Începând cu data de 5 martie 2014, Spitalul Orăşenesc Cugir are un nou manager interimar. Numirea s-a facut prin dispoziția primarului Adrian Teban, după ce la concursul pentru ocuparea postului de la instituția medicală, din 27 februarie, nu a fost depus nici un dosar.
”Persoana mandatată să ocupe funcţia de manager interimar până la organizarea unui nou concurs este Marius Ioan Lucan, un tânăr cugirean, în vârstă de 32 de ani, căsătorit, absolvent al Facultăţii de Drept şi al Facultăţii de Sport, care în ultimul an şi jumătate a lucrat în cadrul Instituţiei Prefectului Județul Alba”, precizează reprezentantul administrației locale.
Noul manager a declarat că responsabilitate primită reprezintă o provocare, însă are convingerea că “orice problemă poate fi rezolvată cât timp este comunicare, înţelegere şi sprijin din partea factorilor de decizie şi a personalului medical.”
Numirea lui Marius Ioan Lucan s-a facut pe o perioada de maxim 6 luni, interval in care urmeaza să fie organizat un concurs pentru ocuparea postului de manager al Spitalului Orăţenesc Cugir.
9 Comentarii
mai, drept si sport sau invers? nu ca ar conta- e pe linga subiect dar e limberal de-al nostru…stie de toate
Regulamentul pentru ocuparea functiei de manager prevede ca si conditii printre altele: minim 2 ani vechime in functie publica (are numai un an jumate?); absolvent de masterat in domeniul economic sau administrativ (e in drept si sport?) plus altele. Dar lasa ca poate sa ia salariul de zeci de milioane (vechi) chiar daca nu respecta intocmai cerintele legale ca doar zicem ca e….interimar si se rezolva. Daca e de la partid, eu zic ca e bun. In sfarsit a venit si randul tinerilor din partid. De cand a preluat primaria spitalul numai oameni buni au fost directori (e drept ca nu au stat mult in functii). Asa e bine, sa ajute Spitalul pe toti. Care sta putin mai rau cu banii, il detasam putin pe la conducerea spitalului pana se intremeaza. Conteaza sa fie omul bun nu ce scrie pe o hartie (diploma). Ii dorim succes. Oricum da bine la CV.
Va face sport cu bolnavii si va tine cursuri de legislatie cu medicii si asistentele!
Superb!!!
De cand spitalele au fost preluate de consiliile locale, pe la conducerea lor s-au plimbat tot felul de habarnisti in domeniul medical!
Sa fim seriosi! Asta e paralel cu sanatatea!
Vai de noi!
esti optimist(a)- poate ca face sport cu angajatii si legislatie cu bolnavii- asta ar putea fii mai util decit sa se joace de manageriat o unitate cu specific atit de deosebit
….”Numirea s-a facut prin dispoziția primarului Adrian Teban, după ce la concursul pentru ocuparea postului de la instituția medicală, din 27 februarie, nu a fost depus nici un dosar”…Bai penalilor,sinteti JALNICI. Deci,in tot orasul CUGIR sau imprejurimi,n-o fii nimeni competent,sau interesat de postul respectiv ??? Pfff….sinteti banditi,pe fata ! Ca si cacialmaua si circul,cu ruperea pactului(usl)…TRADATORILOR DE TARA !!! OOO…ce bine ar fii,sa se mute UCRAINA SI LA NOI,…IN ROMANIA=RAZBOI CIVIL !!! Ar fii asaaaa,….o „improspatare” a aerului din jur,….infestat cu particule de banditi si hoti,….din toate partidele politice. Cu siguranta,…multi hoti in costume,…ar fii putin „apretati”…daca nuuuuu mai mult !!!
Omul a declarat ca va fi si pentru el o provocare, adica nu va fi usor. Sa asteptam cateva luni sa ia omul salariul. Daca pierde provocarea?….nu e asa usor. Oare doctorii din spital oameni grei si respectabili cu o cariera mare in spate care si-au dedicat ani multi din viata in acest spital, asistentele, infirmierele si tot personalul oare ce parere au cand vad asa ca le vin superiori asa pe banda….pe provocari, incercari, experimente? Adica e o provocare, daca reusesc bine, daca nu…..altul la rand.
@alexa – nu te-ai prins pana acum? la institutii de stat trebuie pusi conducatori manipulabili, santajabili (pentru orice eventualitate), supusi primarului dincolo de firesc, recunoscatori partidului pentru oportunitatea salariala si pozitia oferita, dispusi sa danseze pe linia legalitatii pentru a face un ban de campanie; te vezi acolo?
s-or primit ordine de restrictionare a parerilor dubioase?
Niste incompetenti in functie cu primarul!!!! Mai TEBAne cati vitei si miei ai primit de la tohaullllll de la munte…si de cand il cheama pe idiot lucan…parca il cheama tomus dupa tatal natural…nu dupa cati barbati o avut curva de masa ce lucreaza la magura. Si facultatile unde le-a facut…..pe bani si o lins pupincuristii sa aiba si el o diploma…..se duce dracu Cugirul de rapa si Spitalul…vai de voi,,,,,Treziti-va dragi cugireni..si nu mai acceptati pe toti PROSTII si AMARATII in functii…Cu inca un bativ si mitocan in functie de conducere in Cugir.
Comentariile sunt oprite