Actualitate

MESAJUL preşedintelui Klaus Iohannis, la 156 de ani de la Mica Unire: Cu încredere în prezent să fim, oriunde ne-am afla, un popor al unităţii

Ioana Oprean

Publicat

în

mesaj ziua uniriiPreşedintele Klaus Iohannis a postat, sâmbătă,  24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române, un mesaj video pe reţeaua de socializare Facebook, în care arată că România este astăzi ţară UE cu drepturi depline, şi transmite să fim, cu încredere în prezent, oriunde ne-am afla, un popor al unităţii, în numele proiectului România.

În postare, preşedintele Klaus Iohannis arată că  ”Ziua Unirii Principatelor Române, moment simbolic din istoria României, ne readuce aminte cât de importante sunt solidaritatea şi unitatea unui popor”.

„În 1859, la Iaşi, o generaţie de oameni politici vizionari realiza un pas important către unirea tuturor provinciilor româneşti, iar istoria ţării se îndrepta către modernitate şi către valorile europene”, afirmă şeful statului în mesajul video, filmat la Palatul Cotroceni.

”156 de ani mai târziu, România este ţară a Uniunii Europene, cu drepturi depline, iar românii călătoresc şi muncesc pretutindeni. Cu încredere în prezent să fim, oriunde ne-am afla, o naţiune a unirii şi un popor al unităţii, în numele singurului proiect care ne dă identitate şi se numeşte România”, mai  transmite preşedintele Klaus Iohannis în mesajul său.

Mesajul preşedintelui a fost apreciat, sâmbătă până la ora 14.00, de peste 16.500 de oameni.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]

Citește mai mult

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]

Citește mai mult

Actualitate

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire

Ioana Oprean

Publicat

în

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]

Citește mai mult