Mihai Tudose: Majorarea accizelor la carburanţi nu va genera creşterea preţului benzinei şi motorinei
Mihai Tudose a dat asigurări miercuri seara la un post de televiziune că majorarea accizelor la carburanţi nu va genera creşterea preţului benzinei şi motorinei.
Premierul a mai afirmat că, în caz contrar, statul ar putea „umbla” la redevenţele petroliere, precizând că nu vorbește de șantaj la adresa companiilor pertoliere.
Mihai Tudose a spus că au loc discuții cu reprezentanții companiilor care vând benzină și motorină, astfel încât consumatorii să nu fie afectați și a precizat că introducerea accizei era necesară pentru lucrările majore de infrastructură.
”Nu-i va influența negativ (pe romani – n. red.), pot să-i asigur. Avem discuții și, dacă ne înțelegem, asta e, o facem.”
Mihai Tudose a precizat că, în 2016, acciza a fost scoasă și nu a scăzut prețul la benzină și motorină, iar ”companiile au demonstrat că nu prea au avut nici profit”.
„Ia să vedem, dacă o punem la loc (acciza – n.red.) cresc? Eu cred că nu vor creşte. Totuşi perioada aia de romantism când făceau ce voiau pe aici s-a cam închis”, a afirmat şeful Guvernului, potrivit news.ro.
Sursa: stiri.tvr.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Județul Alba pe primul loc în România în ceea ce privește confiscarea de material lemnos: Care este valoarea lemnului confiscat în primele 5 luni din 2025
Județul Alba pe primul loc în România în ceea ce privește confiscarea de material lemnos: Care este valoarea lemnului confiscat în primele 5 luni din 2025 Garda Forestieră Alba a confiscat, în primele 5 luni ale anului 2025, peste 2.600 metri cubi de material lemnos, cu o valoare de aproximativ două milioane de lei, ceea […]
Bogdan Glăvan: „Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor. Deci, cine plătește? Ați ghicit, cetățenii”
Bogdan Glăvan: „Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor. Deci, cine plătește? Ați ghicit, cetățenii” Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor, așa cum a avut și supra-taxa pe bănci, adică supra-taxa introdusă deja și va fi plătită tot de cetățeni, spune profesorul de economie Bogdan Glăvan. ”Supra-supra-taxa pe […]
Admitere liceu 2025: Cum se calculează media de admitere la liceele militare, tehnologice și vocaționale
Admitere liceu 2025: Cum se calculează media de admitere la liceele militare, tehnologice și vocaționale Admiterea la liceu în 2025 se face pe baza rezultatelor obținute la Evaluarea Națională, iar media de admitere este, în majoritatea cazurilor, echivalentă cu media de la examenele naționale. Primele rezultate la Evaluarea Națională 2025 se afișează pe 3 iulie, […]