Rămâi conectat

Actualitate

Noi ajutoare de 600 milioane euro pentru firmele românești din industria alimentară. Care sunt condițiile de acordare

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Noi ajutoare de 600 milioane euro pentru firmele românești din industria alimentară. Care sunt condițiile de acordare

Noul Guvern Ciolacu promite acum o schemă de ajutoare de 600 de milioane de euro (2,9 miliarde de lei) pentru firmele românești producătoare de alimente, care fac investiții în unități de industrie procesare.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale publicat, joi, în dezbatere, un proiect de ordonanță de urgență pentru aplicarea unui program național multianual, INVESTALIM, de dezvoltare și modernizare a industriei alimentare, având ca obiectiv declarat „susținerea financiară în vederea stimulării producției interne de bunuri alimentare”.

Programul INVESTALIM ar urma să fie derulat de Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Bugetul maxim al Programului INVESTALIM pentru perioada 2023 – 2026 este de 2,9 miliarde lei, respectiv echivalentul a aproximativ 600 milioane euro – a precizat ministerul într-un comunicat transmis StartupCafe.ro.

„Bugetul maxim al schemei este de 2.982,0 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 600 milioane euro, astfel: credite de angajament pentru emiterea de acorduri pentru finanţare pentru perioada 2023 – 2026; credite bugetare pentru plata ajutorului de stat pentru perioada 2024 – 2031. Bugetul mediu anual al schemei este de 745,5 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 149,99 milioane euro” – se arată în nota de fundamentare pentru proiectul de OUG.

Plățile către beneficiari ar urma să se facă în perioada 2024-3031, adică începând cu anul electoral 2024, în care sunt programate toate cele 4 rânduri de alegeri: europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale.

Prin acest program ar urma să se acorde ajutoare de stat regionale pentru susținerea investițiilor în achiziționarea de active pentru înființarea de unităţi noi, extinderea capacităţii unei unităţi existente, diversificarea producţiei prin fabricarea unor produse noi.

Investițiile realizate în cadrul Programului INVESTALIM vor trebui să îndeplinească, cumulativ, următoarele criterii principale:

a) să aibă o valoare totală, fără TVA, de minimum 2.500.000 lei, respectiv echivalentul a aproximativ 500.000 euro;
b) să demonstreze eficienţa economică şi viabilitatea pe toată durata implementării investiţiei şi încă 5 ani de la data finalizării acesteia;
c) să îndeplinească indicatori cantitativi şi calitativi stabiliți;
d) să genereze contribuţii la dezvoltarea regională, prin plata de taxe şi impozite la bugetul consolidat al statului şi la bugetele locale, pentru perioada implementării investiţiei şi încă 5 ani de la data finalizării acesteia;
e) să genereze un efect multiplicator cuantificabil în economie prin atragerea altor investiții conexe şi dezvoltarea furnizorilor locali de produse şi servicii.
f) întreprinderea are obligaţia de a menţine în stare de funcţionare investiţia iniţială realizată, pentru o perioadă de cel puţin 5 ani de la data finalizării acesteia.
Beneficiarii vor fi operatorii economici constituiți conform Legii nr. 31/1990. Aceștia trebuie să asigure o contribuție financiară de cel puțin 25% din costurile totale ale proiectului de investiții, din resurse proprii, sub o formă care să nu facă obiectul niciunui alt ajutor public.

Pentru asigurarea contribuției proprii, beneficiarii pot contracta finanțări de la instituții de credit. Aceste finanțări se acordă cu respectarea normelor interne proprii ale instituțiilor de credit, în baza unui contract de credit, și sunt garantate de Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN SA.

Cuantumul ajutoarelor de stat acordate prin Programul INVESTALIM se stabilește cu respectarea condițiilor prevăzute de HG 311/2022 privind intensitatea maximă a ajutorului de stat regional în perioada 2022 – 2027, pentru investiţiile iniţiale.

În cadrul Programului, AFIR emite acorduri de finanțare pana la data de 31 decembrie 2026, iar plățile se efectuează pana la 31 decembrie 2031.

Statul crede că va putea finanța circa 140 de firme prin viitoarea schemă de ajutoare.

Condiții de eligibilitate a beneficiarilor, propuse în viitorul Program INVESTALIM:
a) să realizeze o investiţie în România, în unul dintre sectoarele industriei alimentare;
b) să nu se încadreze în categoria „întreprinderilor în dificultate” definite conform art. 2 alin. (18) din Regulament;
c) să nu se afle în procedură de executare silită, insolvenţă, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională, lichidare sau suspendare temporară a activităţii;
d) să nu facă obiectul unor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau în cazul în care asemenea decizii au fost emise acestea au fost executate, conform prevederilor legale în vigoare;
e) să nu fi efectuat o relocare către unitatea în care urmează să aibă loc investiţia iniţială pentru care se solicită ajutorul în ultimii doi ani anteriori înregistrării cererii de acord pentru finanţare şi, la momentul înregistrării cererii, oferă un angajament că nu vor face acest lucru pentru o perioadă de până la doi ani după finalizarea investiţiei iniţiale pentru care se solicită ajutorul;
f) să nu înregistreze obligaţii fiscale restante şi alte creanţe bugetare administrate de organul fiscal central, definit potrivit art.1 pct. 31 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
g) să aibă rentabilitatea cifrei de afaceri mai mare decât zero în unul din ultimele trei exerciţii financiare încheiate;
h) să aibă capitalurile proprii pozitive în ultimul exerciţiu financiar încheiat.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

RESTRICȚII de trafic în Alba și alte județe din țară din cauza codului roșu de caniculă: Anunțul CNAIR

Ziarul Unirea

Publicat

în

RESTRICȚII de trafic în Alba și alte județe din țară din cauza codului roșu de caniculă: Anunțul CNAIR CNAIR a extins luni în alte şase judeţe restricţiile impuse pentru zilele de 15 și 16 iulie pentru deplasarea autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 12 tone. „Restricţiile de circulaţie pe perioada Codului roşu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea