Actualitate

Ministrul Educaţiei: Noul regulament şcolar va permite elevilor să aducă tablete la clasă

Alexandra Mates

Publicat

în

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat, marţi, 17 septembrie 2013, că noul regulament şcolar, care este „aproape gata” şi urmează să fie pus în dezbatere publică, va permite elevilor să aducă şi să folosească la clasă tablete, potrivit Mediafax.

Petrecerea Divorțaților

Prezent la Şcoala Superioară Comercială „Nicolae Kretzulescu” din Capitală, pentru inaugurarea unui proiect de dotare informatică a unităţilor de învăţământ, Pricopie a menţionat şi „ordinea corectă” a etapelor de digitalizare.

În acest context, ministrul a precizat că primul pas este reprezentat de conectarea la internet a şcolilor, urmat de dezvoltarea unor programe de „software educaţional”, respectiv manualele digitale, iar apoi, de pregătirea necesară care trebuie asigurată cadrelor didactice „înainte de a intra la clasă”, pentru care se vor folosi fonduri structurale.

„În primul rând, trebuie să avem conţinuturile, apoi training-ul profesorilor şi după aceea îţi poţi pune problema să faci un pas mai departe. Dacă am face anul acesta investiţia (în echipamente – n.r.), presupunând că am avea bani, multe dintre echipamente ar sta neutilizate”, a explicat ministrul Educaţiei.

Potrivit lui Remus Pricopie, suma necesară pentru investiţii în echipamente este estimată la peste o sută de milioane de euro.

„Anul viitor, când vor intra primele manuale digitale în clase, toate clasele I şi a II-a vor avea la dispoziţie un videoproiector şi un calculator sau laptop şi un ecran. Digitalizăm întreaga clasă, adică toţi copii vor avea în clasă pe bancă tablete conectate la calculatorul profesorului”, a mai spus ministrul.

Sursa: mediafax


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Foto | 20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație

Ioana Oprean

Publicat

în

20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație Descoperire periculoasă în localitatea Pădureni, comuna Tritenii de Jos (județul Cluj)! 20 de cartușe de calibrul 7,62 mm, rămase din Al Doilea Război Mondial, au fost găsite întâmplător în timpul unor lucrări pentru amenajarea unei fundații. Pirotehniștii […]

Citește mai mult

Actualitate

Ai pus cauciucurile de iarnă? Riști amendă chiar dacă nu a venit încă zăpada?

Ioana Oprean

Publicat

în

Ai pus cauciucurile de iarnă? Riști amendă chiar dacă nu a venit încă zăpada? Odată cu instalarea sezonului rece, șoferii trebuie să acorde o atenție sporită echipării autoturismelor cu anvelope corespunzătoare condițiilor meteo. Dincolo de siguranța în trafic, neglijarea acestei obligații poate atrage sancțiuni contravenționale consistente. În România, legislația nu stabilește o dată calendaristică fixă […]

Citește mai mult

Actualitate

Gigantul rutier care va lega două autostrăzi prinde contur lângă Sibiu: Cel mai complex nod rutier din România va avea 10 bretele, pasaje pe trei niveluri și viaducte 

Ioana Oprean

Publicat

în

Gigantul rutier care va lega două autostrăzi prinde contur lângă Sibiu: Cel mai complex nod rutier din România va avea 10 bretele, pasaje pe trei niveluri și viaducte Gigantul rutier care va lega două autostrăzi, unul dintre cele mai ambițioase proiecte de infrastructură rutieră din România, începe să prindă contur în apropiere de Sibiu. Constructorii […]

Citește mai mult