Rămâi conectat

Ştirea zilei

Nicolae Cristea, administratorul abatorului Carmes de la Mesentea, condamnat la 3 ani cu suspendare – A fost acuzat că a deturnat circa 2 milioane de euro din fonduri europene

Ziarul Unirea

Publicat

în

Omul de afaceri Nicolae Cristea, acuzat de DNA Alba Iulia că a deturnat circa 2 milioane de euro din fondurile europene accesate pentru abator, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare. Curtea de Apel Alba Iulia a publicat sentința joi, 5 mai 2016.

judecator-justitie”Admite apelul declarat de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva sentinţei penale nr.623/24.11.2014, pronunţată de Tribunalul Alba, în dosarul nr. 8142/107/2012. Desființează integral sentința penală atacată și, procedând la o nouă judecată: În baza art. 5 din Codul penal, constată că legea penală mai favorabilă inculpatului Cristea Nicolae cu privire la faptele pentru care acesta a fost trimis în judecată în prezenta cauză este Codul penal din 1969. În baza art. 386 alin. 1 din Codul de procedură penală, dispune schimbarea încadrării juridice dată faptelor pentru care inculpatul Cristea Nicolae a fost trimis în judecată (…). Condamnă pe inculpatul Cristea Nicolae, cetăţean român, fără antecedente penale, la: – 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente false, incomplete sau inexacte care au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de sume de bani din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor (…), – 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată – 5 acte materiale (…), contopește pedepsele de 3 ani închisoare și 2 luni închisoare, în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, pe care inculpatul o va executa în final. Dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicate inculpatului, pentru o durată de 5 ani (…) Menține măsurile asiguratorii dispuse prin rechizitoriul emis în dosarul nr.3/P/2010 asupra bunurilor imobile şi mobile proprietatea inculpatului Cristea Nicolae. Respinge acţiunea civilă formulată în cauză de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Agenţia de Plăţi Pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit. (…) Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 mai 2016”, se arată în soluția pe scurt, publicată pe portalul instanței.

Administratorul SC Carmes SRL, care deţine, unul dintre cele mai mari abatoare din Transilvania, a fost trimis în judecată de DNA în luna august 2012. În sarcina omului de afaceri procurorii au reţinut trei infracţiuni: folosire sau prezentare de  documente false, incomplete sau inexacte, care au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de sume de bani din bugetul general al Comunităţii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în în numele lor; înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

Potrivit procurorilor, în cursul anului 2007, SC Carmes Alba SRL a devenit beneficiara proiectului intitulat “Abator bovine, porcine, ovine secţia de tranşare şi fabrică preparare de carne”, finanţat prin fonduri SAPARD. „În cadrul acestui proiect, în cursul anului 2009, Nicolae Cristea, în calitate de administrator al societăţii beneficiare, a prezentat Autorităţii Contractante mai multe înscrisuri falsificate, cu conţinut inexact, incomplet sau falsificat (procese verbale, raport de execuţie, declaraţii de conformitate) în care a atestat, în mod nereal, că mai multe autovehicule achiziţionate în cadrul proiectului au fost predate. În realitate, reprezentantul societăţii care ar fi trebuit să livreze autovehiculele fusese angajat la o altă societate comercială controlată de inculpat”, se arată într-un comunicat al DNA. Ministerul Agriculturii – APDRP s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 10.530.761,37 lei (circa 2 milioane euro) reprezentând valoarea acordată pentru întregul proiect. În vederea recuperării acestui prejudiciu, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor bunuri imobile şi mobile aparţinând inculpatului.

Omul de afaceri Nicolae Cristea a inaugurat în decembrie 2008, la Mesentea, un abator de bovine, porcine şi ovine, cu o secţie de tranşare şi o fabrică de preparate din carne.  Cofinanţată cu fonduri SAPARD, investiţia a fost considerată la acea vreme cea mai mare unitate complexă pe piaţa agroalimentară din Transilvania. Valoarea investiţiei s-a ridicat la aproape şase milioane de euro, din care finanţarea nerambursabilă a Sapard a fost de peste 10 milioane de lei (reprezentând circa trei milioane de euro la momentul depunerii proiectului).

După judecarea dosarului la prima instanță (Tribunalul Alba), Nicolae Cristea a fost achitat, soluția fiind pronunțată în luna noiembrie 2014. În urma apelului declarat de DNA Alba Iulia această sentință a fost desființată de Curtea de Apel Alba Iulia care a pronunțat, joi, sentința definitivă.

Reamintim că și în luna septembrie 2015 abatorul Carmes din Mesentea s-a aflat în vizorul oamenilor legii. Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române au efectuat 11 percheziții la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de 2.000.000 de euro prin evaziune fiscală și spălare de bani în domeniul comerțului cu carne. Descinderile s-au făcut în București și în județul Alba, la sediul și punctele de lucru ale unei societăți comerciale și la 7 persoane bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat faptul că, în perioada ianuarie 2013 – martie 2015, ”reprezentantul unei societăți comerciale de pe raza județului Alba, având ca obiect de activitate abatorizarea și comercializarea produselor din carne, a înregistrat în contabilitatea firmei achiziții fictive de carcasă de porc, provenind de la alte 4 societăți comerciale, achiziții care în realitate proveneau din spațiul comunitar, cauzând bugetului de stat un prejudiciu estimat la suma de 4.079.477 lei (echivalentul a 919.692 Euro), reprezentând TVA, dedusă în mod nelegal. De asemenea, a mai rezultat că societatea comercială a comercializat produse abatorizate, la negru, ce a generat un stoc de marfă scriptic, pe care 1-a diminuat, facturând fictiv vânzarea acestor produse către alți agenți economici implicați în activitatea infracțională”. (Z.U.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Supermarket-urile NU vor fi închise în weekend: Ciolacu – ”Nu este oportun, nu mai suntem în pandemie”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Supermarket-urile NU vor fi închise în weekend: Ciolacu – ”Nu este oportun, nu mai suntem în pandemie” Marcel Ciolacu a declarat, joi, la începutul ședinței de Guvern, că din semnalele primite din rândul societăţii, rezultă clar că nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Programul de funcționare a supermarketurilor din România nu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea