Rămâi conectat

Ştirea zilei

„Martin Heidegger, între fenomenologie şi teologie”, de pr.prof.univ.dr. George Remete

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Luni, 13 decembrie 2010, în Aula Magna a Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a avut loc lansarea volumului „Martin Heidegger, între fenomenologie şi teologie”, purtând semnătura inconfundabilă a pr.prof.univ.dr. George Remete. Vorbesc despre o „semnătură inconfundabilă” a părintelui Remete, şi cred că sunt în asentimentul tuturor celor ce-l cunosc pe autor, pentru că domnia sa este departe de blândeţea resemnată (şi comodă) a oamenilor bisericii, a celor cărora li s-a relevat Adevărul suprem prin Iisus Hristos, dincolo de care nu mai este nimic de căutat. Spirit polemic prin excelenţă, părintele Remete propune cititorului avizat, şi nu numai, o nouă perspectivă asupra gândirii lui Heidegger, dar mai cu seamă o nouă perspectivă asupra omului Heidegger, apreciat pe nedrept de posteritate ca fiind ateu şi nihilist, apologet al totalitarismului dictatorial etc. Îmi este imposibil să redau, chiar şi parţial, modul în care, prin aprofundare şi revelaţie (de ce nu?) părintele Remete reuşeşte să demonteze cu argumente imbatabile toate falsele ipostaze ce i-au fost atribuite lui Heidegger, chiar de către filosofii şi cunoscătorii operei acestuia. Prin urmare mă voi limita la a reda cuvintele celor ce au prezentat volumul cu pricina, în prezenţa a numeroşi studenţi, profesori şi preoţi: părintele decan al facultăţii, pr. prof. univ. dr Emil Jurcan şi conf. univ. dr. Aurel Pantea, preşedintele Filialei Alba – Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România. Astfel, părintele Jurcan a remarcat că autorul volumului dezvăluie cititorilor un Heidegger necunoscut, un Heidegger care s-a aplecat spre teologie, dar nu spre teologia de bibliotecă, formalistă şi explicativă, ci spre teologia trăită. Citându-l pe Paul Evdokimov, părintele Jurcan a adresat felicitări colegului său, pentru curajul cu care propune o astfel de carte „scandaloasă”, cu convingerea că însuşi Dumnezeu se află în „tensiunea predicii” şi în argumentaţia părintelui Remete: „Predica adevărată este aceea care creează tensiune…”, care determină dialogul, căutarea, polemica. Conf.univ.dr. Aurel Pantea a punctat, de asemenea, în asentimentul perfect al autorului, că Heidegger s-a oprit înainte de a ajunge „la capătul gândirii”, recunoscând că acest capăt este teologic, nu filosofic. Aceasta chiar dacă, tributar limbajului filosofic, Heidegger nu a făcut precizarea clară, ci a situat deasupra gândirii filosofice… poezia. Da, poezia, pe care Heidegger o considera de esenţă sacră. Tot conf.univ.dr. Pantea a dezvăluit celor de faţă că termenul „scandalos” folosit de antevorbitorul său nu are nimic peiorativ, ba dimpotrivă: acesta derivă din grecescul „skandalon”, care înseamnă „obstacol”, respectiv înlăturarea acestui obstacol şi deschiderea unei noi cărări, a unui nou drum, a unei noi căi. „Nu ştiu cum va fi primit acest volum de către spiritul critic filosofic, a spus Aurel Pantea, dar eu nu pot decât să-mi exprim admiraţia faţă de carte şi faţă de autor, mai ales pentru eleganţa sa academică şi scriitoricească…” Însuşi autorul a mărturisit că, graţie unor texte mai greu accesibile publicului larg, pe care domnia sa a avut şansa de a le parcurge, a ajuns la concluzia că Heidegger-omul nu a fost nihilist, nici ateu, ci chiar un om religios, un evlavios autentic, care a fost fals apreciat şi nedreptăţit în mod grosolan. „Este imposibil să scrii o carte de numai 180 de pagini, precum cea de faţă, despre Heidegger, a afirmat părintele Remete. Prin urmare, acest volum nu este nici exegeză, nici hermeneutică, nici monografie. Eu m-am ocupat doar de acuzele aduse lui Martin Heidegger şi am încercat să fac demonstraţia că acesta a fost perceput în mod eronat!”
Nu pot încheia prezentarea acestui eveniment fără a remarca prezenţa modestă şi laconismul rectorului universităţii albaiuliene, prof.univ.dr. Achim Moise, precum şi cea a ÎPS Andrei, Arhiepiscop de Alba Iulia care a conchis, simplu, cu bucurie, că aceste căutări ale părintelui Remete sunt folositoare şi că acestea aduc prestigiu instituţiei universitare din municipiul nostru. Zâmbind cu seninătatea deplinei înţelegeri, deopotrivă a naturii umane şi a celei divine, ÎPS a spus, părinteşte: „Chiar dacă adevărata filosofie se află în dăruirea totală, în mănăstire, admirăm aceste punţi pe care le aruncă filosofii şi teologii unii spre ceilalţi, în căutarea lor de a se înţelege reciproc. Singura şi adevărata cunoaştere este la Dumnezeu, şi de la Dumnezeu!”
Ioan HĂNŢULESCU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Adolescentă de 19 ani din Cugir agresată în scara unui bloc de un tânăr: Cugireanul, reținut de polițiști

Bogdan Ilea

Publicat

în

Adolescentă de 19 ani din Cugir agresată în scara unui bloc de un tânăr: Cugireanul, reținut de polițiști Polițiștii din Cugir au reținut un tânăr de 19 ani din oraș după ce acesta ar fi agresat, în scara unui bloc, o tânără de aceeași vârstă. A deranjat liniștea și ordinea publică. La data de 23 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea