Metalurgistul Cugir joacă astăzi de la ora 18.00, în deplasare cu Şoimii Pâncota *Marius Opric: „Ne dorim victoria!”
Deşi a pierdut etapa trecută pe teren propriu cu Naţional Sebiş, Metalurgistul Cugir a rămas la egalitat de puncte cu formaţia din Arad, iar astăzi va avea parte de un alt meci de foc, în deplasare contra formaţiei de pe locul al treilea din play-off, Şoimii Pâncota.
În ultimul meci în care cele două echipe s-au întâlnit nervii au fost întinşi la maxim, existând eliminări, scandaluri şi replici acide. Atunci Metalurgistul s-a impus pe teren propriu cu 1-0 prin golul lui Claudiu Oară, iar Marius Opric a fost eliminat de pe bancă pentru injurii. Acum tehnicianul ştie că va fi primit ostil la Pâncota, însă vrea să treacă din nou de arădeni. „Noi mergem să jucăm un fotbal bun şi să câştigăm. Nu este nicio tragedie dacă pierdem acest meci, însă valoarea echipei ne permite să sperăm la un rezultat favorabil. Noi nu suntem presaţi de nimic, suntem conştienţi că fiecare meci este greu, însă vom trage linie abia la final” a declarat tehnicianul Metalurgistului Cugir Marius Opric. Hunedoreanul de pe banca singurei reprezentante a judeţului Alba în fotbalul mare va avea întreg lotul la dispoziţie cu ecepţia lui Neagu, jucător nerefăcut după accidentarea de la Zalău. În clasament, Metalurgistul a acumulat 23 de puncte şi se află la egalitate cu Naţional Sebiş. Pâncotenii au 21 de puncte, iar o eventuală victorie a fotbaliştilor din Alba, i-ar scoate pe arădeni cu un picior din lupta pentru promovare. Un alt factor important în tabăra cugireană este faptul că trupa lui Opric are cele mai multe goluri marcate în acest clasament play-off, 23 la număr şi 13 goluri primite. Rămâneţi pe site-ul ziarului Unirea pentru informaţii în timp real despre această partidă şi reacţii la cald imediat după terminarea derby-ului din Arad.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026! Șahistul albaiulian Mihnea Costachi a urcat pe treapta a doua a podiumului la Transilvania Chess Festival, după un parcurs remarcabil: șase victorii și patru remize, într-o competiție internațională cu 233 de participanți din șase țări, printre care cinci mari maeștri. În […]
Foto: CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”!
CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”! După o pauză de două săptămâni, CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, conjudețenele angrenate în campionatele organizate de FRF au revenit cu rezultate similare ca în etapa a 11-a, […]
Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale
România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]