Rămâi conectat

Ştirea zilei

Măști de protecție GRATUITE lunar pentru persoanele defavorizate. Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaților

Ziarul Unirea

Publicat

în

Persoanele defavorizate vor primi gratuit un set de 30 de măşti de protecţie pe lună, potrivit unui proiect de lege adoptat, miercuri, de plenul Camerei Deputaţilor. S-au înregistrat 224 de voturi „pentru”, 64 „împotrivă” şi trei abţineri.

Proiectul are ca obiect achiziţionarea de măşti de protecţie de către Ministerul Sănătăţii, prin Unifarm SA, pentru protecţia împotriva COVID-19 şi distribuirea acestora.

Potrivit unui amendament adoptat de către deputaţii de specialitate, articolul 1 al legii prevede că se acordă gratuit un set de 30 de măşti de protecţie, lunar, pentru:

* persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat;

* persoanele din familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei;

* pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 1.000 lei inclusiv, reprezentând nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009;

* persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestaţiile sociale prevăzute de art. 42 şi 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

În vederea asigurării protecţiei cetăţenilor de pe teritoriul României în actualul context epidemiologic determinat de răspândirea noului coronavirus, Ministerul Sănătăţii achiziţionează, prin Compania Naţională Unifarm SA, măştile de protecţie, conform standardelor europene în vigoare, preponderent de la producători interni. Fondurile necesare achiziţionării şi distribuţiei măştilor de protecţie către populaţie se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, prevede un alt amendament adoptat de comisie.

Potrivit unui alt amendament, autorităţile publice locale au obligaţia să întocmească liste nominale cu persoanele beneficiare şi să le transmită Direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti în termen de 3 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, în vederea stabilirii necesarului de repartizat. Distribuirea măştilor de protecţie se realizează de către Ministerul Sănătăţii, prin Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, către autorităţile publice locale. Autorităţile publice locale asigură distribuirea măştilor de protecţie, în mod gratuit, către fiecare beneficiar.

„Prevederile prezentei legi se aplică până la încheierea pandemiei de coronavirus COVID-19, declarată oficial de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii”, se mai arată în raportul Comisiei de sănătate a Camerei Deputaţilor.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a arătat, în şedinţa de plen, o mască de protecţie achiziţionată prin Unifarm, despre care a susţinut că „este o porcărie” şi a fost „vândută în mai multe spitale fără certificat de conformitate”.

„Ministerul Sănătăţii lucrează cu Unifarm în continuare. (…) În spitale Unifarm a livrat măşti nonmedicale ca fiind medicale. Întrebarea care este pune este următoarea: În condiţiile în care Unifarm care este cercetată de DNA pentru o fraudă de milioane de euro cu măşti neconforme, ce încredere să avem noi în aceste măşti care trebuie să ajungă la populaţia săracă? (…) Putem să cumpărăm măşti de la oameni serioşi, nu de la interlopi? Asta a făcut Unifarm. (…) Ce tip măşti o să împărţim populaţiei, nişte porcării? La aceste întrebări aşteptăm răspuns urgent din partea Ministerului Sănătăţii”, a spus Ungureanu.

UDMR a susţinut proiectul de lege, iar deputatul Vass Levente a susţinut că ar fi bine dacă iniţiatorii şi Guvernul ar sta la aceeaşi masă şi ar discuta în beneficiul cetăţenilor. „Staţi la masă, discutaţi fără politicianisme, cu gândul la cetăţean”, a spus el.

Liberalul Florin Roman a făcut un apel ca un astfel de subiect să nu mai fie politizat. „Rugămintea e să fie mai mare atenţie când vorbim de un astfel de lucru, pentru că majoritatea celor aleşi ca primari şi preşedinţi de Consilii judeţene au făcut ceea ce trebuie, n-au aşteptat cu mâna întinsă nici la Uniunea Europeană, nici la Guvern, s-au mişcat cât au putut de repede pentru a-şi proteja populaţia. Opriţi această vânătoare de vrăjitoare şi cei care au încălcat legea să lăsăm Parchetul să răspundă”, a afirmat el.

„Tunurile” nu au fost date de primari, ci de marile companii, a transmis deputatul PSD Alfred Simonis. „Acele măşti de categorie inferioară au fost cumpărate de companii din subordinea Guvernului. Avem astăzi, de trei săptămâni, o lege prin care Guvernul era obligat să pună la dispoziţie categoriilor defavorizate, persoanelor vulnerabile, câte un set de măşti. Nu avem cunoştinţă de această distribuire a măştilor către oameni. Astăzi nu facem decât să dublăm acea lege”, a precizat Simonis.

„Aţi uitat scopul proiectului de lege”, a constatat, în final, deputatul PMP Petru Movilă, care a anunţat că susţine proiectul. „În ceea ce priveşte achiziţiile ilegale, PMP a spus încă de la începutul stării de urgenţă că va solicita ca toate aceste achiziţii să fie verificate corect, nu ca o răzbunare politică între cei care au primari şi cei care guvernează”, a explicat Movilă.

Proiectul de lege a fost adoptat în luna mai de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

CTS Alba, apel la donare de sânge: Este nevoie de donatori cu grupele O negativ și A negativ

Ziarul Unirea

Publicat

în

CTS Alba, apel la donare de sânge: Este nevoie de donatori cu grupele O negativ și A negativ Reprezentanţii Centrului de Transfuzie Sanguină Alba au lansat joi, 28 martie 2024, un apel la persoanele care pot să doneze sânge din grupele A negativ și B negativ. ”În aceasta săptămână au fost multe solicitări pe grupele […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea