eliminat din noua formulă de calcul a pensiilor din viitoarea Lege a pensiilor
Președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a vorbit despre modificările care trebuie efectuate la noua Lege a pensiilor.
Citește și: Pensii 2023: Ce beneficii au românii care au muncit în condiții deosebite
Șeful Casei de Pensii a afirmat că în noua Lege a pensiilor publice, care ar urma să modifice Legea nr. 263/2010, ar trebui, în primul rând, indicele de corecție din noua formulă de calcul a pensiilor.
Potrivit lui Daniel Baciu, indicele de corecție din Legea nr. 263/2010 a funcționat până în momentul în care contribuțiile au fost trecute din sarcina angajatorului în cea a angajatului.
Citește și: PENSII 2023: Care sunt noile tarife pentru adeverințele necesare vechimii
„Această lege – 263 – a fost modificată de foarte multe ori. De fiecare dată, modificarea care a avut loc a produs efecte pe viitor, neavând retroactivitate, astfel încât aceste beneficii care s-au introdus de-a lungul timpului au fost în favoarea unor categorii de pensionari și în defavoarea celorlalte categorii de pensionari, care nu au beneficiat de modificare.
Trebuie introdusă o nouă formultă de calcul, atât pentru pensiile noi, care intră în plată, cât și pentru pensiile actualmente în plată.
În primul rând, această formulă de calcul trebuie să elimine indicele de corecție. A funcționat până în momentul când contribuțiile s-au mutat de la angajator la angajat.
(…) Prin noua formulă de calcul trebuie eliminat acest indice de corecție care creează aceste inechități”, a spus, la România TV, Daniel Baciu.
Baciu: Avem foarte multe procese pe rol, tocmai pe această legislație privind grupele de muncă și trebuie să rezolvăm și această problemă
„Trebuie să avem niște parametri foarte clari, când vorbim despre această indexare a pensiilor și să se evite indexările ad-hoc. Practic, aceste indexări să fie foarte clare și foarte previzibile.
Vorbim despre reducerea semnificativă a pensiilor anticipate. Și aici nu mă refer la pensiile anticipate ca o categorie de pensii din sistemul public, ci mă refer la faptul că întrunitorul unor condiții speciale de muncă, condiții deosebite de muncă – există niște beneficii pentru aceste persoane care au lucrat în aceste condiții grele de muncă.
În momentul de față, această reducere este de până la 13 ani. Deci, dacă discutăm despre vârsta standard de pensionare, se pot pensiona și la 52 de ani. Și vrem să avem o legislație foarte clară privind și aceste locuri de muncă grea, în condiții deosebite și condiții speciale, astfel încât să se știe foarte clar cine îndeplinește aceste condiții pentru a ieși cu aceste reduceri aferente acestor condiții grele de muncă.
Pentru că în prezent avem foarte multe procese pe rol, tocmai pe această legislație privind grupele de muncă și trebuie să rezolvăm și această problemă, iar noua legislație să fie foarte clară și predictibilă”, a mai declarat, la România Tv, Daniel Baciu.
Sursa: bugetul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
23 octombrie 1956: A început Revoluția Ungară. Insurecție împotriva regimului comunist și a dominației sovietice
23 octombrie 1956: A început Revoluția Ungară. Insurecție împotriva regimului comunist și a dominației sovietice O demonstrație studențească pornită pe străzile capitalei ungare s-a transformat, în câteva ore, într-o insurecție națională împotriva regimului comunist și a dominației sovietice. Evenimentele din 23 octombrie 1956 au deschis cea mai gravă criză a blocului estic de la moartea […]
Mesaje de Sfânta Parascheva 2026. Urări și felicitări pentru cei ce își sărbătoresc onomastica
Mesaje de Sfânta Parascheva 2026 • Urări și felicitări de bine care pot fi transmise prin SMS pentru Sf. Paraschiva, ocrotitoarea Moldovei Toți cei care poartă numele de Paraschiva, Parascheva, Paraschiv sau nume derivate ale acestora, Chiva, Chivuța, Vuța, Chivu sau Petcu, își serbează onomastica în data de 14 octombrie, când are loc marea sărbătoare […]
2 octombrie 2026: Dan Spătaru, „Regele aplauzelor”, ar fi împlinit astăzi 87 de ani
2 octombrie 2026: Dan Spătaru, „Regele aplauzelor”, ar fi împlinit astăzi 87 de ani Pe 2 octombrie 1939 s-a născut la Aliman, în județul Constanța, Dan Spătaru, unul dintre cei mai îndrăgiți interpreți de muzică ușoară din România. Ar fi împlinit astăzi 87 de ani. Se stingea din viață pe 8 septembrie 2004, la aproape […]

