Rămâi conectat

Actualitate

Nou sprijin financiar pentru o categorie de pensionari din România. Cine poate beneficia de cei 480 de lei lunar

Ziarul Unirea

Publicat

în

Nou sprijin financiar pentru o categorie de pensionari din România. Cine poate beneficia de cei 480 de lei lunar

Bunicii care au grijă de copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate ar putea primi un sprijin din partea statului în valoare de 480 de lei.

Citește și: Noua lege a pensiilor 2023: Cum vor fi afectate pensiile militarilor și celor din cadrul MAI

Propunerea legislativă vine din partea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, aceasta face parte dintr-un pachet legislativ mai mare care are în vedere încurajarea și creșterea natalității.

Ajutorul propus de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție se adresează persoanelor care-și asumă întreținerea copilului pe perioada absenței părinților, printr-o hotărâre judecătorească.

Citește și: Indexare pensii 2023: O nouă regulă negociată de România cu Comisia Europeană

Potrivit datelor publicate de Ministerul Familiei, 69.000 de copii au părinții plecați la muncă în străinătate și se află în grijă rudelor până la gradul IV. Dintre ei, 11.500 de copii români au ambii părinți plecați în căutarea unui trăi mai bun în afară țării, iar aproape 7.800 de copii au părintele unic susținător al familiei peste hotare.

Statistic, marea majoritate a copiilor ai căror părinți au plecat la muncă în străinătate au rămas în grija bunicilor. În rest sunt în grija altor rude sau chiar ai vecinilor. Însă, anul trecut, a intrat în vigoare o lege care obligă părinții, care vor să plece la muncă în străinătate, să anunțe la primăriile de care aparțin, cu 40 de zile înainte de plecare, în grija cui lasă copiii minori.

Citește și: IMPOZITARE PENSII 2023: Pensiile mai mici de 3.000 de lei ar putea fi scutite de impozit

Ministerul Familiei propune modificarea Legii privind protecția minorilor astfel că indemnizația de sprijin să fie de 0,8 ISR (Indicatorul Social de Referință), aceeași sumă fiind primită și de persoanele sau familiile care au în plasament unul sau mai mulți copii, pentru fiecare copil, suplimentar alocației lunare de plasament.

Pachetul legislativ pentru creșterea natalității și susținerea familiei este într-un stadiu avansat și urmează să ajungă pe masa Guvernului zilele următoare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții  riști să rămâi repetent

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții  riști să rămâi repetent În perioada 7-18 iulie 2025, potrivit unei adrese trimise inspectoratelor şcolare de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, vor avea loc examenele de corigenţă pentru elevii […]

Citește mai mult

Actualitate

Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare Vremurile vor fi mai grele decât ne aşteptam. Premierul Ilie Bolojan a anunţat oficial măsurile de austeritate: vom avea două cote de TVA, ambele mai mari […]

Citește mai mult

Actualitate

ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat?

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat? Guvernul României propune modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), prevăzute în Codul fiscal. În urma acestor modificări, unii români […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea