Maria Francisca Molnar, tânăra atletă din Alba Iulia care și-a înjunghiat iubitul, condamnata la 3 ani de închisoare cu suspendare
Albaiulianca Maria Francisca Molnar (20 de ani), fostă atletă a Clubului Sportiv Unirea, care și-a înjunghiat iubitul, în noaptea de 11 februarie, a fost condamnată luni, de Tribunalul Alba, la 3 ani cu suspendare sub supraveghere, pentru tentativă de omor. Soluția instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.
Reamintim că, potrivit polițiștilor, incidentul s-a produs într-un apartament de pe strada Arnsberg din cartierul Cetate. Între tânăra de 20 de ani și concubinul său, Sergiu Nicușor Blăjan, de 24 de ani, a izbucnit o ceartă în urma căreia tânărul a fost înjunghiat cu un cuțit în zona hemitoracică. Ulterior tânăra a sunat la 112 iar bărbatul a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Alba unde a suferit o intervenție chirurgicală.
Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba iar tânăra a fost reținută pentru 24 de ore fiind învinuită de tentativă de omor, și a fost eliberată a doua zi, de magistrații de la Tribunalul Alba, care au decis ca aceasta să fie cercetată sub control judiciar.
Judecarea dosarului a început în luna martie a.c., iar la data comunicării sentinței instanța a respins cererea inculpatei de schimbare a încadrării juridice.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Aglomerație la deschiderea magazinului „DOR” din Alba Iulia: Zeci de oameni au stat la coadă în fața magazinului deținut de omul de afaceri Călin Donca
Aglomerație la deschiderea magazinului „DOR” din Alba Iulia: Zeci de oameni au stat la coadă în fața magazinului deținut de omul de afaceri Călin Donca Deschiderea magazinului DOR din Alba Iulia, deținut de milionarul ardelean Călin Donca, a avut loc astăzi, de la ora 12:00, în apropierea aprozarului „Cireșica”. Zeci de oameni au așteptat la […]
Foto | Tânără de 17 ani din Ciugud, prinsă în Arad în urma unei acțiuni a polițiștilor din trei județe: A fugit când a văzut oamenii legii. Era urmărită pentru furt și tâlhărie
Tânără de 17 ani din Ciugud, prinsă în Arad în urma unei acțiuni a polițiștilor din trei județe: A fugit când a văzut oamenii legii. Era urmărită pentru furt și tâlhărie O tânără de 17 ani, din comuna Ciugud, județul Alba, urmărită în baza unui mandat de arestare preventivă pentru furt și tâlhărie, a fost […]
Video | Bărbat din Daia Română, reținut după ce ar fi furat 11.000 de euro dintr-o locuință din Sebeș. A fost prins în Alba Iulia cu 4.800 de euro și peste 15.000 de lei: Cum a acționat
Bărbat din Daia Română, reținut după ce ar fi furat 11.000 de euro dintr-o locuință din Sebeș. A fost prins în Alba Iulia cu 4.800 de euro și peste 15.000 de lei: Cum a acționat Un bărbat de 37 de ani, din Daia Română, a fost reținut de polițiști după ce ar fi pătruns într-o […]
