Rămâi conectat

Sport

Managerul sportiv al echipei CSO Cugir despre meciul de baraj: Totul trebuie luat pas cu pas, sperăm la Liga a III-a

Dragoş Suciu

Publicat

în

Oficialii CSO01Marţi, cu o zi înaintea meciului de baraj pentru Liga a III, pe stadionul „Iuliu Bodola” din Oradea, managerul sportiv al echipei CSO Cugir, Bogdan Petric  consideră că forma sportivă a băieţilor este foarte bună la fel ca şi ambiţia de a juca în Liga a III-a.

Amintim faptul că CSO Cugir a fost pe podium în ultimii trei ani, locul 3 (2011), locul doi (2012), prima poziţie în acest sezon, cu 21 de puncte în faţa locului secund, iar din aceste motive managerul sportiv al echipei consideră că lotul condus de antrenorul Kilin a ajuns să fie „o familie”.  „Avem o echipă omogenă, avem o familie, jucătorii sunt împreună deja de doi trei ani, au mai venit câţiva jucători, dar relaţiile de joc sunt foarte bune, suntem prieteni, suntem o adevărată familie, iar acest lucru poate face diferenţa în meciul de miercuri. Experienţa jucătorilor, Lucian Itu şi a celor care au mai evoluat în Divizia B şi C pot  fi decisive pentru calificare” a declarat optimist managerul sportiv al echipei, Bogdan Petric.

Campioana judeţului Alba va susţine, miercuri, 19 iunie, de la ora 17.30, pe stadionul „Iuliu Bodola” din Oradea partida de baraj cu Rapid Jibou, reprezentanta judeţului Sălaj.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Tudor Vomir și Cornel Ardei, contracte prelungite cu CSM Unirea Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

Tudor Vomir și Cornel Ardei, contracte prelungite cu CSM Unirea Alba Iulia Apărătorii Tudor Vomir și Cornel Ardei și-au prelungit contractele cu divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia. Citește și: Mișcări de trupe la CSM Unirea Alba Iulia: a plecat portarul Roman, a prelungit Ardei! „Alb-negrii” și-au stabilit programul jocurilor de verificare După două sezoane petrecute […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Ciclista Miruna Măda (CSM Unirea Alba Iulia), campioană națională la XCE!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Ciclista Miruna Măda (CSM Unirea Alba Iulia) a devenit campioană națională la XCE Miruna Măda, legitimată la CS Municipal Unirea Alba Iulia, a cucerit titlul național la Mediaș, la Campionatul Național de XCE (cross country eliminator), la toate categoriile, competiție care se dispută în aceste zile în județul Sibiu (astăzi este a patra etapă a […]

Citește mai mult

Sport

VIDEO | Start oficial la Alba Iulia pentru Campionatul Mondial de Șah – dezlegări și Congresul Mondial de Compoziție Șahistă 2025

Ziarul Unirea

Publicat

în

Start oficial la Alba Iulia pentru Campionatul Mondial de Șah – dezlegări și Congresul Mondial de Compoziție Șahistă 2025 În seara zilei de sâmbătă, 5 iulie 2025, s-a  dat oficial startul la Alba Iulia pentru Campionatul Mondial de Șah – dezlegări și Congresul Mondial de Compoziție Șahistă.  Până în data de 12 iulie 2025 Hotel […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea