ASTĂZI, la Galeria de Artă Alba Iulia: Lansarea volumului de critică şi istorie literară – „Ioana Em. Petrescu, citindu-l pe Eminescu. Note, arhive, documente”, de Silviu Mihăilă
Marţi, 15 ianuarie 2013, ora 18.00, la Galeria Municipală de Artă Alba Iulia (lângă Librăria Humanitas) va avea loc lansarea volumului de critică şi istorie literară „Ioana Em. Petrescu, citindu-l pe Eminescu. Note, arhive, documente”, semnat de albaiulianul Silviu Mihăilă. Prefaţa a fost realizată de prof.univ. Ioana Bot,critic şi istoric literar, profesor universitar la Facultatea de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013.
Alături de autor vor lua cuvântul conferenţiarul universitar Diana Câmpan şi profesorul universitar Constantin Cubleşan. Lansarea de carte va fi însoţită de un recital de muzică clasică susţinut de François Devienne – Concertul nr. 4 în sol major, interpreţi: prof. Andrei Dragomir şi Pavel Antonios Adam.
„Studiul tânărului cercetător Silviu Mihăilă aplicat unui palier – extrem de fertil sub raportul codurilor de analiză – al operei Ioanei Em. Petrescu generează un întreg sistem de lecturi paralele.(…) Dacă, în general, suntem obişnuiţi să cochetăm cu accesarea operei majore a unor autori matriciali precum Ioana Em. Petrescu, Silviu Mihăilă trage un interesant semnal de alarmă cu privire la fragilitatea unui atare gest, avertizând cititorul grăbit că o aplecare atentă asupra zonelor mai puţin vizibile – cele din intimitatea şlefuirii de sine la modul cultural – şi a treptelor adesea uitate ale destinului scriitoricesc poate pune în lumină un întreg construct în adâncime, pe care se fundamentează şi care susţine opera din interior„, Diana Câmpan.
„O întâlnire de gradul trei cu Eminescu, propune Silviu Mihăilă, incitantă în primul rând cu atât mai mult cu cât călăuza sa este unul dintre cei mai originali comentatori ai scriitorului, de după război, ba pot spune chiar, dintotdeauna: Ioana Em. Petrescu. (…)E un demers temerar acesta, pe care îl întreprinde Silviu Mihăilă, iar concluziile sale, constituie într-un studiu de interpretare critică majoră, arată nu doar pasiune şi dragoste pentru Eminescu ci şi o proprie modalitate de sistematizare a gândirii, anunţând prin totul un critic original, ce va avea de spus în viitor un cuvânt important în dinamica mişcării ideilor literare la noi„, Constantin Cubleşan.
Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba , Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba, Editura Eikon Cluj-Napoca, în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Uniunea Artiştilor Plastici din România – Filiala Alba şi Liceul de Arte din Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Societate
VIDEO ȘTIREA TA | Undă de poluare pe Arieșul Mare: Sute de pești morți, după deversarea unor substanțe chimice în râu
Undă de poluare pe Arieșul Mare: Sute de pești morți, după deversarea unor substanțe chimice în râu În dimineața zilei de 1 iulie 2025, un localnic de pe Arieșul Mare ne-a sesizat o situație alarmantă. Sute de pești pluteau morți în apele râului. Se presupune că acest lucru s-a datorat aruncării de resturi de ciment […]
6 iulie 2025 | Etapa a III-a ”Cultură pentru cultură”: Caravana tradiției ajunge în Poiana cu Salcâmi din Ceru-Băcăinți, loc de liniște, frumusețe și istorie
6 iulie 2025 | Etapa a III-a ”Cultură pentru cultură”: Caravana tradiției ajunge în Poiana cu Salcâmi din Ceru-Băcăinți, loc de liniște, frumusețe și istorie Într-o vară în care satele din județul Alba își spun din nou poveștile prin cântec, joc și obicei, Festivalul-Concurs de Tradiții și Obiceiuri „Cultură pentru Cultură” își continuă drumul prin […]
2 iulie: Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, unul dintre cei mai importanți domnitori și cel mai mare apărător al creștinătății din țara noatră
2 iulie: Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, unul dintre cei mai importanți domnitori și cel mai mare apărător al creștinătății din țara noatră Sfântul Voievod Ștefan cel Mare a fost unul dintre cei mai importanți domnitori ai țării noastre și este cunoscut drept cel mai mare apărător al creștinătății din țara noastră, acesta domnind în […]