Mobilizare exemplară a comunităţii din Lunca Mureşului
Mă numesc Gheorghe Georgiu şi sunt din Lunca Mureşului nr. 173, iar prin intermediul ziarului „Unirea” doresc să publicaţi următoarele: în urmă cu aproximativ 2 săptămâni, mai precis în data de 26 octombrie 2010, în locuinţa vecinului meu a izbucnit un incendiu, iar de la acesta s-a extins şi la gospodăria mea unde au ars şura, grajdul şi peste 10 tone de fân, lăsându-mă fără adăpost şi fără hrană la cele două vaci pe care le am şi care îmi asigură existenţa, iar flăcările erau să îmi ardă şi casa, dar au intervenit mai mulţi cetăţeni din sat care au ajutat pompierii să stingă focul. Pe această cale doresc să mulţumesc tuturor cetăţenilor comunei Lunca Mureşului care m-au ajutat şi care au donat bani, astfel că acum am reuşit să construiesc din nou grajdul pentru cele două vaci. În mod special doresc să mulţumesc consătenilor mei Tănase Giurgiu, Costan Sătmar şi Iuliu Deji care
m-au ajutat cu materiale de construcţii, mi-au adăpostit cele două bovine şi mi-au pus la dispoziţie tractor şi remorcă pentru transportul resturilor din incendiu. De asemenea, doresc să mulţumesc Primăriei Lunca Mureşului care a organizat strângerea de bani de la cetăţeni şi care mi-a promis şi în viitor sprijin material. (Gheorghe Georgiu din Lunca Mureşului)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Cultură Educație
6 iulie 2025 | Etapa a III-a ”Cultură pentru cultură”: Caravana tradiției ajunge în Poiana cu Salcâmi din Ceru-Băcăinți, loc de liniște, frumusețe și istorie
6 iulie 2025 | Etapa a III-a ”Cultură pentru cultură”: Caravana tradiției ajunge în Poiana cu Salcâmi din Ceru-Băcăinți, loc de liniște, frumusețe și istorie Într-o vară în care satele din județul Alba își spun din nou poveștile prin cântec, joc și obicei, Festivalul-Concurs de Tradiții și Obiceiuri „Cultură pentru Cultură” își continuă drumul prin […]
31 iulie – 8 august 2025 | Workshop „Restaurarea și conservarea bunurilor culturale confecționate din piatră” în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” din Sebeș: Înscrieri până în 18 iulie
31 iulie – 8 august 2025 | Workshop „Restaurarea și conservarea bunurilor culturale confecționate din piatră” în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” din Sebeș: Înscrieri până în 18 iulie Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, prin Muzeul Municipal „Ioan Raica”, în parteneriat cu Muzeul Național al Unirii Alba Iulia și cu Universitatea „1 Decembrie 1918″ din […]
FOTO | Absolvenții merituoși din Câmpeni, premiați și în acest an de profesorul Tiberiu Virgil Drăgoiu. Cum au luat naștere premiile „Gheorghe Drăgoiu” și „Viorica Drăgoiu”
Absolvenții merituoși din Câmpeni, premiați și în acest an de profesorul Tiberiu Virgil Drăgoiu. Cum au luat naștere premiile „Gheorghe Drăgoiu” și „Viorica Drăgoiu” Începând din anul 2006, profesorul Tiberiu Virgil Drăgoiu, originar din „Capitala Țării Moților”, oferă premii în bani elevilor merituoși, absolvenți de clasa a XII-a de la Colegiul Național „Avram Iancu”, iar […]