Rămâi conectat

Curier Județean

Marţi, 13 octombrie 2015, ”Porți deschise” la ISU Alba, de Ziua Informării Preventive

Ziarul Unirea

Publicat

în

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) s-a raliat şi în acest an iniţiativei derulată la nivel european, astfel că marţi 13 octombrie, în municipiul Bucureşti şi în judeţele ţării va fi marcată „Ziua Informării Preventive”.

Desfăşurate sub sloganul „Preveniţi ghinionul”, având ca logo pisica neagră, activităţile informativ-educative ce vor avea loc cu această ocazie, cu sprijinul E.ON România, urmăresc conştientizarea cetăţenilor asupra pericolelor la care se pot expune în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice tipurilor de situaţii de urgenţă.

Marţi, 13 octombrie a.c., între orele 12.00 – 16.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al judetului Alba (la sediile subunităţilor de intervenţie) îşi va deschide porţile pentru toţi cei care doresc să se familiarizeze cu specificul profesiei de pompier, vizualizând şi tehnica de intervenţie cu care echipajele serviciilor profesioniste participă la misiunile de salvare.

În vederea asigurării unei abordări uniforme şi eficiente, la nivelul autorităţilor publice locale şi a serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă se vor organiza şi desfăşura acţiuni locale de informare preventivă, în vederea diseminării informaţiilor preventive la cât mai multe persoane (adulţi, tineri, copii).

În aceeași zi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al judetului Alba va organiza un concurs cu tematica din domeniul situatiilor de urgenta la Radio Eveniment Aiud, iar castigatorii vor fi premiati cu cele cinci stingatoare de incendiu oferite de catre E.ON România.

Totodată, în orasul Cugir va fi organizat un punct de informare preventiva unde cadre militare din cadrul Inspectiei de Prevenire, vor distribui cetăţenilor interesaţi flyere. Va fi expusa si tehnica de interventie – o autospeciala de stingere incendii şi o ambulanta SMURD B2 (de acordare a primului ajutor medical de urgenţă) unde persoanelor (adulţi, tineri, copii), li se vor prezenta echipamentele cu care intervin pompierii militari la diferite situatii de urgenta.

Cu această ocazie, în perioada 08 – 12 octombrie a.c., Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a promovat un concurs pe reţeaua de socializare Facebook, iar cele mai reuşite imagini vor fi premiate cu unul dintre cele 15 stingătoare de incendiu oferite drept premii de către E.ON România, în cadrul parteneriatului “Împreună pentru Siguranță”.

Mai multe detalii legate de acest concurs pot fi obţinute accesând https://goo.gl/P79B4r.

Info background:

Anual, în România sunt înregistrate peste 5.500 incendii la locuinţe. Pe lângă pagubele însemnate, acestea produc şi aproape 700 victime. Cele mai frecvente cauze de incendiu la locuinţe sunt coşul de fum defect sau necurăţat – 34%, instalaţii electrice defecte sau improvizate – 22%, mijloacele de încălzire – 17% şi fumatul şi focul deschis -13% .

IGSU a încheiat, în anul 2012, un parteneriat de colaborare cu E.ON România, intitulat „Împreună pentru siguranţă”, ale cărui principale obiective constau în derularea unor campanii de informare menite să conştientizeze cetăţenii asupra pericolelor la care se expun în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice situaţiilor de urgenţă, crearea comportamentului preventiv şi atitudinii proactive în rândul comunităţii în vederea reducerii semnificative a numărului victimelor.

În baza acestei colaborări, cei doi parteneri au implementat deja la nivel naţional campaniile „F.O.C – Flăcările Omoară Copii”, „R.I.S.C. – Renunţă! Improvizaţiile sunt Catastrofale” şi „R.I.S.C. – Siguranţa nu este un joc de noroc!”.

Cetăţeanul rămâne veriga extrem de importantă în procesul de gestionare a situaţiilor de urgenţă. Rolul său devine unul major prin însuşirea şi aplicarea informaţiilor care vin din partea instituţiilor abilitate, manifestând responsabilitate în relaţiile cu familia, comunitatea şi mediul înconjurător. (Z.U.)

FOTO: arhiva


 Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Curier Județean

Echipa de Robotică Xeo Unește România la Carolina Mall: Strângere de fonduri sub forma unei demonstrații cu roboți pentru a oferi cadouri de Crăciun copiilor nevoiași din oraș

Ziarul Unirea

Publicat

în

Echipa de Robotică Xeo Unește România la Carolina Mall! O strângere de fonduri, sub forma unei demonstrații cu roboți, va fi organizată la data de 1 decembrie, pentru a oferi cadouri de Crăciun copiilor nevoiași din oraș.

Echipa de robotică Xeo, formată din elevi ai Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan”, se afirmă ca un ambasador al educației STEM în Alba Iulia. Cu o tradiție de 7 ani în participarea la competiția internațională FIRST Tech Challenge, echipa Xeo aduce inovația și spiritul comunitar în prim-planul activităților sale.

Citește și: 1 DECEMBRIE 2023, la Alba Iulia. PROGRAMUL manifestărilor de ZIUA NAȚIONALĂ a ROMÂNIEI: Paradă militară, concerte și foc de artificii

Pe data de 1 decembrie 2023 în intervalul orar 10:00-18:00, echipa Xeo va demonstra nu doar abilitățile lor tehnice impresionante, ci și angajamentul lor față de comunitate. Sub deviza „Robotica unește Romania,” echipa va organiza o strângere de fonduri sub forma unei demonstrații cu roboți la Carolina Mall din Alba Iulia.

Printre activitățile amuzante și creative planificate la standul echipei Xeo, se numără și interacțiuni directe cu vizitatorii și joculețe distractive pentru toată lumea, oferindu-le o experiență captivantă. Cu zâmbetele pe buze și entuziasmul specific echipei, acești tineri pasionați vor transmite publicului fascinația lor pentru robotică și dorința de a face o România mai bună.

Citește și: MESAJE de ZIUA NATIONALA, 1 DECEMBRIE 2023. SMS-uri, felicitări, urări și mesaje pe care le puteți trimite prietenilor

Cu toate acestea, evenimentul este mai mult decât o simplă demonstrație tehnologică. Echipa Xeo are un obiectiv nobil: să strângă fonduri pentru a oferi cadouri de Crăciun copiilor nevoiași din oraș. Acest gest ilustrează angajamentul lor față de comunitate și dorința de a aduce bucurie și speranță în inimile celor mai puțin privilegiați în perioada sărbătorilor.

„Suntem mândri să fim parte din acest proiect și să contribuim la construirea unei comunități mai puternice și unite,” a declarat liderul echipei Xeo. „Credem că tehnologia nu ar trebui să fie doar un instrument, ci și un mijloc de a aduce schimbări pozitive în jurul nostru.”

Evenimentul de la Carolina Mall reprezintă o oportunitate pentru comunitatea locală să interacționeze cu viitorul tehnologic și să susțină inițiativele caritabile. Echipa Xeo invită pe toți cei interesați să li se alăture în această zi specială, contribuind la strângerea de fonduri pentru a lumina sărbătorile copiilor aflați în nevoi.

Pentru cei care doresc să susțină cauza echipei de robotică Xeo, donațiile pot fi făcute direct la standul lor în timpul evenimentului.


 Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Sport

Opinii Comentarii

Articole Similare