Mulţumiri din partea sohodolenilor pentru edilii locali şi judeţeni
La rugămintea mai multor sohodoleni abonaţi ai ziarului „Unirea” din toate satele arondate comunei am decis a scrie acest articol dedicat impecabilei activităţi în calitate de primar a d-lui Sorin Corcheş şi d-lui viceprimar Vasile Brezeştean care, deşi de coloratură politică diferită, sunt într-o deplină consonanţă în actul edilitar, cultural-artistic, sportiv şi socio-economic în beneficiul comunitar pe care îl activează. Deşi au trecut doar 9 luni de la investitura dânşilor de a conduce destinele comunei aceştia s-au implicat activ în derularea unor activităţi de anvergură pentru această scurtă perioadă. Merită reiterat şi sprijinul financiar acordat de CJ Alba prin d-l Ion Dumitrel acesta fiind echidistant de culoarea politică a primarilor dovadă că d-l primar este de coloratură politică PSD, iar d-l viceprimar PNL, dar d-l Dumitrel este alesul uninominal ca preşedinte al CJ Alba deci este interesat ca toate comunele şi oraşele judeţului să-şi deruleze proiectele din campania electorală şi fiecare comunitate să se dezvolte într-un mod armonios eliminând în cele mai multe cazuri clientelismul politic. Mulţumirile sohodolenilor adresate d-lui primar Sorin Corcheş şi d-lui viceprimar Vasile Brezeştean şi implicit d-lui Ion Dumitrel au la bază realizările acestora după cum urmează: asfaltarea drumului comunal cu asfalt de calitate pe o distanţă de 3 km, consolidarea malurilor văii Sohodolului erodate de ploile diluviene cu ziduri de sprijin din piatră masivă şi gabioane metalice garnisite cu bolovani de piatră. În ceea ce priveşte această lucrare de asfaltare şi consolidare a digurilor precum şi deschiderea de noi drumuri vicinale şi pietruite unele întreţinute este de-a dreptul una istorică pentru comunitatea locală căci astfel de lucrări nu s-au efectuat în toate mandatele de primari postdecembriste iar în opinia unora chiar şi înainte de 1989 deci aceşti doi aleşi reprezintă figuri emblematice în administraţia locală. De asemenea au realizat renovarea şi reabilitarea căminului cultural cu întreaga recuzită aferentă, deschiderea şi amenajarea unui spaţiu pentru repetiţii a echipei de dansuri „Brădeana” din Sohodol condusă de d-na prof. Alina Joldeş şi soţul ei Alin Joldeş. Sohodolenilor din satul Lazuri le-a fost îndeplinit dezideratul de 20 de ani prin cumpărarea unui teren revendicat de proprietar, teren adiacent unui pod creându-se posibilitatea de acces a celor din satul Lazuri cu mijloace auto, evitând o ocolire de circa 2 – 2,5 km. Mai mulţi sohodoleni au venit cu propunerea către d-l primar şi CJ Alba prin dl Ion Dumitrel ca şcoala generală din Sohodol să poarte numele „Prof. Dr. I.D. Goia” academician născut aici (1922 – 1982) care împreună cu prof. univ. Iuliu Haţieganu au pus bazele şcolii medicale moderne de pe urbea de pe Someş – Cluj Napoca. Toată stima faţă de cei enunţaţi mai sus.
Un grup de sohodoleni pentru care semnează Mihai SICOE
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
FOTO | La Aiud, prima expoziție de fotografie din Eritreea organizată în România: „O invitație de a descoperi farmecul unui oraș unic, Asmara”
La Aiud, prima expoziție de fotografie din Eritreea organizată în România: „O invitație de a descoperi farmecul unui oraș unic, Asmara” Expoziția „Asmara: Bijuteria ascunsă”, o premieră pentru România consemnată în județul Alba, a oferit vizitatorilor o privire asupra frumuseții, culorilor și ritmurilor capitalei Eritreei. Prin ochii unor fotografi talentați din Eritrea, Aiudul a devenit […]
În fiecare an, pe 24 octombrie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Mare Mucenic Areta și a celor care l-au însoțit în credință și jertfă. Tot în această zi sunt cinstiți mai mulți sfinți mucenici, între care Sfânta Muceniță Sevastiana, precum și alți mărturisitori ai credinței, care au suferit pentru Hristos în vremuri de prigoană. Sfântul […]
3 noiembrie 2025 | Serată muzicală de excepție, la Sebeș, oferit de pianista japoneză Chiyo Hagiwara: Lumina uitată a Romantismului – Lumea lui Josef Filtsch (1813-1894)
3 noiembrie 2025 | Serată muzicală de excepție, la Sebeș, oferit de pianista japoneză Chiyo Hagiwara: Lumina uitată a Romantismului – Lumea lui Josef Filtsch (1813-1894) Luni, 3 noiembrie 2025, la ora 18.00, în sala „Radu Stanca” a Centrului Cultural „Lucian Blaga” din Sebeş, vă invităm la un spectacol de excepție, oferit de pianista japoneză […]