Modificările Codului Rutier, adoptate de Comisia juridică şi Comisia pentru transporturi ale Camerei Deputaţilor. Guvernul nu susţine această iniţiativă
Modificările Codului Rutier au fost adoptate de Comisia juridică şi Comisia pentru transporturi ale Camerei Deputaţilor marţi. Acestea se referă la modificarea art. 109, care prevede, printre altele, că prezenţa maşinilor de poliţie cu radar trebuie presemnalizată prin panouri, cu 500-1.000 de metri înainte.
Potrivit modificărilor adoptate de cele două comisii, „maşinile de poliţie cu radar sau poliţistul cu radar de tip pistol trebuie presemnalizaţi cu un panou afişat cu 500-1.000 de metri înainte pe sensul de mers”.
De asemenea, panoul care atenţionează existenţa unui radar se montează de către administratorul drumului, la solicitarea poliţistului.
Pe lângă faptul că maşinile de poliţie trebuie să fie inscripţionate cu însemnele Poliţiei Române, potrivit unei completări aduse amendamentului, acestea trebuie să fie poziţionate vizibil.
Tot comisiile au decis că dispozitivele radar de tip pistol nu pot fi folosite la mai mult de zece metri de maşina de poliţie.
Guvernul a anunţat că nu susţine această iniţiativă.
Proiectul de lege a fost iniţiat de către deputatul PNL Florin Roman, iar cu propuneri de modificări au contribuit şi parlamentari ai PSD şi UDMR.
La rândul său, deputatul USR Cătălin Drulă a spus că proiectul de lege a revenit într-o formă „oribilă”, anunţând că, deşi a fost iniţial respins de Comisia de transporturi, acum a fost adoptat.
„A revenit proiectul de lege cu interzicerea radarelor într-o formă oribilă care face practic imposibilă aplicarea Codului Rutier în ce priveşte viteza. După promulgare, va fi liber la călcat pedala. Deşi iniţial fusese respins proiectul în Comisia de Transporturi, se pare că s-au dus negocieri şi de data asta a fost votat în Comisiile reunite de toate partidele politice în afară de USR”, a scris şi Drulă pe Facebook.
El ironizează amendamentul care prevede afişarea unui panou care să anunţe prezenţa unui radar şi critică restul partidelor care au votat raportul.
„S-a transformat într-o caricatură controlul şi aplicarea legii rutiere în ce priveşte viteza de circulaţie: „atenţie că în 500 de metri trebuie să mergeţi un pic încet vreo 2-300 de metri, apoi puteţi s-o călcaţi din nou”. Oribil sentimentul când vezi că toate celelalte partidele politice votează la unison mizeria asta. La fiecare vot: pădure de mâini pentru, 6 voturi împotrivă de la USR. Imuni la argumente, imuni la absurditatea prevederilor. Inclusiv membrii acestor partide care păreau oameni rezonabili”, a mai spus acesta.
„Dezgustătoare lipsa de reacţie a Ministerului Afacerilor Interne, reprezentantul tăcea mâlc până când am cerut eu explicit să i se dea cuvântul şi conform procedurii să exprime poziţia Guvernului. A bâiguit că Guvernul nu susţine iniţiativa şi că face mult mai greu să aplice legea, dar atât. Mi-era mie ruşine de uniforma şi meseria acestui domn. Mâine legea merge la dezbatere în plen şi la votul final. Cu toate partidele în afară de USR în spatele ei. Ne vom opune şi o vom ataca pe toate căile”, a continuat acesta.
Deputatul USR Cătălin Rădulescu a anunţat că a cerut Poliţiei ca în două săptămâni să vină cu propuneri de modificare a legislaţiei rutiere, astfel încât limita de viteză în toate localităţile să fie de 70 de kilometri pe oră.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Foto | Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul A1 Margina – Holdea a ajuns la 82%: Situația la principalele categorii de lucrări
Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul A1 Margina – Holdea a ajuns la 82%: Situația la principalele categorii de lucrări Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul A1 Margina – Holdea, la începutul lunii noiembrie 2026, este de 82%, potrivit unui mesaj publicat de DRDP Timișoara pe o rețea de socializare. La principalele categorii de lucrări, […]
Diana Şoşoacă, după ce Gabriel Pleșa a anunțat interzicerea mitingurilor politice la Alba Iulia de 1 Decembrie: ,,Cer public primarului să renunțe imediat la interdicția anunțată”
Diana Şoşoacă, după ce Gabriel Pleșa a anunțat interzicerea mitingurilor politice la Alba Iulia de 1 Decembrie: ,,Cer public primarului să renunțe imediat la interdicția anunțată” Evenimentele oficiale de 1 Decembrie din oraș nu vor include mitinguri politice, ci doar momente patriotice, comemorative sau aniversare, a anunțat, în urmă cu câteva zile, primarul din Alba […]
Pensii mai mari în 2027? Majorarea de 7,3% anunțată de ministrul Muncii. Cine va primi bani în plus și de când s-ar putea aplica
Pensii mai mari în 2027? Majorarea de 7,3% anunțată de ministrul Muncii. Cine va primi bani în plus și de când s-ar putea aplica Pensionarii români ar putea primi pensii mai mari începând din 2027, după doi ani în care indexările anuale prevăzute de lege nu au mai fost aplicate. Ministrul Muncii, Florin Manole, a […]
