Măștile de protecție NU oferă apărare completă împotriva infectării cu COVID-19. Noul studiu al cercetătorilor
O echipă a Universităţii din Tokyo a demonstrat cu ajutorul unui experiment cum pot preveni măştile sanitare contagierea cu noul coronavirus, deşi protecţia este mai mică în cazul celor din pânză comparativ cu cele chirurgicale, relatează EFE, potrivit Agerpres.
Potrivit declaraţiilor acordate postului public de televiziune NHK de Yoshihiro Kawaoka, de la Institutul de Ştiinţe Medicale al Universităţii din Tokyo, nu s-au realizat anterior alte experimente similare în cadrul cărora să se folosească virusuri reale.
Experimentul s-a realizat folosind un simulator de infecţie cu virusul SARS-CoV-2 constând din două capete de manechine plasate în faţa unei vitrine. În cazul unuia dintre acestea, s-a folosit un spray pentru a împrăştia virusul, iar pentru celălalt, un ventilator imitând respiraţia umană.
Receptorul care era protejat cu o mască din pânză a avut o reducere cuprinsă între 20 şi 40 % din absorbţia virusului şi între 47 şi 50 % în cazul măştii chirugicale obişnuite.
În schimb, cu o mască N95, purtată corespunzător, reducerea a fost cuprinsă între 79 şi 90 %.
Când emiţătorul a folosit o mască, din pânză sau chirugicală de unică folosinţă, reducerea contagierii în cazul receptorului a fost de peste 70 % pentru ambele cazuri, comparativ cu masca N95 plasată în mod corect, care a beneficiat de o protecţie de aproape 100 %.
Indiferent de caz, Yoshihiro Kawaoka, şeful echipei care a condus experimentul, a avertizat că folosirea măştilor faciale nu evită complet contagierea cu noul coronavirus. „Important este să nu avem prea multă încredere în măşti”, a precizat el.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Județul Alba pe primul loc în România în ceea ce privește confiscarea de material lemnos: Care este valoarea lemnului confiscat în primele 5 luni din 2025
Județul Alba pe primul loc în România în ceea ce privește confiscarea de material lemnos: Care este valoarea lemnului confiscat în primele 5 luni din 2025 Garda Forestieră Alba a confiscat, în primele 5 luni ale anului 2025, peste 2.600 metri cubi de material lemnos, cu o valoare de aproximativ două milioane de lei, ceea […]
Bogdan Glăvan: „Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor. Deci, cine plătește? Ați ghicit, cetățenii”
Bogdan Glăvan: „Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor. Deci, cine plătește? Ați ghicit, cetățenii” Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor, așa cum a avut și supra-taxa pe bănci, adică supra-taxa introdusă deja și va fi plătită tot de cetățeni, spune profesorul de economie Bogdan Glăvan. ”Supra-supra-taxa pe […]
Admitere liceu 2025: Cum se calculează media de admitere la liceele militare, tehnologice și vocaționale
Admitere liceu 2025: Cum se calculează media de admitere la liceele militare, tehnologice și vocaționale Admiterea la liceu în 2025 se face pe baza rezultatelor obținute la Evaluarea Națională, iar media de admitere este, în majoritatea cazurilor, echivalentă cu media de la examenele naționale. Primele rezultate la Evaluarea Națională 2025 se afișează pe 3 iulie, […]