Rămâi conectat

Curier Județean

MÂINE: Osemintele eroului anticomunist Ioan Andreșel vor fi reînhumate în Bistra

Ziarul Unirea

Publicat

în

Sâmbătă, 23 martie 2019, la ora 12.00, la Biserica Ortodoxă Bistra Centru va avea loc ceremonia de reînhumare a osemintelor eroului anticomunist Ioan Andreșel, care a fost ucis de Securitate în anul 1950.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, a organizat, începând cu 2016, acţiuni care au avut drept obiectiv căutarea, deshumarea și recuperarea rămăşiţelor pământeşti ale lui Pom Traian și Ioan Andreșel, moții care au fost executaţi de Securitate în ziua de 16 august 1950.

Activitățile din teren (foto) s-au  desfășurat în colaborare cu Parchetul Militar, Televiziunea Română, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, Muzeul de Istorie și Științele Naturii Aiud, Primăria comunei Bistra şi Parohia Ortodoxă Bistra.

Mormintele au fost identificate, ambii eroi fiind deshumați și resturile pământești transportate la Institutul Medico-Legal Alba Iulia. La locurile respective, s-au săvârșit slujbe de pomenire, iar ulterior familiile au așezat cruci pentru memoria acestor fapte. Partizanii anticomuniști care au stat ascunși în munți au fost ajutați de rude să supraviețuiască, fiind susținuți și de unii localnici, care aveau o influență asupra membrilor comunității, îndemnând lumea să-i sprijine pe partizani.

Totodată, desfășurau pe toate căile o constantă propagandă anticomunistă, instigând sătenii la nesupunere și împotrivire la încercările autorităților de a înființa la Bistra o Gospodărie Agricolă Colectivă. Ca urmare, în ziua de 14 august 1950, în zona Bistra au fost trimise mai multe cadre operative de securitate, care au reținut și transportat la sediul Securității din Câmpeni circa 35 de persoane, acestea fiind rude apropiate ale partizanilor Nicolae Selagea din Dealu Capșei-Câmpeni și Ihuț Traian din Aronești.

În urma așa-ziselor cercetări, s-a constatat că pentru situația creată în Bistra se fac vinovați Pom Traian, Trifa Iosif și Andreșel Ioan, primii doi fiind deja reținuți. Măsura dispusă de Securitate a fost ca cei trei să fie imediat executați în locuri prestabilite.

În dimineața zilei de 16 august 1950, Pom Traian și Trifa Iosif au fost aduși de la Câmpeni la Bistra, de unde au fost transportați pe jos și executați prin împușcare, în locuri diferite. Pom Traian a fost împușcat și îngropat pe Dealul Muntelui, în zona Coasta Rea, pe locul numit Hălci, situat la circa 5 km în linie dreaptă față de centrul comunei. Trifa Iosif nu se știe unde a fost ucis. După execuția acestora, în aceeași zi, Andreșel Ioan a fost ridicat de acasă și împușcat undeva în munte, la locul cunoscut sub denumirea de Poarta între Căi, în acel loc fiind și îngropat.

Trupurile celor trei victime au fost înhumate a doua zi, în 17 august. Pentru săparea gropilor, introducerea cadavrelor și astuparea lor, au fost aduse cu forța rude ale lor, precum și alți oameni din Bistra, care fuseseră cu toții anchetați la Câmpeni, moartea consătenilor fiindu-le dată ca exemplu. Pe locul mormintelor, rudele victimelor nu au avut voie să pună vreo cruce sau un alt semn.

Ioan Andreșel s-a născut în comuna Bistra la data de 28 august 1877. Părinții săi au fost Andreșel Ioan și Burz Maria. Nepoata lui, Pop Alexandra, a fost și ea implicată în rezistența anticomunistă din zonă, fiind ucisă de Securitate în aprilie 1950. La ceremonia de la Bistra sunt așteptați să  participe urmașii și rudele lui Ioan Andreșel, echipa de arheologi care i-au descoperit osemintele, președintele CJ Alba, Ion Dumitrel și primarul Traian Gligor.

Preot Ilie George GRECU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Noua secţie de Psihiatrie a spitalului din Alba Iulia, aproape finalizată. În septembrie ar trebui să fie gata şi renovarea secţiei de Neonatologie

Ziarul Unirea

Publicat

în

Noua secţie de Psihiatrie a spitalului din Alba Iulia, aproape finalizată. În septembrie ar trebui să fie gata şi renovarea secţiei de Neonatologie Lucrările la noua secţie de Psihiatrie acuţi a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia se apropie de final, urmând ca recepţia să fie făcută, cel mai probabil, în luna septembrie, a anunţat […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE | ACCIDENT rutier pe DJ 107, provocat de un tânăr din Alba, care a intrat pe contrasens: Un motociclist a ajuns la spital

Ziarul Unirea

Publicat

în

ACCIDENT rutier pe DJ 107, provocat de un tânăr din Alba, care a intrat pe contrasens: Un motociclist a ajuns la spital Un accident rutier a avut loc duminică după-masa, în jurul orei 17.00, pe DJ 107. O persoană a fost rănită după impactul dintre o motocicletă și o mașină. Citește și: ACCIDENT rutier pe […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia, gazdă a unor lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO

Ziarul Unirea

Publicat

în

Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia, gazdă a unor lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia a fost gazda unei întâlniri internaționale din cadrul conferinței „Regional Military Engineerinf Conference”, reunind lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea