„Miracol” pe Transapuseana, după asfaltare: Se solicită redeschiderea unei școli dintr-o comună care era depopulată, întrucât a crescut numărul de copii
„Miracol” pe Transapuseana, după asfaltare: Se solicită redeschiderea unei școli dintr-o comună care era depopulată, întrcât a crescut numărul de copii
Modernizarea Transapusenei, cea mai mare investiție din România într-un drum județean, are tot mai multe efecte sociale, potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan.
Acesta a declarat, la Radio Unirea FM, că administrația locală dintr-o comună de pe traseul Transapusenei a început demersurile pentru redeschiderea școlii închise anterior din cauza depopulării.
Citește și: VIDEO | Transapuseana – DJ 107 I, povestea celei mai mari investiții din România, derulată pentru modernizarea unui drum județean
„Ne-am confruntat cu o problemă majoră, în comuna Ponor, unde, la un moment dat, înainte să începem această investiție în Transapuseana, s-a desființat școala generală, deoarece mai erau doi sau trei copii pe raza respectivei unități administrativ-teritoriale.
Vreau să vă anunț că imediat după ce am finalizat lotul 1 al Transapusenei domnul primar din Ponor a venit să ne spună că sunt 20 de copii și astfel se impune redeschiderea școlii din comună”, a precizat Marius Hațegan.
Potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean Alba, fără îndoială, investiții precum cea care a vizat modernizarea Transapusenei contribuie la repopularea unor localități.
„Vreau să vă ofer exemplul altei comune unde au rămas doar oameni în vârstă. E vorba de comuna Ohaba. Deja sunt oameni care sună, care întreabă, care vor să revină în comună și să își refacă viața acolo, în comuna natală. Deci lucrurile sunt foarte simple, doar prin investiții putem să reușim să rezolvăm această problemă”, a mai spus Marius Hațegan.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | INCENDIU de proporții la Strungari: Focul a cuprins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. Intervin peste 100 de persoane
INCENDIU de proporții la Strungari: Focul a cuprins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. Intervin peste 100 de persoane Un incendiu de proporții a izbucnit marți în jurul orei 13.00, în localitatea Strungari. Focul a curpins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. La fața locului […]
Studiu de fezabilitate pentru o nouă uzină metalurgică în Munții Apuseni: Procedură de achiziție lansată de Cupru Min Abrud
Studiu de fezabilitate pentru o nouă uzină metalurgică în Munții Apuseni: Procedură de achiziție lansată de Cupru Min Abrud Compania Cupru Min Abrud organizează cerere de ofertă cu plic închis pentru achiziția „Studiu de fezabilitate pentru construcția unei uzine metalurgice”. Citește și: VIDEO | Ideea deschiderii unui nou combinat de prelucrare a cuprului în Alba, […]
FOTO | Protest al grefierilor din Alba: Indignare după limitarea sporului pentru condiții de muncă grea și vătămătoare – „Fără muncă gratuită”
Protest al grefierilor din Alba: Indignare după limitarea sporului pentru condiții de muncă grea și vătămătoare – „Fără muncă gratuită” Grefierii din Alba au organizat o acțiune de protest, marți, 1 iulie 2025, în fața clădirii în care își desfășoară activitatea atât Curtea de Apel Alba Iulia cât și Instituția Prefectului-Județul Alba. Grefierii și-au exprimat […]