Meci amical: CS Hunedoara – Unirea Alba Iulia 3-2 (0-2) | Eșec în final al „alb-negrilor” la revenirea lui Bicheși
Unirea Alba Iulia a suferit o înfrângere în primul amical al verii, 2-3 (2-0) în deplasare cu CS Hunedoara, meci ce a coincis cu revenirea antrenorului Adrian Bichești pe banca tehnică a „alb-negrilor: Vizitatorii au pierdut în secundele de prelungire, după ce portarul advers Rață a reușit să înscrie în minutul 90+2, la ultima fază a întâlnirii.
Amânată două zile, din diverse motive, întâlnirea de lângă furnale a avut un start favorabil vizitatorilor ce au înscris în două rânduri în primele 20 de minute, prin An. David (5, după o pasă de la Circov) și Fetița (19), scor cu care s-a și intrat la cabine.Gazdele au redus ecartul în minutul 58 prin Bloj, reușind să egaleze în minutul 89 prin Iacob, când între buturi era Sîntoma, intrat în ultimele 10 minute în locul lui G. Dragomir .
În distribuția oaspeților au debutat două achiziții, fundașul Bucurică (ex-FC Voluntari) și Circov (Industria Galda), iar pe banca de rezerve s-a aflat portarul E. Dragomir (Sănătatea Cluj, n. 2000). Următorul test al uniriștilor va fi marți, 11 august, tot în deplasare, cu Viitorul Șelimbăr.
Unirea Alba Iulia: Sporea (46, G. Dragomir; 80, Sîntoma) – Zsigmond (46, F. Morar), Guț, I. Neag, Bucurică – Fetița, Mâlnă, Haj, Circov (46, Dehelean) – Joldeș, An. David (81, M. Dăscălescu jr); absenți Scrob, N. Rus, Al. Giurgiu, Selagea, Ad. Matei, Bârdea, D. Lupșan, Baksi. Antrenori Adrian Bicheși, Marcel Rusu, Mircea Oprea.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
FOTO | Premiere a echipei de fotbal U19 de la CSM Unirea Alba Iulia: Trofeul, medaliile și tricourile de campioni trimise de FRF înmânate de autoritățile locale
Premiere a echipei de fotbal U19 de la CSM Unirea Alba Iulia: Trofeul, medaliile și tricourile de campioni trimise de FRF înmânate de autoritățile locale Primarul Gabriel Pleșa, viceprimarul Marius Filimon, Radu Urcan – directorul CSM Unirea, președintele secției de fotbal Mihai Dăscălescu și directorul sportiv Dan Iordăchescu au înmânat, marți, 1 iulie 2025 echipei […]
Înotători de la LPS Alba Iulia, la Campionatele Naționale de copii Reprezentanții Liceului cu Program Sportiv Alba Iulia au participat în ultima perioadă la Campionatele Naționale de Copii, întreceri de anvergură desfășurate la două categorii de vârstă. Citește și: FOTO: LPS Alba Iulia, locul 3 la Cupa Flykick la înot! 31 de medalii de aur […]
România și-a depus oficial candidatura pentru organizarea Campionatelor Mondiale de culturism și fitness din 2027: Alba Iulia are o triplă campioană națională la această disciplină
România și-a depus oficial candidatura pentru organizarea Campionatelor Mondiale de culturism și fitness din 2027: Alba Iulia are o triplă campioană națională la această disciplină Președintele Federației Române de Culturism și Fitness (FRCF), Gabriel Toncean, director executiv al Federației Mondiale de Culturism și Fitness, a anunțat, luni, 30 iunie 2025 că România și-a depus oficial […]