Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Ministrul Apărării modifică legislaţia şi statutul cadrelor militare din toamnă

Dragoş Suciu

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, anunţă că în toamnă vor fi adoptate noi legi care privesc organizarea MApN şi sistemul de pensii militare şi că va intra în dezbatere parlamentară legea privind Statutul cadrelor militare şi critică modul în care s-au făcut până acum avansări în grad în Armată.

„Voi reforma puţin sistemul în acest an prin modificarea legislaţiei, astfel încât cariera militară, astfel încât doctrina militară, încât dorinţa unui tânăr de a deveni militar să poată fi şi împlinită prin a avea un curs şi o carieră militară normală şi pentru a avansa în funcţii şi în grade conform legii şi nu pe interese de altă natură”, a spus ministrul Duşa.

Ulterior, Duşa le-a declarat ziariştilor prezenţi la eveniment că legea privind Statutul cadrelor militare este în prezent în lucru, iar în toamnă va fi trimisă în dezbatere parlamentară, precizând că nu îşi doreşte ca legile să fie adoptate prin ordonanţe de urgenţă.

Referindu-se la viitorul statut al cadrelor militare, Mircea Duşa a spus că prin acest act normativ vrea să revină „la normalitate, dar la normalitate şi în sensul de a pune în acord legea cu vremurile pe care le trăim”.

Ministrul Apărării a criticat modul în care s-au făcut până acum avansări în Armată.

„Trebuie ca legea privind cariera militară să fie una care să ofere un orizont tinerilor, să ofere un orizont militarilor şi unul real, unul legat de doctrina militară şi legat de spiritul în care sunt educaţi militarii. Adică, atunci când pleci din instituţia de învăţământ sau când intri într-o instituţie de învăţământ militară, să ştii că ai posibilitatea în viaţă să ajungi pe trepte foarte înalte ale carierei militare, dar respectând legea, cu etape riguroase şi pe aprecierea muncii, nu pe alte criterii. Din păcate, legea de-a lungul timpului a fost modificată pe criterii mai puţin sau mai mult obiective, dar cred că pe criterii care au avut alte interese şi în momentul de faţă sistemul este bulversat. Un tânăr care termină o instituţie de învăţământ superior şi ajunge sublocotenent trebuie să aibă şi posibilitatea ca din trei în trei ani sau din patru în patru ani să avanseze în gradul următor, conform gradului următor să îşi ocupe şi funcţia corespunzătoare”, a spus Mircea Duşa.

Acesta a menţionat că, până în toamnă, ministerul pe care îl conduce va pregăti alte două legi, respectiv legea privind reorganizarea MApN şi legea privind sistemul de pensii militare.

La sfârşitul lunii martie, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de promulgare a legii pentru modificarea Statutului cadrelor militare, care prevede că militarii pot fi menţinuţi în activitate după împlinirea vârstei de pensionare, până la 60 de ani, cu aprobarea conducerii instituţiei, în funcţie de nevoile de încadrare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice: Cum funcționează noul concept de plată cu tichete și cum poate fi accesată platforma

Ziarul Unirea

Publicat

în

Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice: Cum funcționează noul concept de plată cu tichete și cum poate fi accesată platforma O noutate pe piaţa muncii a fost anunţată marţi, 23 aprilie, de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice, iar […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea