Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila: „Vom deschide o listă pentru voluntarii care vor să meargă în Israel”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila: „Vom deschide o listă pentru voluntarii care vor să meargă în Israel”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că luni va fi deschisă o listă pentru voluntarii care ar putea să dorească să meargă în Israel în cadrul unor echipe medicale.
Întrebat în ce ar putea consta sprijinul, ministrul a explicat: „Acest sprijin ar putea consta în echipe medicale formate din voluntari – și știți bine că noi am făcut același lucru și în ceea ce privește catastrofa care a avut loc în Turcia, atunci când a fost un cutremur foarte puternic – și, de asemenea, în furnizarea de sânge. Mâine vom deschide o listă pentru voluntarii care ar putea să dorească să meargă în Israel în cadrul unor echipe medicale”.
„Astăzi, în afară de discuția pe care am avut-o cu domnul ambasador, și care a luat legătura cu domnul doctor Salmon, care este ministrul Sănătății din Israel și care, pentru moment, nu și-a exprimat nicio dorință legată de un ajutor (…), dar am discutat și cu unii dintre directorii spitalelor din Beersheva (…), o localitate aflată în imediata apropiere a teritoriilor palestiniene, și acolo în acest spital, foarte mare, de altfel, pe care eu l-am vizitat la un moment dat, sunt 700 de răniți, adulți, dar și copii. Aveau o anumită nevoie de sânge și de hemoderivate. Mâine dimineață vom examina situația și, dacă vor exista solicitări din partea părții israeliene, cu siguranță într-un timp foarte scurt vom furniza acest ajutor”, a adăugat Alexandru Rafila.
Referitor la capacitatea sistemului sanitar israelian, el a spus la B1 TV: „Spitalele din Israel au fost concepute după un model despre care ar trebui și noi să avem nu numai cunoștințe, să reflectăm asupra acestui lucru. Spitalele care se află pe linia frontului au o capacitate care este variabilă, adică este expandabilă, se poate dubla capacitatea de asistență medicală într-un spital. Ele așa sunt concepute”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Modificări legislative în schemele de ajutor de stat pentru fermierii români: Ce vor primi crescătorii de porci și de vite
Modificări legislative în schemele de ajutor de stat pentru fermierii români: Ce vor primi crescătorii de porci și de vite Parlamentul României a adoptat recent o serie de modificări aduse legislaţiei privind schemele de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul suin şi din sectorul bovin, în anul 2026, în contextul crizei din […]
ANAF și Autoritatea Vamală ar urma să fie comasate, potrivit Programului de Guvernare trimis Parlamentului
ANAF și Autoritatea Vamală ar urma să fie comasate, potrivit Programului de Guvernare trimis Parlamentului Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și Autoritatea Vamală Română ar urma să fie reunite într-o singură structură fiscală și de control, potrivit Programului de Guvernare trimi sâmbătă Parlamentului de premierul desemnat, Siegfried Mureșan, potrivit Agerpres. Documentul include, totodată, reorganizarea […]
Programul de guvernare și lista Guvernului au fost depuse la Parlamentul României de Siegfried Mureșan: ,,În doar cinci zile am reuşit să depunem un program amplu”
Programul de guvernare și lista Guvernului au fost depuse la Parlamentul României de Siegfried Mureșan: ,,În doar cinci zile am reuşit să depunem un program amplu” Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus sâmbătă, la Parlament, lista miniştrilor propuşi şi programul de guvernare, fiind însoţit de Tanczos Barna, propus de UDMR pentru Ministerul Agriculturii, şi de […]
