Mircea Hava: Uniunea Europeană e obligată să devină și o Uniune a sănătății! 5,3 miliarde de euro pentru cel mai mare program de sănătate, de până acum, al Uniunii Europene
Mircea Hava: Uniunea Europeană e obligată să devină și o Uniune a sănătății! 5,3 miliarde de euro pentru cel mai mare program de sănătate, de până acum, al Uniunii Europene
Singurul lucru bun din toată această pandemie, dacă e să vrem să găsim neapărat și o parte bună, este că am aflat care este situația reală a sistemului sanitar, atât în România cât și la nivelul UE. Acolo unde se credea că există capacitate s-a aprins becul de alarmă, iar în sistemele de sănătate marginale ale uniunii s-a instalat haosul. Problema nu este că ne lipsesc explicațiile ci, dimpotrivă, avem prea multe și majoritatea adevărate: stocuri de medicamente insuficiente, un lanț de aprovizionare și producție ce depinde de Asia și America, prețuri mari, capacități reduse de mobilizare și răspuns în crize, deficit de specialiști și profesioniști etc. Vom trece de această pandemie, însă trebuie să trecem cu lecția învățată și să acționăm acolo unde sistemul sanitar s-a dovedit a fi mai vulnerabil.
EU4Health, programul multianual pentru Sănătate la nivelul Uniunii Europene, va avea cel mai mare buget, peste 5,3 miliarde de euro în perioada 2021 – 2027. Asta, în mare parte pentru că PPE nu s-a mulțumit, încă de la primele negocieri cu Comisia Europeană, cu doar 1,7 miliarde de euro, investiți în sănătate.
Azi vorbim despre cei mai mulți bani alocați într-un program european de sănătate, cu care se vor putea transforma și echilibra sistemele medicale, la nivelul UE, și nu de sus în jos, ci pornind de unde valurile acestei pandemii au făcut cele mai mari ravagii. România a avut unele dintre cele mai șubrezite nave în această furtună.
Zilele acestea au loc, la nivelul Parlamentului European, discuții privind viitorul agenției HERA (European Health Emergency preparedness and Response Authority), un instrument pe care, alături de colegii din PPE, îl considerăm esențial în lupta cu pandemia care încă ne afectează, dar și cu viitoarele provocări din domeniul sănătății. În Comisia de Buget s-au discutat câteva dintre alocările specifice pentru diverse domenii din viitorul program de sănătate: 20% pentru promovarea acțiunilor de prevenție, 12,5% pentru procurarea stocurilor naționale tampon necesare în crize, 12,5% pentru cooperare și promovarea inițiativelor între statele membre.
Pentru sistemul sanitar de la noi, banii veniți dinspre Uniunea Europeană sunt „aparatul de oxigen” care poate salva și ține în viață milioane de români. Mereu și mereu am privit dincolo de granițe și am oftat amar la gândul spitalelor de afară, la dotări și la condițiile pe care le au pacienții de acolo. Iacătă că acum avem posibilitatea de investi în sănătate, cu minima condiție ca cei implicați în accesarea fondurilor să-și facă temele așa cum trebuie. Putem evita drame și putem să ne păstrăm bunul cel mai de preț: viața! România nu poate fi în Uniunea Europeană dar, în același timp, cu un „picior”, mai ales dacă e vorba de sistemul sanitar, în afara ei. Pentru că ne privește direct și trebuie să fim responsabili cu țara și, implicit, cu fiecare român în parte.
Mircea Hava – eurodeputat PNL
Membru al PPE
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
ANPC: Atenționare asupra riscului apariției falșilor comisari în control la unitățile HORECA. Recomandări pentru operatorii economici
ANPC: Atenționare asupra riscului apariției falșilor comisari în control la unitățile HORECA. Recomandări pentru operatorii economici Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a organizat o sesiune de consiliere online dedicată mediului de afaceri din HORECA și turism, care își desfășoară activitatea în principalele zone de vacanță din România, în perioada sărbătorilor de iarnă. Acest demers […]
Secțiune Articole Similare
-
Actualitateacum 2 zile
9 decembrie: Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana
-
Opinii - Comentariiacum o zi
10 decembrie: Ziua internațională a drepturilor omului
-
Actualitateacum 3 zile
8 decembrie – Ziua Constituției României
-
Oameni şi locuriacum o zi
10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf, pomeniți în calendarul creștin ortodox
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
11 decembrie – Ziua internațională a munților
-
Sportacum 3 zile
ACSM Codlea – Metalurgistul Cugir 0-2 (0-1) | Dublă Bura, „roș-albaștrii” au spart gheața în deplasare