Economie

Ministerul Finanţelor Publice va organiza sesiuni de pregătire pentru operatorii economici

Mondoc Adriana

Publicat

în

Ministerul Finanţelor Publice, prin Şcoala de Finanţe Publice şi Vamă (SFPV), vine în sprijinul operatorilor economici care vor să aplice pentru obţinerea unor finanţări prin HG nr 807/2014 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat.

Petrecerea Divorțaților

Ministerul va organiza în luna septembrie două sesiuni de pregătire, informează MFP printr-un comunicat postat pe site-ul propriu. Cele două sesiuni de pregătire vor avea loc în săptămâna 18-20 septembrie şi în săptămâna 25-27 septembrie. Operatorii economici interesaţi trebuie să completeze un formular postat pe site-ul MFP şi să îl trimită la adresa de [email protected].

Programarea participanţilor va fi realizată în ordinea solicitării, urmând ca SFPV să comunice data şi ora la care se va organiza instruirea. În cazul în care unii operatori economici vor solicita să participe la o a doua sesiune, ei vor fi programaţi după cei care sunt la prima solicitare, în limita locurilor disponibile.

Fiecare operator economic va putea trimite la instruire maximum doi reprezentanţi, respectiv: două persoane din partea societăţii aplicante sau o persoană din partea societăţii aplicante şi o persoană din partea societăţii consultante. Sesiunile de instruire vor fi susţinute de Direcţia Generală Ajutor de Stat care va face o prezentare generală a prevederilor H.G. nr.807/2014, a Ghidului solicitantului – Revizia 2, precum şi a Ghidului de plată – Revizia 2.

În plus, vor fi discutate câteva speţe generale, cu titlul de exemplu. MFP precizează că în cadrul acestor întâlniri nu se vor analiza proiecte de investiţii şi nu se va stabili eligibilitatea acestora. „Stabilirea eligibilităţii unui proiect de investiţii se poate determina numai după depunerea Cererii de acord pentru finanţare, însoţită de documentele justificative, conform prevederilor legale, şi doar după finalizarea procesului de analiză”, menţionează reprezentanţii ministerului.

 Sursa: dcnews.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Economie

Economie

Din Alba, spre piețele internaționale. Produsele din România ajung în peste 75 de țări

Ioana Oprean

Publicat

în

Din Alba, spre piețele internaționale. Produsele din România ajung în peste 75 de țări Cu exporturi de peste 3 miliarde de euro în zece ani, Kronospan Romania ilustrează contribuția reală a industriei de prelucrare a lemnului la balanța comercială a României. Industria de prelucrare a lemnului se numără printre sectoarele care contribuie pozitiv la balanța […]

Citește mai mult

Economie

Anunț de mediu – 3 noiembrie 2026: Decizie etapă de încadrare PUZ „Dezvoltarea infrastructurii verzi-albastre și conservarea biodiversității urbane prin amenajarea malurilor râului Târnava Mare în municipiul Blaj”

Dana Opruta

Publicat

în

Decizie etapă de încadrare PUZ „Dezvoltarea infrastructurii verzi-albastre și conservarea biodiversității urbane prin amenajarea malurilor râului Târnava Mare în municipiul Blaj” UAT MUNICIPIUL BLAJ, cu sediul in Blaj – Piața 1848 nr. 16, titular al PUZ – „DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII VERZI – ALBASTRE ȘI CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII URBANE PRIN AMENAJAREA MALURILOR RÂULUI TÂRNAVA MARE ÎN MUNICIPIUL BLAJ” […]

Citește mai mult

Economie

Comunicat de presă – 29 octombrie 2026: Lansare proiect „Dezvoltarea societății SC Bonterm SRL”

Dana Opruta

Publicat

în

DATA: 29.10.2026 Comunicat lansare proiect DEZVOLTAREA SOCIETATII BONTERM S.R.L.   Scopul proiectului: Obiectivul general al proiectului consta in intensificarea cresterii sustenabile si competitivității economice a firmei in domeniul fabricarii de de usi si ferestre din metal prin achizitionarea unor echipamente eficiente energetic, prietenoase cu mediul, crearea de locuri noi de munca, inclusiv prin investitii productive dar si in […]

Citește mai mult