Navobi Alba Iulia se alătură echipelor Viitorul Sântimbru, Olimpia Aiud și Nicolae Linca Cergău pentru un momentul zero în fotbalul județean!
Navobi Alba Iulia este a patra echipă din Liga a 4-a care se alătură demersului inițiat de Viitorul Sântimbru în vederea unui moment zero în fotbalul județean, celelalte două fiind Olimpia Aiud și Nicolae Linca Cergău!
„Înțelegem cât de important este arbitrajul pentru buna desfășurare a unui meci de fotbal și înțelegem că arbitrii sunt și ei oameni. Considerăm binevenite întâlnirile, chiar periodice, între reprezentanții cluburilor și cei ai arbitrilor. Discuțiile deschise pot modela așteptările de ambele părți și conduce astfel la o atmosferă în care doar fotbalul în sine să conteze„, este mesajul transmis de Silviu Miron, reprezentantul echipei Navobi Alba Iulia.
Adrian Hulea, președintele formației din Galtiu, a publicat, la începutul săptpămânii, după meciul Olimpia Aiud și Viitorul Sântimbru, o scrisoare deschisă adresată oficialilor din Liga a 4-a, acuzând problemele din arbitrajul din Alba. Ulterior a fost suspendat pentru 4 luni de Comisia de Disciplină a Asociației Județene Alba, iar demersului său s-a alăturat Olimpia Aiud și Nicolae Linca Cergău care susțin o întâlnire pentru momentul 0.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Tudor Vomir și Cornel Ardei, contracte prelungite cu CSM Unirea Alba Iulia Apărătorii Tudor Vomir și Cornel Ardei și-au prelungit contractele cu divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia. Citește și: Mișcări de trupe la CSM Unirea Alba Iulia: a plecat portarul Roman, a prelungit Ardei! „Alb-negrii” și-au stabilit programul jocurilor de verificare După două sezoane petrecute […]
Ciclista Miruna Măda (CSM Unirea Alba Iulia) a devenit campioană națională la XCE Miruna Măda, legitimată la CS Municipal Unirea Alba Iulia, a cucerit titlul național la Mediaș, la Campionatul Național de XCE (cross country eliminator), la toate categoriile, competiție care se dispută în aceste zile în județul Sibiu (astăzi este a patra etapă a […]
VIDEO | Start oficial la Alba Iulia pentru Campionatul Mondial de Șah – dezlegări și Congresul Mondial de Compoziție Șahistă 2025
Start oficial la Alba Iulia pentru Campionatul Mondial de Șah – dezlegări și Congresul Mondial de Compoziție Șahistă 2025 În seara zilei de sâmbătă, 5 iulie 2025, s-a dat oficial startul la Alba Iulia pentru Campionatul Mondial de Șah – dezlegări și Congresul Mondial de Compoziție Șahistă. Până în data de 12 iulie 2025 Hotel […]