Rămâi conectat

Actualitate

Medicii de familie trebuie să scoată mii de euro din buzunar pentru sistemul informatic

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Introducerea cardului naţional de sănătate şi a reţetelor electronice îi vor pune pe medicii de familie la plată şi se pare că aceştia vor trebui să bage mâna adânc în buzunar, costurile ridicându-se la câteva mii de euro. Până pe data de 31 martie a.c. toţi medicii şi furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, conform Ordinului 1047 din 15 decembrie 2010, publicat în Monitorul Oficial din 11 ianuarie 2011, „au obligaţia să creeze cadrul informatic necesar punerii în aplicare a strategiei e-România şi e-Sănătate şi pentru implementarea proiectelor informatice SIUI actualizat (on-line), cardul naţional de asigurări sociale de sănătate, e-Prescriere şi dosarul electronic medical”. Drept urmare medicii de familie din ţară şi implicit de la noi din judeţ vor trebui să asigure infrastructura informatică care se referă în principal la „asigurarea cu tehnică de calcul, soluţii de internet de bandă largă şi de back-up pentru acestea, infrastructură de networking specifică, precum şi alte servicii considerate necesare”. Banii trebuie puşi la bătaie de către medici, ordinul precizând clar acest lucru: „cheltuielile privind asigurarea infrastructurii informatice se realizează, în condiţiile legii, din bugetul de venituri şi cheltuieli propriu al furnizorilor de servicii medicale, medicamente şi materiale sanitare sau, după caz, din veniturile proprii ale acestora”. Aşadar dacă vor să mai fie în relaţie contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate Alba medicii de familie au nevoie de internet de mare viteză şi softuri plus servere pentru a stoca toate datele pe care le vor trimite online prin sistemul informatic unic integrat (SIUI). De asemenea medicii de familie vor trebui să achiziţioneze şi cititoare pentru cardurile naţionale de sănătate care ar costa în jur de 3 mii de euro, o sumă foarte mare în special pentru doctorii care au pe listă un număr mic de pacienţi. Vor plăti bani şi pentru semnătura electronică care valorează 50 de euro şi bineînţeles pentru abonamentul la internet. SIUI va intra în vigoare începând cu data de 1 aprilie a.c.
Să zicem că medicii din urban, forţaţi oarecum, vor face aceste investiţii, chiar dacă va dura ceva vreme până îşi vor recupera banii. Ce se va întâmpla cu medicii din mediul rural unde conexiunea la internet lasă de dorit sau mai grav, nu există, cum îşi vor desfăşura aceştia activitatea? Cu siguranţă nu puţini medici de familie de la noi din judeţ se vor arăta nemulţumiţi de faptul că trebuie să scoată atâţia bani pentru a face parte din noul sistem. „Este foarte costisitor, ordinul îi obligă pe medicii de familie să investească în plus pentru a putea încheia contracte cu casa de asigurări de sănătate. Să achiziţioneze inscriptoare şi cititoare de carduri, să investească pentru semnătura electronică şi aşa mai departe. În mediul rural, în zonele de munte nu există siguranţa că internetul va funcţiona propice, iar reţeaua nu va cădea şi astfel raportările nu vor putea fi făcute. Pentru medicii care nu au liste mari de pacienţi investiţia ar putea fi o problemă. Este o perioadă de incertitudine, medicii ar trebui să se ocupe de pacienţi nu de tehnică” ne-a declarat dr. George Haber, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Alba. Urmează să vedem câţi medici de familie din Alba vor accepta să suporte costurile pentru realizarea noului sistem informatic şi pentru introducerea cardului naţional de sănătate în condiţiile în care veniturile cabinetelor medicilor de familie s-au diminuat. (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Direcția Generală Anticorupție lansează campania națională ” E timpul să NU mai dăm și noi ceva”: Practicile de dare și luare de mită, descurajate

Cezar Lancrajan

Publicat

în

VIDEO | Direcția Generală Anticorupție lansează campania națională ” E timpul să NU mai dăm și noi ceva”: Practicile de dare și luare de mită, descurajate Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea