Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, despre redeschiderea restaurantelor: „Noi vrem să fie cât mai repede”
Luni, la finalul ședinței de Guvern, Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a spus că, în această săptămână, încep discuțiile referitoare la stabilirea unor noi reguli în contextul redeschiderii restaurantelor. Ministtrul a mai spus că vrea ca acest lucru să se întâmple „cât de repede”, dar asta depinde de respectarea regulilor sanitare anunțate de autorități.
„Orice măsură se ia în context epidemiologic. Aveam în calcul de la 1 iulie redeschiderea restaurantelor, dar contextul ne-a făcut să amânăm decizia. De joi discutăm într-un grup de lucru pentru a cădea de acord asupra unor reguli. O parte din parteneri respectă mai puțin regulile. Odată cu stabilirea regulilor mai este și respectarea regulilor. Dacă vom avea o concluzie a grupului tehnic de lucru, vom aborda și momentul redeschiderii restaurantelor. Noi vrem să fie cât mai repede”, a declarat Nelu Tătaru.
Declarațiile ministrului vin în contextul în care autoritățile au amendat mai mulți administratori de terase pentru nerespectarea regulilor de igienă sau distanțare socială.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Radu Georgescu: „Anul trecut economia România părea un El Dorado. Eu spuneam încă de atunci că era de fapt La vita è bella… pe datorie, până într-o zi, când trebuie să dai banii înapoi”
Radu Georgescu: „Anul trecut economia România părea un El Dorado. Eu spuneam încă de atunci că era de fapt La vita è bella… pe datorie, până într-o zi, când trebuie să dai banii înapoi” „Anul trecut economia România părea un El Dorado. Eu spuneam încă de atunci că era de fapt La vita è bella… […]
Proiect | Limitarea sporului pentru fonduri europene. Acordarea se va face după orele muncite și nu automat ca până acum
Proiect | Limitarea sporului pentru fonduri europene. Acordarea se va face după orele muncite și nu automat ca până acum Guvernul pregăteşte limitarea sporurilor acordate angajaților din instituțiile publice care lucrează la proiecte finanțate din fonduri europene. În prezent, acest spor poate ajunge până la 50% din salariul de bază și este acordat tuturor celor […]
Facturi la gaz 2025: ANRE anunță oficial creșterea prețurilor de la 1 iulie. Cu cât vom plăti mai mult
Facturi la gaz 2025: ANRE anunță oficial creșterea prețurilor de la 1 iulie. Cu cât vom plăti mai mult Tarifele reglementate de distribuţie a gazelor naturale, aplicabile începând cu 1 iulie 2025, cresc în medie cu 0,005 lei/kWh faţă de cele practicate pentru perioada iulie 2024 – iulie 2025. Pentru consumatorii casnici, impactul în facturi […]